In vizor

Ambulanțele veterinare, un lux la Cluj. Iubitorii de animale spun că nu au la cine să apeleze ca să transporte un animăluț bolnav

Serviciul de ambulanță pentru patrupede se poate încadra la Cluj în categoria serviciilor în dezvoltare. De prin 2009, o clinică privată, un cabinet veterinar și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară au achiziționat ambulanțe, dar s-au lovit de câteva probleme: nu se justifica pentru numărul de cazuri existente, nu aveau angajați care să presteze doar acest serviciu. Cum stau lucrurile acum? Iubitorii de animale ar face lobby pentru ca acest serviciu să fie bine pus la punct, însă el are încă anumite lacune.

Clujenii care nu au mașină sau cei care ar dori să salveze un animăluț rănit de pe stradă, consideră că ar fi foarte utilă ambulanța veterinară. Problema e că serviciul disponibil pe piața locală e în dezvoltare și necunoscut majorității cetățenilor care ar dori să apeleze un număr de urgență pentru prietenul necuvântător care se află într-o stare gravă a sănătății. Serviciul de Urgență din cadrul USAMV dispune de o ambulanță veterinară, dar o folosesc doar din când în când. Clinica veterinară privată Trivet – prima clinică veterinară care a inaugurat serviciul la Cluj – a fost nevoită să renunțe la ambulanță. Singurul care oferă în continuare și acest serviciu este cabinetul veterinar Multivet.

Clujenii ar dori să își salveze animalele fără bătăi de cap cu transportul

Iubitorii de animale cu care a discutat reporterul Ziar de Cluj spun că serviciul de ambulanță e o necesitate, mai ales pentru cei care nu au mașină și nu-și permit să cheltuie banii pe taxi. Iar transportul unui animăluț cu taxi poate fi o piatră de încercare, o grijă în plus la problemele de sănătate. Nu întotdeauna vei găsi un șofer dispus să te lase să urci în mașină cu un câine, de exemplu.

“Eu nu am apelat niciodată la ambulanța veterinară, dar am auzit că există. În urmă cu trei-patru ani chiar vedeam prin oraș că circulă o mașină inscripționată cum ambulanța veterinară. Este utilă, mai ales pentru proprietarii de câini de talie mare, care nu au propria mașină sau pentru bătrânii care au o urgență cu animăluțul și nu au cu ce să îl ducă la cabinet. Mai ales cred că e folositoare dacă găsim un câine maidanez rănit și nu avem cum să îl transportăm la Urgență”, a afirmat C.D. o tânără care are un câine de talie mare.

O altă clujeancă evidențiază faptul că bunii samariteni care trec pe lângă un animal accidentat de pe stradă nu pot face nimic pentru acesta dacă nu au la dispoziție un mijloc de transport.

“Am observat că există și animăluțe rănite pe străzi. În cazul lor ar fi foarte utile acele ambulanțe; de pildă, eu dacă nu am mașină, și nu am la cine să apelez ce fac în situația în care găsesc un animal bolnav? Un caz concret: colega mea avea un pisoi și pățise ceva noaptea. L-a dus cu taxi la clinica veterinară dintr-o zonă mai îndepărtată a Clujului. Costuri foarte mari. Pe mine, personal, m-ar încânta ideea ambulanțelor deoarece așa am putea să ajutăm și animalele abandonate pe care le întâlnim”, a relatat S.B.

Medicii veterinari spun că se justifică acest serviciu la Cluj, dar în viitor

Dacă în alte orașe din țară, chiar mai mici decât Clujul, există clinci veterinare dotate cu cel puțin o ambulanță, înseamnă că acolo oamenii sunt mai deschiși pentru acest serviciu? În opinia unor medici veterinari clujeni, la noi încă nu s-a creat cultura necesară.

“Am avut ambulanță până acum vreo 4-5 ani dar nu se justifica, noi am renunțat la ea. Nu erau suficiente cazuri ca să ai un om plătit să lucreze pe treaba asta. Încet, încet lumea se obișnuiește cu ideea și e mult mai ușor decât să trebuiască să chemi un taxi. Poate nu te ia taximetistrul cu câinele, dacă e ploaie se murdărește și mulți sunt reticenți să nu îi ia cu mașina. Cu siguranță s-ar justifica, dar în viitor. Să se creeze un pic de cultură în sensul acesta”, a declarat directorul clinicii veterinare Trivet, Andrei Timen.

Avem spital de urgență, în schimb

Deși nu avem un serviciu de ambulanță veterinară pe măsura cererii, ne putem mândri totuși cu tratamentele oferite de clinicile veterinare private și cu spitalul de urgență pentru animale. În cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) există un serviciu de urgență care oferă un real ajutor în momente critice. Au și o ambulanță, dar nu și personal care să o conducă permanent.

“Există ambulanță, dar utilizarea ei este puțin mai dificilă pentru că nu avem șofer care să se ocupe. Se ocupă de transport pentru situații deosebite medicul care este la serviciul de urgență. El e abilitat să conducă așa ceva. Se justifică în măsura în care ai și personal care să o deservească. Ambulanță există, personal care să facă numai asta, deocamdată nu avem”, ne-a informat Mircea Mircean, managerul Serviciului de Urgențe a Clinicii Veterinare USAMV.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *