In vizor

Angajatii IML Cluj castiga mii de euro pe luna

Medicii Institutului de Medicina Legala din Cluj-Napoca au salarii lunare de peste 2.000 de euro. Directorul IML Cluj, Marius Vartic, castiga 3.400 de euro pe luna. Colegul sau, Dan Perju Dumbrava, are in garaj un Jaguar si doua Toyota.

Horea Vladi Matei, seful laboratorului de explorari, a castigat anul trecut peste 34.000 de lei de la IML Cluj. De asemenea, de la Universitatea de Medicina si Farmacie, el a mai castigat 42.000 de lei. In total, cadrul medical a avut, anul trecut, un venit mediu lunar de peste 6.300 de lei.  Potrivit declaratiei sale de avere, acesta detine o casa de vacanta in Marisel, dar si un apartament de 76 de metri patrati, in Cluj-Napoca. De asemenea, el mai are doua terenuri in intravilan, unul de aprape 800 de metri patrati, in Marisel, si altul de 36 de metri patrati, in Cluj-Napoca. Angajatul IML Cluj conduce un autoturism Alfa Romeo.

Dan Perju Dumbrava, sef de laborator la IML Cluj, a castigat nu mai putin de 117.000 de lei de la Institut, in 2014. Cu alte cuvinte, salariul angajatului a fost de peste 9.700 de lei pe luna, adica de peste 2.000 de euro. El a mai castigat peste 80.000 de lei de la UMF Cluj, unde este seful disciplinei Medicina Legala.
Potrivit declaratei de avere, seful de laborator al IML Cluj are in proprietate patru masini: un Ford Kuga, o Toyota Land Cruiser, un Jaguar si o Toyota Corolla. El mai are doua case, doua apartamente si un spatiu comercial, toate in Cluj-Napoca, la care se adauga trei terenuri. Dan Perju Dumbrava are depozite bancare de 113.000 de euro, 400.000 de lei si 5.000 de dolari.

Marius Vartic, directorul Institutului de Medicina Legala (IML) Cluj, a castigat anul trecut 182.000 de lei, adica un venit mediu lunar de peste 3.400 de euro. Seful IML Cluj are doua masini: o Honda CRV si un Daewoo Matiz. El mai are doua apartamente in Cluj-Napoca, unul cumparat si altul mostenit.

Socaciu Radu Vieru, seful Laboratorului prosectura medico-legala, a castigat 113.000 de lei de la IML Cluj, adica un salariu lunar de peste 2.000 de euro. La acest salariu s-a adaugat si salariul de conferentiar de la UMF Cluj – aproape 1.000 de euro pe luna. Vieru are in proprietate o casa in Cluj-Napoca, dar si un apartament de 100 de metri patrati, mostenit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *