Ambalaje de produse inscripționate exclusiv în limba italiană, la Pata Rât. Autoritățile tac ca peștele în apă – FOTO

În zona muntelui de gunoi de la Pata Rât „zboară” peste tot ambalaje de produse inscripționate numai în limba italiană, dovada simplă că provin de la marfă care nu a fost comercializată în România. Ziar de Cluj vă prezintă fotografii cu aceste deșeuri care sunt depozitate la Pata Rât.

Surse citate de Adevărul spun că deșeurile din Italia ar fi fost aduse la Cluj pentru a fi distruse în stația de piroliză de pe platforma temporară de deșeuri a Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca.

Depozitarea deșeurilor și arderea în stația de piroliză este destinată însă exclusiv gunoaielor din municipiu, potrivit autorizației de mediu emisă în 2015 de către Agenția pentru Protecția Mediului Cluj pentru rampa temporară a RADP. Autorizația este valabilă până în septembrie 2020.

Reprezentanții RADP Cluj-Napoca nu ne-au răspuns încă în ce condiții au primit autorizația pentru stația de piroliză, deși am formulat întrebarea, în scris, încă de vineri 6 martie.

La sfârșitul săptămânii trecute, presa a publicat fotografii care arată baloți cu inscripții în limba italiană, ceea ce sugerează clar proveniența străină a acestora. Martorii citați de publicația amintită anterior spun că baloții au fost aduși cu camioanele la rampa RADP, începând cu luna septembrie 2019. În total, ar fi ajuns în Cluj aproximativ 7.000 mc de deșeuri din plastic, adică aproximativ 10.000 tone.

În acest context, ne întrebăm dacă nu cumva cele 7000 mc de deșeuri despre care se spune că provin din Italia, ar fi trebuit depozitate la prima celulă a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID)? Dar, cum prima celulă nu este gata și conducerea Consiliului Județean estimează că abia la începutul lunii aprilie va fi dată în folosință, deșeurile au fost lăsate în voia întâmplării pe platforma temporară.

Citește și:

Miroase a ilegalitate la rampa de la Pata Rât? 10.000 TONE de gunoi din Italia sunt arse la Cluj-Napoca. În ce condiții s-a autorizat stația de piroliză?

Adauga comentariu