In Romania, productia principala de alune se obtine inca de la alunul salbatic, care are fructe mici, cu coaja tare si cu miez aromat, foarte placut. Alunul cultivat este reprezentat prin numeroase soiuri, din care mai valoroase sunt: Barcelona, Mari de Piemont, Urias de Halle, Cosford, Eugenia, Lambert rosu s.a., care se inmultesc in unele statiuni de cercetare pomicola (Bujoreni-Arges). Alunele se coc in august-septembrie.
Miezul sau samanta detine 36-57 % din greutatea alunei si contine 3-6 % apa, 52-69 % grasimi, substante protetice, provitamine, acizi etc.
Alunele se pot pastra 1-2 ani; dupa aceea miezul lor incepe sa rancezeasca. Ele se valorifica in coaja sau sub forma de miez. Miezul de aluna se consuma proaspat, usor prajit sau prelucrat in diferite produse de cofetarie (ciocolata, prajituri, bomboane, crème, inghetata, nuga).
Ca aliment, alunul are urmatoarele intrebuintari:
faina din miez de alune este un aliment hranitor pentru copii;
laptele de alune, obtinit din miezul alunelor aflate in faza de intarire, se utilizeaza in scop medicinal.
uleiul extras din miez de alune este foarte gustos si placut aromat, dar rancezeste repede. Turtele ramase dupa extragerea uleiului se folosesc la fabricarea halvalei de calitate superioara si a ciocolatei.
In scopuri terapeutice, de la alun se folosesc: miezul fructelor, uleiul de alune, frunzele si mugurii:
miezul de alune este foarte nutritiv, energetic (620 kcal la 100 g) si e cel mai usor digerabil dintre fructele oleaginoase, are efect antianemic, remineralizant, vermifug, antiateroscleroza, fiind totodata si un tonifiant nervos. Lipidele din alune sunt formate din acizi grasi nesaturati (94 %) si acizi grasi saturati (6 %). Bogat in substante minerale si vitamine, fructele de alun contribuie la mentinerea tonusului muscular, usureaza activitatea tractului gastro-intestinal, precum si buna functionare a ficatului, ochilor si pielii. Datorita proprietatilor pe care le are, miezul de alune este indicat in alimentatia copiilor, a adolescentilor, femeilor gravide si cu probleme de menopauza, sportivilor, batranilor, persoanelor anemice, tuberculosilor, precum si in cazuri de astenie, impotenta, nefrite, colici nefritice, viermi intestinali etc. Consumat dupa un compot de prune / mere, miezul de alune usureaza evacuarea intestinului. Avand un continut foarte redus de hidrati de carbon, miezul alunelor este admis in alimentatia diabeticilor.
Uleiul de alune, consumat cate o lingura, dimineata, timp de 15 zile, este unul dintre cele mai bune leacuri contra teniei.
Frunzele alunului, folosite ca infuzie, decoct si bai, au efect hemostatic, vasoconstrictor si tonifiant venos. Ele se recolteaza in iunie-iulie. Baile din frunze de alun se folosesc in tratamentul varicelor supurante si a edemelor gambelor.
Infuzia din muguri de alun (1-2 lingurite de muguri la 200 ml apa clocotita) are actiune antiscleroasa (tonifiaza parenchimul hepatic si restabileste elasticitatea tesutului pulmonar); se indica in cazuri de insuficienta hepatica accentuata, hepatita epidemica, astm bronsic, emfizem pulmonar si silicoza, consumandu-se zilnic cate doua cani a 200 ml.