Alina Așchilean, personal trainer și campioană națională la bodyfitness, un exemplu de putere și feminitate

Alina Așchilean este o împătimită a sălii de fitness, o sportivă pe care o remarci ușor din mulțime, prin forma fizică deosebită, obținută prin antrenamente intense zilnice, pentru că Alinei nu îi place să facă pauză de la pasiunea ei. În luna mai a acestui an va concura, împreună cu Sebastian Văsuț, la Campionatele Europene de Culturism, de unde cei doi își doresc să se întoarcă cel puțin cu o medalie la perechi. 

Atunci când nu se pregătește pentru a deveni cea mai bună versiune a sa, Alina îi antrenează pe ceilalți, pentru că e și antrenor personal de fitness, în cadrul sălii Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Ea le încurajează pe fetele care își doresc o foarte bună formă fizică să facă și antrenamente cu greutăți, pentru că acestea le-ar putea ajuta să ardă mai repede caloriile decât antrenamentele aerobice, fără riscul de a dezvolta o masă musculară similară cu cea a băieților.

De altfel, Alina spulberă miturile asociate culturismului și fitness-ului feminin prin exemplul personal, pentru că, deși are o musculatură foarte tonifiată și bine definită, ea este o prezență plină de feminitate și de naturalețe, care iese imediat în evidență, atât prin forță, cât și prin sensibilitate.

Tatăl său i-a insuflat dragostea pentru sport

Alina Așchilean a fost pasionată de sport din copilărie. Tatăl său – care practică sportul și acum, la vârsta de 65 de ani -  i-a insuflat fiicei sale, de mică, dragostea pentru activitatea fizică. Alina a urmat un liceu cu profil sportiv la o clasă de volei și, timp de 4 ani, a făcut și handbal de performanță. După ce s-a lăsat de handbal a început antrenamentele la sală, însă nu se antrena atât de intens ca acum:

„Nu lucram cu greutăți foarte mari, mă antrenam singură, mai mult de menținere, astfel că 5-6 ani de zile am arătat la fel. Apoi am ajuns la Gimmy, unde m-am antrenat un an și jumătate. Acolo am avut instructori buni, unul dintre ei m-a ajutat foarte mult și atunci am început să văd progresele. Mă antrenam mai intens, foloseam greutăți mai mari, alimentația mi s-a schimbat, am fost mai atentă la ce mănânc, mâncam mai multă proteină și aveam o alimentație destul de sănătoasă.”

O campioană cu o dorință constantă de autodepășire

Alina a reușit să intre într-o formă fizică foarte bună și astfel a fost remarcată de Sebastian Văsuț, campion la culturism și antrenor secundar în cadrul secției de Culturism și Fitness a Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Acesta i-a propus să se antreneze și să concureze împreună, Alina a acceptat, iar anul trecut au devenit campioni naționali la categoria perechi:

„Am remarcat-o într-o poză de pe Facebook, i-am remarcat mușchii abdominali, care aveau o formă deosebită. Am început să ne antrenăm intens și, în 2014, Alina a devenit vicecampioană națională la bodyfitness; în același an, ea a ieșit pe locul III la Campionatul Național de Women Physique și pe locul 14 la Campionatul Mondial de Bodyfitness. În 2015 am devenit campioni naționali la culturism perechi, iar ea a câștigat și titlul de vicecampioană națională la Women Physique și pe cel de campioană națională la bodyfitness și la categoria open. 

Acum ne pregătim pentru Campionatele Europene, unde vom concura la perechi și individual. Suntem singurii din Cluj care participăm la acest nivel competițional. De 5 săptămâni am început antrenamentul mai intens, cu regim alimentar, ne antrenăm de două ori pe zi, dimineața cardio, iar după-masa antrenament cu greutăți.

În sala de antrenament Alina e o fire foarte puternică, dar, în afara sălii de forță, e mai sensibilă, mai emotivă. E o persoană de încredere, pe care te poți baza; am lucrat foarte ușor cu ea pentru că se antrenează cu seriozitate. E un partener foarte bun de antrenament pentru că nu renunță niciodată și, chiar dacă e greu, mai face încă două repetări, fără să se plângă. Sunt băieți în sală care nu fac cu greutățile cu care lucrează ea. Are o condiție fizică foarte bună, a intrat și în mediul acesta concurențial și ne propunem să luăm măcar o medalie la perechi la Campionatele Europene din luna mai a anului acesta”, precizează Sebastian Văsuț.

Acum doi ani, Alina a descoperit și antrenamentul CrossFit (un program de fitness in sistem circuit care implică mișcări naturale variate, împrumutate din gimnastică, haltere și atletism, efectuate la o intensitate ridicată). Acest tip de antrenament a ajutat-o să își îmbunătățească condiția fizică, să își dezvolte musculatura și puterea:

„M-am îndrăgostit pe loc de acest sport și nu m-am mai putut dezlipi de el, o dată pe săptămână includ în rutina mea și un antrenament de CrossFit. Anul acesta m-am înscris la Open CrossFit Games, un test de fitness care determină cei mai în formă atleți din lume. Au fost 5 săptămâni cu 5 probe, din România am fost înscrise 16 fete, iar eu m-am clasat pe locul 4. A fost o provocare și sunt mândră de rezultatul obținut. Cu toate acestea, eu mă compar mereu cu mine și vreau să mă depășesc tot timpul, să fiu mai bună, să progresez.”

„Pe mine antrenamentele la sală mă țin în viață”

Alina Așchilean a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport și a absolvit cursul de instructor de fitness organizat de Federația Română de Culturism și Fitness. Întreaga zi și-o petrece la sală, unde îi îndrumă, ca antrenor personal, pe cei care apelează la ea, și unde se pregătește pentru a fi în cea mai bună formă pentru viitoarele competiții și pentru cel mai important concurs, competiția cu sine:

„Acum sunt instructor de fitness și de la 9 dimineața la 9 seara sunt la sală. Mă antrenez în fiecare zi, de două ori pe săptămână fac câte două antrenamente pe zi și în fiecare săptămână introduc în programul meu și un antrenament de CrossFit, care pe mine m-a ajutat foarte mult.

Îmi plac provocările, competiția, îmi place să mă antrenez intens. Fac pauză doar duminica, nu îmi plac zilele de odihnă, nu îmi place să fac pauză de la antrenamente. De câțiva ani nu am făcut pauză mai mare de 3-4 zile. Nu pot fără mișcare. Pe mine antrenamentele la sală mă țin în viață, pentru mine sala este foarte importantă, este locul unde mă simt ca acasă.”

„Dacă ești perseverent și muncești pentru ceea ce îți dorești, rezultatele se vor vedea!”

Pentru că e pasionată de ceea ce face, chiar dacă e mereu la sală, Alina nu și-a pierdut motivația, continuând să se antreneze foarte intens, în fiecare zi, pentru a fi cea mai bună versiune a sa. Fiecare instructor de fitness are propriul stil de antrenament și oferă sfaturi personalizate de nutriție. Alina Așchilean le recomandă, celor care își doresc să practice acest sport, câteva lucruri simple și de bun-simț:

„Cel mai bun regim e o alimentație sănătoasă. Nu trebuie să ai o dietă foarte strictă, trebuie să te obișnuiești să mănânci sănătos și să nu exagerezi cu nimic. Iar fetelor nu trebuie să le fie frică de greutăți, de antrenamente cu greutăți mari; nu e atât de ușor să pui masă musculară și antrenamentul cu greutăți cât mai mari te ajută să arzi mult mai repede caloriile decât un antrenament aerobic. E bine să le combini.”

Alina își dorește să își continue activitatea de antrenor personal, în paralel cu propria pregătire competițională, pentru că îi place să lucreze cu oamenii, să fie printre ei, să îi vadă mulțumiți de antrenamente. Ea a pornit pe o cale care o face să se simtă împlinită și, astfel, îi încurajează și pe alții să o urmeze:

„Sportul înseamnă sănătate, te face fericit! Prin sport socializezi, fitness-ul te ajută să cunoști oameni noi, să ai mai multă încredere în tine, să îți construiești un corp frumos! Iar, dacă ești perseverent și muncești pentru ceea ce îți dorești, rezultatele se vor vedea!”

Foto: Alina Așchilean

Adauga comentariu