Amfiana Gherman, psihologul care te ajută să îți găsești persoana potrivită: ,,O relație fericită pe viață este un miracol, nu e ceva obișnuit”

Amfiana Gherman e psiholog, lector universitar și inițiatoarea unui proiect prin care încearcă să îi ajute pe cei care apelează la serviciile sale să își găsească persoana potrivită, compatibilă, alături de care să poată trăi o viață de cuplu armonioasă. În urma experienței sale clinice, în care a lucrat cu o problematică diversă, s-a regăsit în ceea ce înseamnă consiliere psihologică de cuplu, și, observând că tot mai multe persoane întâmpină reale dificultăți în a cunoaște potențiali parteneri potriviți de viață, a studiat asiduu întreaga problematică a relațiilor, iar acum aplică practic ceea ce a învățat, facilitând formarea unor noi cupluri.

Pentru o relație serioasă, fericită și de durată, chimia dintre două persoane e doar prima etapă, de admis-respins, dincolo de care e nevoie de compatibilitate, iar aici intervine Amfiana: stabilește compatibilitățile, pe baza unor profiluri psihologice, iar ulterior ,,clienții” săi se întâlnesc și se iubesc, sau nu. Iar dacă nu, mai încearcă, cu o altă persoană posibil compatibilă.

Deși e foarte tânără, are o bogată experiență profesională

Amfiana Gherman e din Neamț și a ales Facultatea de Psihologie din Cluj la recomandarea profesorului său de psihologie din liceu, care i-a spus că la Cluj sunt oameni tineri, cu o altă deschidere profesională și mentală:

,,A avut dreptate și mă bucur foarte mult că am ales să vin aici. Consider că la Cluj Catedra de Psihologie are oameni mai tineri comparativ cu alte universități, șeful catedrei de aici, Daniel David, are 43 de ani, și ei conduc cercetări inovative, sunt mereu la curent cu lucrurile noi care se întâmplă în domeniu și atunci am avut noroc să pot fi formată în cea mai eficientă modalitate de terapie la ora actuală, terapia cognitiv-comportamentală.”

Amfiana și-a început cariera în 2007 ca și terapeut, sau psiholog clinician, la Centrul de Diabet. În același an a început și doctoratul, sub conducerea profesorului Daniel David, cu o teză având ca subiect acceptarea tratamentului cu insulină de către bolnavii de diabet de tip II. În timpul doctoratului a fost implicată în proiecte de cercetare și a început să lucreze cu copii cu ADHD și cu persoane cu anxietate generalizată. A participat și la traininguri pe hipnoză și de psihoterapie la copii și adulți, susținute de invitați internaționali de renume.

În timpul acesta, era și psihoterapeut în practica privată, la Centrul Medical Unirea (acum Regina Maria), unde a tratat diverse probleme, de la anxietate, la depresie, probleme în relație, de comportament alimentar sau probleme de personalitate.

În 2011, la terminarea doctoratului, a rămas colaborator al catedrei de psihologie clinică, continuând să lucreze în paralel și la Centrul de Diabet și în practica privată. În 2012 a devenit supervizor pe psihoterapii cognitiv-comportamentale, în Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România. Și-a deschis și cabinetul său individual de psihologie, iar din toamna anului 2014 ocupă o poziție de lector la Catedra de Psihologie Clinică, unde predă practică clinică, hipnoterapie, dar mai susține și cursuri de formare în țară pe genul acesta de terapie, în cadrul APCCR.

,,Mi se pare semnificativ să ajuți oamenii să aibă relații de calitate, să îi ajuți când trec prin despărțiri”

În primii ani ai carierei a lucrat cu o problematică diversă și, pe măsură ce a dobândit experiență și a testat diverse tipuri de probleme, s-a regăsit mai mult în partea de probleme de cuplu, de relație:

,,Mi se pare semnificativ să ajuți oamenii să aibă relații de calitate, să îi ajuți când trec prin despărțiri, să îi ghidezi să aleagă mai bine data viitoare, sau să știe să mențină mai bune relații.”

Din 2011, în urma divorțului, Amfiana a început să studieze tot mai mult problematica relațiilor, citind tot ce îi pica în mână:

,,În primul rând am început să citesc pentru mine, am vrut să mă documentez pentru mine, am vrut să înțeleg cum să fac lucrurile altfel ca data viitoare să știu mai multe despre asta. Ulterior, pe măsură ce tot întâlneam și astfel de situații în psihoterapie, oameni care veneau cu probleme depresive sau anxioase și care de multe ori aveau și probleme în relații, sau problemele astea erau legate de dificultăți în relații, mi-am dat seama că sunt atâtea lucruri care se știu, care s-au investigat serios de către practicieni și cercetători, și că merită știute, doar că nimeni nu ne spune lucrurile astea, deși ar merita predate din clasa I.”

,,Aș putea să fiu eu un element de legătură, un punct de întâlnire pentru oamenii care caută relații serioase”

Dorind să transmită toate informațiile pe care le-a aflat, Amfiana Gherman a început să scrie unele articole pe blogul său, consilieredecuplu.com. A observat că persoane ocupate, oameni realizați, de succes în viața profesională, pe măsură ce înaintează în vârstă au dificultăți în a mai întâlni oameni noi, sau pur și simplu nu întâlnesc persoane potrivite pentru o relație de cuplu. Amfiana a observat, inclusiv din experiența personală, că e dificil, atunci când lucrezi 10-12 ore pe zi, să mai ai timp să te mai implici în activități, în care să cunoști oameni noi. Așa că a început să se gândească ce ar putea face în sensul acesta, pentru a îi ajuta pe oameni să se cunoască:

,,La un moment dat m-am gândit că aș putea să fiu eu un element de legătură, un punct de întâlnire pentru oamenii care caută relații serioase și care au dificultăți, ori în a întâlni persoane noi, ori în a întâlni persoane potrivite. Trebuie luate în considerare niște trăsături de personalitate, stilul de viață, stilul de atașament, modalitățile de a rezolva conflictele. Chimia personală o rezolvă ei, dacă se întâlnesc de câteva ori și sunt atrași unul de altul. În rest, celelalte elemente încercăm să le identificăm împreună, pentru că și ei sunt parte la decizia dacă se vor întâlni sau nu, la un profil pe care eu îl propun.”

Serviciul de ”dating” a început să funcționeze de la jumătatea lunii ianuarie a acestui an. Amfiana se ocupă de acest proiect la nivel de pasiune, în timpul său liber, alocându-și pentru asta săptămânal întreaga zi de vineri, și sâmbăta, de la 9 la 15, pentru a se întâlni cu persoanele interesate, pentru a răspunde la mailuri sau a le realiza profilurile psihologice.

,,Ce mi se pare greu e să atrag personaje masculine: We need them!”

Raportul celor ce apelează la ea e de 2 la 1, două femei la un bărbat, iar vârstele sunt cuprinse între 25 și 60 de ani, 75% dintre persoane având între 25 și 35 de ani. Sunt persoane diverse, majoritatea profesioniști realizați, ocupați, majoritatea single, necăsătoriți vreodată. Dar, există și persoane divorțate, cu un copil, și chiar și persoane din străinătate, români plecați ce vor să cunoască pe cineva din România:

,,Ce mi se pare greu e să atrag personaje masculine. Poate să existe o prejudecată, legată de: «Nu sunt eu în stare să îmi găsesc singur o parteneră? trebuie să apelez la ajutorul altcuiva?!», și cred că bărbații sunt și mai secretoși la genul ăsta de informație, pe care nu o diseminează. Bărbații, dacă vin, țin numai pentru ei și nu mai spun la nimeni, așa că acesta e un mesaj direct pentru domni, că: «We need them!», ca să putem găsi potriviri.”

,,Din observații și studii, o relație fericită pe viață este un miracol, nu e ceva obișnuit, pe care toată lumea îl are”

Pentru a îi încuraja pe bărbați să apeleze la serviciile ei, Amfiana mai adaugă faptul că femeile care au căutat-o sunt persoane ok, drăguțe, realizate, persoane obișnuite, ,,oameni pe care îi întâlnești în fiecare zi”. Partea de interviu e gratuită și se plătește 100 de lei doar în momentul în care persoanele decid să se întâlnească, iar în banii aceștia sunt incluse două întâlniri, în cazul în care prima nu a fost potrivită.

Deci, practic, investiția cuiva care apelează la serviciul Amfianei, până nu se decide să se întâlnească cu cineva, e doar una de timp: cei interesați merg să se întâlnească cu ea și, în urma unui interviu, vor obține un profil cu trăsăturile lor și cu trăsăturile și parametrii în care ar trebui să se regăsească o persoană potrivită pentru ei, existând unele trăsături care trebuie să fie la fel și altele pe care trebuie să le aibă în completare. În urma acestei prime întâlniri, Amfiana le trimite și o serie de materiale despre relații, atrăgându-le atenția că a întâlni o persoană potrivită este doar primul pas înspre o relație pe termen lung, pe care trebuie să știm cum să o păstrăm și cum să o creștem:

,,Din observații și studii, o relație fericită pe viață este un miracol, nu e ceva obișnuit, pe care toată lumea îl are, prin simplu fapt că te-ai îndrăgostit sau cunoști o persoană potrivită – estimările sunt undeva la 30% sau mai puțin.”

Un serviciu de ”dating” în plină expansiune

Amfiana și-ar dori să dezvolte proiectul, să îi dea o mai mare amploare, având deja în minte unii colaboratori pe care i-ar coopta alături de sine:

,,Am deja în minte 2-3 colaboratori, dar deocamdată, fiind la nivel de hobby, nu poți cere cuiva să investească timp liber fără să îl plătești, și atunci trebuie să crezi în idee, și pe măsură ce se dezvoltă proiectul și vor fi mai multe resurse financiare, voi putea implica și pe altcineva.”

Amfiana a fost contactată și de persoane din București, Oradea și Timișoara, care își doresc să implementeze proiectul și în orașul lor, iar ei i-ar plăcea să existe în fiecare oraș o persoană care să ofere astfel de servicii: ,,Dar într-adevăr e nevoie de implicare și să te pasioneze ideea.”

,,O relație ar trebui să fie un port în calea furtunii, și nu o furtună în sine”

Pusă în fața unei autocaracterizări, Amfiana găsește un cuvânt potrivit pentru sine: ”kindness”, pe care îl explică prin dorința de a aduce ceva bun în viața celorlalți, dorința de a face o diferență, considerând totodată că proiectul său răspunde acestei dorințe de a îmbunătăți viața celorlalte persoane. Un alt lucru important pentru Amfiana este să aibă o relație, în genul celor pe care încearcă să le intermedieze celorlalți: ,,o relație armonioasă, fericită, în care să îi oferi celuilalt iubire, susținere, înțelegere, și să o primești la loc”:

,,Sunt două lucruri care contează cel mai mult pentru mine: să aduci ceva bun în viața celorlalți și să am relația asta așa faină și armonioasă. Practic, rolul unei relații de genul ăsta este să te ajute să treci prin situațiile dificile sau stresante cu care vine viața și de care nu ai cum să te ferești. Cumva ar trebui să fie un port în calea furtunii, și nu o furtună în sine; ar trebui să fie sursa principală de confort și de alinare, nu de stres mai mare. Conform studiilor, oamenii care au genul ăsta de relații au mai puține probleme emoționale, fac față mai bine stresului, se îmbolnăvesc mai puțin și sunt mai longevivi.”

Comentarii

Cuibus.ro

12.03.2015 00:32

In Cluj sunt 7 femei la 1 barbat, de acolo e problema cu lipsa de barbati, doar ca cei de la statistica nu zic nimic sa nu se panicheze sexul frumos..  

marius

13.07.2016 22:56

aberatii ...da dupa statistici sunt mai multe femei decat barbati .Dar fete tinere sunt putine .Este plina romania de babe trecute de 60 ani ,vaduvele ,si ele dau statisticicile peste cap..intrati pe forumuri,chaturi sa vedeti cum sunt online 300 de baieti contra 50 de fete .toti vrajesc si nici unul nu castiga ..deci e jale in romania .Tot mai multi burlaci in romania ,..faceti o statistica de burlaci in romania sa vedeti cati sunt in singuratate ..aproape jumatate din populatia romaniei

Adauga comentariu