Clujenii sunt unii dintre cei mai amabili, buni la inima si uituci alegatori din cati exista in Romania; l-au iertat pe Gheorghe Funar de trei ori pentru tampeniile facute. Noi n-aveam mall-uri la Cluj in 2001, dar Oradea avea. In toate orasele mari din tara veneau investitori cu duiumul, numai Funar ne tinea in Evul Mediu, ferindu-ne, ca vin ungurii sa ne cotropeasca Ardealul. De trei ori l-au iertat clujenii si pe Emil Boc. L-au iertat si cand ne-a promis urbanism de inalta tinuta si ne-a umplut orasul de blocuri intre case, l-au iertat si cand ni l-a garantat pe Apostu Sorin, primarul spagar pe care Emil Boc l-a luat de manuta si ni l-a bagat pe gat, l-au iertat si dupa ce le-a taiat pensiile romanilor, inclusiv ale lor. Dar cu gunoaiele cred ca n-o sa-l mai ierte nimeni pe Emil Boc.
Spre deosebire de multe alte dati, cand clujenii au inchis cu generozitate ochii, de aceasta data, problema pute la propriu: gunoaiele Clujului mustesc in soare in cartiere. Si ard la propriu, clujenii vor plati din banii lor aceste scumpiri. Desi clujenilor nu le place sa le spui ca au gresit, trebuie sa ne deschidem ochii. Emil Boc este la fel de vinovat ca si restul politicienilor pentru situatia urat mirositoare in care am ajuns. Da, e adevarat ca groapa pe fonduri europene a depins de Tise si Uioreanu, dar in oras Emil Boc era primar si nu Pazvante Chiorul. Din 2012 pana astazi, Emil Boc s-a ascuns in birou si nu si-a asumat aceasta problema. Daca l-ar fi tras lunar de ureche pe Uioreanu, daca ar fi spus, din 2012 pana astazi, luna de luna: “oameni buni, avem o problema cu delasarea de la CJ”, atunci il puteam ierta cu totii pe Emil Boc. Dar nu a facut-o. Daca, avand rampa lui Eugen Veres deschisa, inca din 2012 Emil Boc pregatea o rampa alternativa, putand lesne estima ca centrul de management integrat al deseurilor nu va fi gata, atunci puteam spune ca Emil Boc este un vizionar, un strateg. Dar nu a fost.
Asa cum ne-a mintit cu Somesul Navigabil, tuneluri pe sub Cluj, metrouri, filarmonica, Buftea de Cluj, piste de biciclete, sistem de bike-sharing, spital regional sau refacerea centrului vechi si a intrarilor in municipiu, tot asa Emil Boc ne-a mintit pe noi, clujenii, cu nerusinare si cu bunastiinta.
Am scris recent un episod care a zguduit Clujul despre rampa de la Pata Rat si despre realitatile de acolo. M-au felicitat sute de oameni pentru abordarea din acel articol in care demonstram ca Veres a sclavagit zi de zi, timp de 15 ani, niste bieti tigani, luand milioane de euro in fiecare an din reciclare de pe munca lor si spaguind politicienii vremii. In episodul de astazi, la fel de trist, va voi demonstra ca noi, clujenii, am mai platit o data, acum 12 ani, peste trei milioane de dolari pentru inchiderea rampei. Bani platiti de Funar si Consiliul Local de atunci, dar de care Emil Boc stia.
Unde s-au dus acele trei milioane de euro din 2003, platiti din banii nostri? De ce Clujul a mai platit inca o data pentru inchiderea rampei deunazi? De ce Emil Boc, care stia ca Funar a platit din banii Clujului 3.000.000 de euro, nu a actionat in judecata nici in 2004, in primul mandat, nici in 2008, in al doilea, nici in 2012, in al treilea, pe Eugen Veres sau societatea care avea rampa? Pe cine ati protejat, domnule primar, din cloaca dumneavoastra? Cine s-a infruptat din acesti bani? De ce am platit de doua ori, noi, clujenii, inchiderea aceleiasi rampe? Vrem lumina in acest caz. Vrem ca oamenii legii sa intervina si in aceasta problema si sa curete tot jegul politic care a transformat Clujul intr-un tomberon plin de gunoaie.
Rampa de la Pata Rat – o parte din istoria Clujului
Terenul despre care vorbim, cel de la Pata Rat, este astazi situat in intravilanul municipiului Cluj-Napoca, dar, la originile initierii proiectului de rampa, el se afla in extravilanul localitatii. Consultand “registrul posesorilor domiciliului Someseni”, reiese ca parte din terenul pe care se afla astazi rampa de depozitare a fost in patrimoniul CAP Someseni. La 28 martie 1971, Consiliul Popular al municipiului Cluj a emis Autorizatia de execuare de lucrari 2886/1881 in favoarea Intreprinderii comunale Cluj, prin care se autoriza executarea lucrarii “Rampa pentru depozitarea controlata a deseurilor urbane in municipiul Cluj”. Oamenii aia, desi comunisti, gandeau vizionar si-si propuneau, in cadrul contractului, “imprejmuirea rampei de gunoi constructie drum acces si devierea albiei vaii (n.r. Valea Zapodie)”. Dar numai in 23 decembrie 1971 CAP Someseni si Intreprinderea Comunala Cluj semneaza un contract de inchiriere pe o perioada de 5 ani a respectivului teren “cu scopul amenajarii rampei pentru depozitarea controlata, pe o suprafata totala de 32.107 metri patrati, din care fanete degradate 20.237 de metri patrati”.
Incepand cu 1971, deseurile municipale au fost depozitate pe rampa de la Pata Rat. 22 de ani mai tarziu, intr-o incercare de a reglementa situatia juridica a terenului, Consiliul Local Cluj-Napoca aproba, in 1993, trecerea in domeniul privat al Consiliului Local a rampei de reziduuri de la Pata Rat, in suprafata totala de 8,94 de hectare, pe considerentul ca “rampa a fost folosita circa 30 de ani de municipiul Cluj si nu au existat revendicari asupra terenului nici din partea fostului CAP, nici din partea urmasilor fostilor proprietari, dar si pentru ca rampa nu poate face obiectul legii fondului funciar”. Astfel incat aceasta suprafata intra in inventarul bunurilor care apartin domenului privat, cu o valoare contabila de 18.691 de lei.
Dupa sapte ani, intervine Salprest
V-am spus in episodul trecut ca Eugen Veres era un vizionar. Dar nici Funar nu era tocmai prost. Fara niciun fel de motiv aparent si dintr-o data, intre Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca si SC Salprest SA se incheie, in 10 mai 2000, un protocol privind administrarea rampei de depozitare a reziduurilor, protocol prin care Consiliul Local, in calitate de proprietar al terenului de la Pata Rat, cu o suprafata de 8,94 hectare, este de acord ca SC Salprest SA sa asigure administrarea rampei direct sau in colaborare cu alte societati comerciale. Protocolul era facut doar pe doi ani, dar a fost prelungit cu inca 120 de zile, printr-un act aditional, si inca o data, printr-un alt act aditional, pana la 31 decembrie 2002. Motivul pentru care s-a incheiat acest protocol este o discutie privata pe care Funar a avut-o cu cei de la Salprest SA si prin care lui Funar i s-a demonstrat in mod clar ca rampa incepe sa se umple, ca se apropie fizic de un final si ca trebuie gasite solutii alternative. Atentie, discutam de o poveste de acum 15 ani! Este si momentul in care lui Funar ii vine ideea sa initieze un proiect inovator la acea vreme, un soi de CMID de acum, si tot pe bani europeni. Spre deosebire de Boc, Funar era un om de actiune si si-a dat seama de pericolul care paste Clujul.
In 2001, prin HCL nr. 558, se aproba studiul de fezabilitate pentru obiectul de investitii “amenajare rampa ecologica Pata Rat. Pasivizarea actualei rampe”. Potrivit studiului, in 2001, suprafata bazei haldei era de 14,4 hectare. Aici incepe o intraga discutie despre cum s-a marit suprafata rampei de la Pata Rat de la 8,94 hectare in 1993, la 14,4 hectare in 2001. Sunt detalii multe, o gramada de CF-uri pictisitoare. O sa va zic doar povestea, fiindca, totusi, e importanta. Comisia pentru Urbanism si amenajarea teritoriului de pe langa Consiliul Local da, in iunie 2002, un aviz favorabil pentru lucrare PUZ si PUD de amenajare a rampei ecologice. Nu mai exista Hotararea Consiliului Local de aprobare a acestui PUZ/PUD. Avem, in schimb, un proiect intocmit de Institutul de Cercetari si Proiectari Miniere SA – MINESA, care sustine ca, la nivelul anului 2002, suprafata rampei era de 11,13 hectare, deci o a treia cifra. Subiectul cifrei face parte dintr-o disputa juridica complicata despre care nu are sens sa facem acum vorbire. Mai important este sa spunem ca in 15 aprilie 2003, prin HCL nr. 83, se aloca suma de 10 miliarde de lei (ROL) de la bugetul local, in vederea inchiderii rampei de deseuri de la Pata Rat. Consultand arhivele BNR, rezulta ca aceasta suma era echivalentul a trei milioane de dolari la acea vreme, o suma imensa si importanta pe care orasul a alocat-o pentru acest demers. Nasol este ca doar o parte din rampa a fost inchisa in urma alocarii de fonduri dec catre Consiliul Local Cluj-Napoca, respectiv suprafata de 8,94 de hectare. De ce nimeni nu a supravegheat ca rampa sa fie inchisa total, nimeni nu mai stie in ziua de azi. Toti politicienii fac ureche suta. Era prea mica suma pentru inchiderea totala? Greu de crezut, pentru ca trei milioane de dolari erau bani grei la acea vreme.
Cert este ca, la nici trei ani de la alocarea acestei sume importante, Emil Boc, proaspatul primar venit dupa Funar, incheie, in 2 iunie 2005, cu Salprest Rampa, un contract nr. 40050/443 privind operarea rampei de deseuri Pata Rat, prin care, in mod suspect si fara ca nimeni sa se intrebe de ce, i s-a dat lui SC Salprest SA sa asigure activitatea de depozitare a deseurilor nepericuloase si inerte, precum si exloatarea si intretinerea rampei. Adica, la nici trei ani dupa ce orasul cheltuise trei milioane de parai pentru inchiderea rampei, Boc, practic, relegitima deschiderea ei. In mod pervers, ca sa justifice acest act, Emil Boc trece ca termen final de valabilitate 31 decembrie 2006, bagand si o sintagma in contract: “pana la organizarea licitatiei pentru operator”.
Euforici, dupa schimbarea lui Funar si sosirea acestui Mesia pe nume Emil Boc, clujenii nu remarca incheierea unui act aditional, in 27 februarie 2007, la contractul cu Salprest, care modifica articolul 7.1 “durata si incetarea efectelor contractului in sensul ca valabilitatea contractului se prelungeste pana la finalizarea licitatiei pentru operator de salubritate menajera si incheierea contractului cu firma declarata castigatoare”. Momentul ala l-am uitat, iarasi, cu totii. Fiindca asa suntem noi, clujenii, generosi. Dar alegerea operatorului de saubritate s-a transformat in alegerea operatorilor de salubritate. Este singura licitatie din lume in care operarea gunoaielor s-a facut prin impartirea cu pixul a hartii Clujului in doua, ca sa fie multumite toate partile – si precedentii, posesori ai monopolului gunoaielor, Brantner Veres, cat si noii pretendenti, veniti cu hong mare de la Bucuresti – ma refer la Rosal SA. DNA-ului de atunci nu i s-a parut nimic suspect ca o licitatie a fost taiat cu foarfeca in doua, la fel si un oras, pentru ca pita sa ajunga in cat mai multe stomacuri.
In treacat fie spus, potrivit calendarului de sistare-incetare a activitatii pentru depozitele de deseuri existente, care este anexa la hotararea de Guvern 349 din 2005, Rampa de la Pata Rat era deja catalogata ca fiind “depozit neconform clasa B din zona urbana” si trebuia sa isi sisteze activitatea in anul 2010. Practic, asa cum v-am si spus, Pata Rat trebuia inchisa inca de acum 5 ani, iar asta nu s-a intamplat din motivele pe care vi le-am expus in textul anterior, pe care il puteti citi aici.
Asadar, sa cum am demonstrat in acest episod, pentru ca vor urma si altele, Emil Boc, care este primar inca de peste acum 11 ani, intr-un fel sau altul, in acest oras, avea toate datele la dispozitie, avea toate informatiile despre Pata Rat, stia foarte clar inca din 2005 ca trebuie inchisa rampa, stia clar si in 2012 ca o sa avem problema si pur si simplu nu i-a pasat. Din 2012 pana acum, Emil Boc putea sa gaseasca o gramada de variante sau de rampe alternative pe care le putea autoriza temporar, putea chiar sa faca presiuni politice si sa-si indemne adversarii sau partenerii sa munceasca pentru terminarea CMID, dar a preferat, in prostul sau stil caracteristic, sa amane problemele.
Psihiatrii si psihologii au o denumire pentru acest sindrom al amanarii, cand subiectul refuza sa se confrunte cu realitati dureroase si sa ia masuri pentru rezolvarea problemelor. Se numeste sindromul procrastinatiei si, daca va uitati in trecutul lui Emil Boc, procrastinatia apare recurent in activitatea lui de primar sau de prim-ministru. A amanat mereu decizii nasoale, a evitat sa dea piept cu realitatile. Chiar si taierea pensiilor n-a fost anuntata de catre el, ci de catre stapanul sau, Traian Basescu, fiindca Emil Boc nu a avut curaj sa o faca barbateste.
Regimul lui Emil Boc a insemnat construirea in spatele sau a unei intregi clici de trepadusi care au facut averi de milioane de euro in timp ce Emil Boc cotea, desfacea butoaie de bere sau invartea in mamaliga. Tot in spatele lui Emil Boc, timp de 14 ani, au prosperat firme de case cu duiumul si s-a ajuns la nesimtirea la care unii au facut chiar si parteneriate public-private, inchiriind pe moca piete agroalimentare sau parkinguri. Totul trebuia sa se termine intr-o zi si noi speram ca lucrurile sa se termine la DNA. Din pacate, lucrurile se vor termina tragic doar pentru clujeni, care vor plati factura tuturor acestor impotenti politic.
UPDATE: In urma articolului, primarul Emil Boc a tinut sa faca urmatoarele precizari:
„Nu pot sa imi asum responsabilitatea pentru lucrurile pe care trebuiau sa le faca altii din punct de vedere legal si tehnic. In speta, obligativitatea finalizarii Centrului Judetean de Deseuri apartine Consiliului Judetean. Daca acest Centru de Deseuri era gata, astazi nu eram nevoiti sa deplasam gunoaiele in alta parte. Acest Centru trebuia finalizat in 2014, si in decursul anilor 2013 si 2014 am primit asigurari constante din partea Consiliului Judetean ca va fi finalizat la timp. La inceputul anului 2015, vazand ca nu s-a respectat angajamentul Consiliul Judetean, am vorbit cu ministrul Mediului impreuna cu domnul Oleleu, la acea vreme vicepresedintele Consiliului Judetean, si in urma discutiei cu ministrul Mediului, in 6 februarie au venit la Cluj presedintele Agentiei Nationale de Mediu, presedintele Garzii Nationale de Mediu, si impreuna cu prefectul judetului Cluj, am avut o discutie cu privire la pasii care trebuie urmati, data fiind situatia de criza. In acea sedinta s-a stabilit ca pana in 15 iulie, adica pana astazi, Consiliul Judetean sa creeze o rampa provizorie pentru gunoaie. Vazand in martie ca nu se intampla nimic, in 3 aprilie m-am dus la Consiliul Judetean si in plen am atras atentia ca nu se face nimic. Cu alte cuvinte, tot ce a stat in putinta mea, de a discuta, de a vorbi la minister, de atentiona Consiliul Judetean, am facut pentru a evita situatia de astazi. In consecinta, nu pot fi responsabil pentru ceea ce nu au facut altii. In aceste conditii am facut tot ce mi-a stat in putinta sa fac ca sa gasesc solutii ca sa nu ramana clujenii cu gunoaiele in strada. Pana la urma solutia o reprezinta tot finalizarea Centrului, ca gunoaiele sa nu mai fie miscate dintr-un judet in altul. Acum am castigat un interval de trei luni prin acest parteneriat cu Primaria Municipiului Oradea si sper ca acest interval de timp sa fie folosit de Consiliul Judetean pentru a gasi o solutie pe termen mediu si lung. Din nefericire responsabilitatea Centrului nu a apartinut Primariei, daca depindea de noi cu siguranta l-am fi facut”, a declarat Emil Boc.