In vizor

Alin Tișe se laudă cu reabilitarea drumurilor județene, locuitorii județului sunt revoltați de starea „asfaltului”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, se laudă regulat, prin intermediul a numeroase comunicate de presă, cu asfaltarea, modernizarea și reabilitarea drumurilor județene. Locuitorii județului însă ne semnalează o realitate din teren care nu are nimic de-a face cu declarațiile șefului județului. Este și cazul drumului județean 108 C Mănăstireni – Călata – Mărgău – Răchițele, cu a cărui modernizare Consiliul Județean se lăuda în presă și în vara acestui an și în vara anului trecut. Acum, însă, toamna, se culeg roadele asfaltării care, conform declarațiilor locuitorilor din zona Mănăstireni – Călata, au fost realizate în bătaie de joc față de cetățenii plătitori de taxe și de banul public. Pe tronsonul Mănăstireni – Călata, asfaltat acum doi ani, asfaltul pare a fi din rumeguș.

Declarații politicianiste doi ani la rând

În luna iunie a acestui an, Consiliul Județean anunța finalizarea lucrărilor de asfaltare pe drumul județean 108 C Mănăstireni – Călata – Mărgău – Răchițele. 

„Marele beneficiu pe care îl va genera finalizarea reabilitării și modernizării acestui drum județean de o importanță strategică este că va permite un acces ușor, rapid și în siguranță spre zona turistică Răchițele – Prislop – Ic Ponor, Parcul Natural Apuseni, Cascada Vălul Miresei din Răchițele precum și spre multe alte obiective turistice de mare interes”, a declarat președintele CJ, Alin Tișe, citat de Ziua de Cluj.

Și în vara anului trecut acest drum era modernizat, la modul declarativ. Ziarul Făclia scria, în 10 august 2016:

„Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că pentru a profita la maxim de condiţiile meteorologice favorabile au fost demarate ample lucrări de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău, porţiunea cuprinsă între km 36+050 şi 59+000. 

«Mă bucură faptul că se poate vorbi acum, cu certitudine, despre un demers integrat al Consiliului Judeţean care vizează punerea în valoare, cu prioritate, a zonelor montane cu potenţial turistic ridicat. Fac această afirmaţie în contextul în care, după cum se cunoaşte, acest sector de drum face legătura cu zona turistică Răchiţele-Ic Ponor, la a cărei şi mai bună punere în valoare va contribui», a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.”

Locuitorii din zonă sunt revoltați de modul în care arată „reabilitatul” drum județean

Au trecut, așadar, două veri de declarații pompoase și, în toamna anului 2017,  locuitorii din zonă și fotografiile realizate la fața locului îl contrazic pe Alin Tișe. Porțiunea de drum dintre Mănăstireni și Călata, după reabilitarea și modernizarea drumului județean de importanță strategică 108 C, arată în felul următor:

„Iată cum arată un drum județean! Nu are nici doi ani și deja este praf, numai crăpături tot drumul! DJ Călata – Mănăstireni este un drum destul de circulat, care face o bună legătură și cu cei care vin de la Beliș sau din direcția Huedin. Pe ce s-au plătit banii? E o bătaie de joc! Un asfalt de 3 cm, cu o compoziție care nu pare să fie asfalt! Ce garanție a oferit firma care s-a ocupat de acest drum făcut în bătaie de joc?!

Drumul care face legătura între Mănăstireni și Călata s-a terminat de vreo 2 ani și ceva! 300 de oameni care locuiesc acolo sunt martori! L-au făcut la repezeală! Am sunat la Consiliul Județean și mi-au spus că sunt lucrări care încă se fac. Drumul acesta l-au terminat acum doi ani, sunt sute de oameni care știu! Pozele sunt din 3 locuri, unde am oprit, dar așa arată tot drumul! E un asfalt ca un rumeguș, tot crapă! Nu știu ce material au pus, dar numai asfalt nu e! Cum să se finalizeze acum lucrările, dacă au terminat drumul de doi ani? De doi ani de zile, de când e terminat, deja e praf! Doamna de la Consiliu care a răspuns la telefon mi-a spus că or să se ia măsuri, că acum se finalizează, că sunt lucrări care se fac în momentul de față. Dar ce să se finalizeze? Drumul acesta e terminat de doi ani! Călata – Văleni – Mănăstireni a fost terminat acum doi ani și e praf drumul!”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, un cititor care ne-a trimis și imaginile cu drumul de o importanță strategică pentru Consiliul Județean și firmele de casă, fotografii realizate în urmă cu câteva zile.

Așadar, aici sunt banii dumneavoastră! Declarativ, drumul e modernizat și reabilitat. În realitate însă, totul e doar o gogoriță menită să cheltuiască bani și să dea bine pe hârtie și în comunicatele de presă, pentru a fi câștigate astfel voturile celor care nu cunosc situația de pe teren. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *