Din oras

Alin Tise despre problema gunoaielor din Floresti: ”Este o problema de administratie locala pentru ca oamenii care produc acele gunoaie sunt din acea localitate. Fiecare comuna sa se descurce”

Construirea Centrului de Management Integrat al Deseurilor este in intarziere cu 4 ani fata de teremenul prevazut la semnarea contractului. Acest lucru a creat haos in judet, majoritatea unitatilor teritorial administrative fiind la un pas de colaps financiar datorita costurilor suplimentre pentru transferul gunoaielor catre un depozit conform. Principalii “vinovati” sunt de departe reprezentantii CJ Cluj responsabili cu implementarea proiectului finantat din fonduri europene. Cea mai grava situatie este intalnita la Floresti unde resturile produse de populatie sunt lasate saptamani in sir neridicate, creand un adevarat pericol pentru cetatenii comunei. Presedintele CJ Cluj a raspuns solicitarilor venite din partea cetatenilor cu privire la starea de fapt din comuna Floresti. 

Recent , in cadrul unei emisiuni la un post local de radio, presedintele Consiliului Judetean Cluj Alin Tise, intrebat de un ascultator pe tema dezastrului din Floresti, a afirmat ca nu este o problema a institutiei pe care o conduce de mai bine de trei luni. Nou convertitul la liberalism a aratat cu degetul catre operatorul de salubritate Quatro Eco Salub care, inglodat in datorii catre Salprest Rampa si cu insuficiente masini in teren, intarzie constant ridicarea gunoaielor de la populatie. 

Problema Florestiului este o problema care tine de operatorul care colecteaza gunoiul nu tine de Consiliul Judetean in mod direct in niciun fel. Indirect tine de centrul de deseuri care va fi gata probabil peste patru ani sau trei ani. Pana atunci fiecare localitate, vedeti municipiul Cluj-Napoca, trebuie sa isi gaseasca solutiile pentru a colecta pe deoparte si, pentru a le depozita”, a afirmat Alin Tise.

Cu alte cuvinte, institutia condusa de Alin Tise s-a spalat pe maini de problemele intalinite in mai toate comunele clujene, desi nu a finalizat la timp CMID unde, toate UAT-urile din judet urmau, inca de acum 4 ani, sa depoziteze gunoaiele cetatenilor la preturi rezonabile.  

Referitor la neridicarea gunoaielor de la populatia din Floresti de catre firma Quatro Eco Salub in termenii stabiliti prin contract, Alin Tise considera ca exista doua solutii legale. 

 “Florestiul are o problema. Operatorul care aduna gunoaiele din comuna sustine ca o parte din floresteni nu si-au platit taxa pentru ridicat gunoiul. Pentru ca o parte nu si-au platit sufera toti. E un contract unitar pe toata comuna Floresti si acel operator nu are bani sa plateasca depozitarea in rampa. Neincasand banii de la populatie in totalitate, nu are bani sa isi plateasca depozitarea in rampa si ca atare cei care administreaza rampa nu mai primesc operatorul. Si atunci solutia este ca oamenii care nu si-au platit sa isi plateasca practic restantele la operator, ca acest operator sa poata ulterior sa sa le duca. Daca nu isi platesc, primaria Floresti va trebui sa  gaseasca daca exista o posibilitate legala, desi nu cred. Nu poate plati din bugetul tuturor oamenilor neplata unor asociatii de proprietari. Daca nu platesc va fi foarte complicat pentru ca acel operator nu va mai ridica gunoaiele iar cel care trebuie sa ii lase sa depoziteze nu ii vor mai permite pentru ca au restante foarte mari. Solutia este ca Florestiul sa aiba o statie temporara pe care sa si-o faca, daca are unde. Nu este alta solutie. E foarte complicat sa explici oamenilor ca daca au platit 60 % dintre ei, cei 60% trebuie plateasca pentru cei 40% care nu si-au platit taxa de ridicare a gunoiului. Primaria de asta nu plateste pentru ca nu are o baza legala sa plateasca in locul celor care nu si-au platit”, a declarat pe calea undelor Alin Tise. 

Cu privire la termenul de finalizare a primei celule de depozitare din cadrul CMID presedintele CJ Cluj s-a aratat foarte optimist si a preconizat ca exista posibilitatea ca, pana la sfarsitul anului viitor, problema deseurilor din judet sa dispara. Fara a nominaliza cine se face vinovat pentru intarzierile construrii CMID-ului presedintele a recunoscut insa ca intitutitutia pe care o conduce este responsabila de toate inconvenientele pricinuite administrtiilor locale de la nivelul judetului Cluj. 

“Noi semnam in maxim 2 saptamani. Sper sa adjudecam licitatia adica sa stim firma care trebuie sa termine constructia. Acea firma are termen 18 luni. Vom incerca sa grabim cat putem de mult, sa ajungem la un an. Mai repede de un an nu va putea fi functional acest depozit ecologic. Pana atunci cand el va fi gata, fiecare comuna si fiecare oras trebuie sa isi gaseasca solutii alternative. Adica este o problema de administratie locala pentru ca oamenii care produc acele gunoaie sunt din acea localitate si evident ca alesii locali de acolo trebuie sa gaseasca solutii. Primaria Cluj-Napcoa a gasit solutii tocmai pentru ca administreaza problemele clujenilor. Noi in calitate de consiliu judetean incercam sa venim in sprijinul lor. Noi de ce am incercat sa construim acel depozit pentru a nu mai construi fiecare primarie in parte acest depozit temporar, pentru ca nu au bani sa faca fiecare localitate. Noi avem acolo o intraziere de 4 ani pentru ca au fost acolo probleme si de natura penala. Pentru ca au fost 4 ani de intarziere si CJ are o responsailitate avand aceasta intarziere la depozitul central. Daca nu ar fi fost aceasta intarziere mai mult ca sigur ca astazi functiona acel depozit si atunci nu mai aveam aceste  probleme la comune. Dar noi traim in aceasta realitate si nu vreau sa dau vina pe nimeni. Vreau sa spun ce facem in viitor si am spus care sunt termenele si timpii in care incercam sa rezolvam”, a mai afirmat Alin Tise.

Centrul de Management Integrat al Deseurilor (CMID) este de departe cea mai mare nerealizare a administratiei judetene clujene. Anchetele DNA, opozitia consilierilor locali ai comunei Feleacu in privinta cesionarii terenului pe care urma sa fie construit Centrul precum si intrarea in insolventa a constructorului au facut ca termenul prevatut initial, de 14 luni, pentru realizarea investitiei finantata din fonduri europene, sa nu fie finalizata. Alin Tise, a inaugurat in 20 martie 2012  lucrarile de executie a CMID, proiect in valoare totala de 107.536.011,54 lei fara TVA. Termenul initial de finalizare a zonei tehnice si a primei celule de depozitare era de 14 luni, dar de 4 ani proiectul are parte doar de scandaluri, anchete penale si arestari. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *