Anchetă finalizată în cazul pagubei de 2 milioane de euro de la ex-CNADNR. Avocatul Băraş, albit de DNA Cluj

În urmă cu aproape trei ani, DNA Cluj se dădea mare și scotea un comunicat de presă prin care anunța opinia publică de faptul că lucreaza la un dosar penal după ce au fost sesizaţi de ex-CNADNR, actualmente COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE (CNAIR) despre suspiciunea unor fapte de corupţie comise de avocatul Ioan Băraş şi executorul Marius Stolnean.

Cei doi au fost audiaţi, iar doi ani mai târziu, în 2017, procurorul de caz de la DNA Cluj a decis să închidă dosarul. Potrivit surselor, albirea celor doi a fost facilitată şi de decesul lui Dorin Gavril Dăbucean, fostul director de la Cluj al CNADR, survenit în urma unui infarct în toamna anului trecut.

Vorba aia, cu totul întâmplător

Nemulţumiţi de soluţionarea cazului, cei de la juridic din cadrul CNAIR au contestat ordonanţa la Judecătoria Cluj-Napoca. Acolo, judecătorul Lucian Buta a dezbatut competenţa de soluţionare,  dar avocatul lui Băraş, Lucian Criste, a invocat faptul că această contestaţie trebuie judecată la Curtea de Apel Cluj pentru că intimaţii au următoarele ocupaţii profesionale: avocat (Băraş) şi respectiv executor (Marius Stolnean).

Cu toate acestea, luminatul judecător Lucian Buta decide declinarea competenţei spre soluţionare la Tribunalul Cluj şi nu la Curtea de Apel Cluj.

„În baza art. 340 al 1 Cpp rap la art. 50 Cpp cu referire la art. 38 al 1 lit. d Cpp declină competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta CNADNR-SA împotriva ordonanţei emise in dosarul nr. 123/P/2015 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA–Serviciul Teritorial Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitiva ” - a decis judecătorul Lucian Buta.

În încercarea de a vorbi cu domnul Băraş, l-am contactat pe unul dintre avocaţii acestuia, expertul în penal Mihai Suian, care ne-a explicat că Băraş s-a justificat în urmă cu ceva timp la o televiziune locală că e nevinovat. I-am propus să îi transmită că am dori un punct de vedere al acestuia şi că, dacă crede că e important, să ne prezinte ordonanţa de clasare, document dat de procurorii DNA Cluj în favoarea lui Băraş şi Stolean.

Specialistul în penal, avocatul Suian ne-a întrebat de ce ne mai interesează acest subiect, iar ulterior ne-a transmis că atât el, cât şi clientul său, nu doresc să vorbească despre dosarul penal de la DNA. Totodată ne-a sfătuit să încercăm să obţinem de la procurorii anticorupţie informaţii despre acest dosar prin „divulgare de informaţii”, aceasta fiind expresia prin care ni s-a adresat.

În altă ordine de idei, dacă judecătorul Lucian Buta nu va corecta decizia luată în dosar, speţa va fi declinată spre soluţionare la Tribunalul Cluj, de unde va pleca spre Curtea de Apel Cluj. Deci, contestația împotriva deciziei procurorilor DNA tot se va judeca.

Remember

Reamintim că în 2015, Evenimentul Zilei a publicat un material prin care arăta că Ioan Băraș, din Baroul Cluj, a fost avocatul CNADNR între anii 2008 și 2010. După încetarea contractului, acesta a invocat o clauză penală pentru rezilierea unilaterală a contractului.

În această situație, Băraș ar fi urmat să primească suma pe trei ani pe care Compania o plătește bugetului de stat pentru că nu a angajat persoane cu handicap. În total, 7,71 milioane de lei. Pe lângă această sumă, Băraș a cerut executarea CNADNR și pentru suma suma de 921.518 lei.

Procurorii DNA susțineau atunci că din bugetul unei companii de stat a dispărut suma de două milioane de euro, fără nicio sentință. În luna aprilie 2013, susțin anchetatorii, avocatul Băraș i-a cerut executorului Marius Romeo Stolnean să execute suma de 7,71 milioane de lei. Executorul a blocat conturile CNADNR, iar dintr-un cont aflat la BCR, Sector 3, a fost virată întreaga sumă. Acest lucru se întâmpla pe data de 7 mai 2013. Pe 8 mai, Judecătoria Sectorului 3 a suspendat orice forme de executare. Pe 1 octombrie 2013, Judecătoria Sectorului 3 a anulat formele de executare și a dispus ca executorul să restituie întreaga sumă în conturile CNADNR. La două zile după această sentință, pe 3 octombrie 20013, avocatul Băraș îl informează în scris pe executorul R.S. că CNADNR a pierdut procesul, adresa fiind un fals grosolan, potrivit documentelor existente la dosar. Totodată, Băraș i-a cerut executorului să îi plătească într-un cont indicat suma de 7,71 milioane de lei, fapt ce s-a și întâmplat.

Doi ani mai târziu, procurorii s-au răzgândit şi au concluzionat că cei doi nu merită traşi la răspundere în faţa legii pentru infracţiunile pe care le suspectau în 2015. Iar domnul Baras a putut folosi bine mersi circa doua milioane de euro.

 

 

 

Adauga comentariu