PORTRET

Alexandru Mureșan, autopsierul care facilitează drumul celor decedați spre o lume mai bună

Alexandru Mureșan e o persoană despre care se poate vorbi numai de bine, pentru că se ocupă numai cu morți, iar despre morți, numai de bine! Dincolo de orice glumă macabră și joc de cuvinte, el este patronul uneia dintre cele mai mari firme de pompe funebre din Cluj și în același timp autopsier și îmbălsămator, pregătindu-i personal pe cei decedați pentru lumea de dincolo.

Corpul e în viață casa (unii spun temnița) sufletului, iar după ce sufletul își găsește o nouă casă în cer, corpul are nevoie de o locuință în pământ. Aici intervine Alexandru Mureșan ce, prin firma sa, Requiem, e un fel de taximetrist mortuar (efectuează transportul funerar intern și internațional), un fel de stylist al trupurilor neînsuflețite (asigură îmbălsămarea și cosmetizarea lor) și un fel de agent imobiliar subteran al morților (oferă o gamă foarte variată de ,,garsoniere eterne” – sicrie).

,,Ce vreți să scrieți? Suntem oameni normali!”

,,Ce vreți să scrieți? Suntem oameni normali”, mi-a spus Alexandru Mureșan, atunci când l-am abordat prima dată pentru un interviu. Și tocmai de-asta am și insistat. Lumea trebuie să cunoască și latura umană, firească, normală, a celor care efectuează o astfel de muncă funerară, macabră, funestă.

Poate tocmai în astfel de profesii e nevoie de oameni cât mai normali, care să își poată trata cu delicatețe și profesionalism, atât clienții neînsuflețiți, cât și pe cei ce-i conduc pe decedați pe ultimul drum. Și moartea, la urma urmei, face parte din viață, ,,ne naștem spre a muri și murim spre a ne naște”, și e nevoie de un ,,luntraș Charon” care să ne asigure o trecere cât mai lină dintr-o lume într-alta.

Alexandru Mureșan mă primește în biroul său, unde o lumină translucidă cade slab pe crucile și sicriele ce zac tihnite în așteptare de clienți. În lumina semiopacă acest luntraș Charon al timpurilor moderne îmi vorbește calculat, cu o aparentă răceală cadaverică, în spatele căreia se ascunde însă căldură umană. Ne aflăm, de altfel, într-un spațiu unde cei vii ajung doar plângându-i pe cei morți și pentru a putea practica această meserie e nevoie de multă detașare:

,,E o altă lume cea în care intri în momentul în care ajungi la locul de muncă, și pe care trebuie neapărat să o lași la poartă, când pleci.”

Meseria l-a ales pe el, și nu invers

Alexandru Mureșan s-a născut la Cluj, unde a făcut și școala generală și liceul. Ulterior a urmat cursuri de autopsier și a lucrat o perioadă în spitalele Clujului, iar acum administrează propria afacere de pompe funebre:

,,Am ales meseria asta pentru că așa a fost să fie, așa a fost conjunctura în anii respectivi, nu m-am gândit special să fac meseria asta. Atunci după liceu trebuia să fac ceva și am găsit un post de autopsier la spital, fiindcă atunci nu existau firme private. Pe vremea aceea când terminai liceul te puteai califica la locul de muncă. Am făcut apoi tot felul de cursuri, plus experiența, și am lucrat cu o somitate în domeniul anatomo-patologiei, cu profesorul Florescu, ce m-a ajutat foarte mult. El a fost șeful catedrei de anatomie patologică din UMF Cluj, un profesionist extraordinar recunoscut la nivel mondial.”

După ce a lucrat în sistemul public, Alexandru Mureșan a văzut inițiativa privată ca pe o oportunitate de a schimba ceva în acest domeniu funerar, dorind să ofere servicii de calitate  superioară celor oferite de stat. Așa că a preluat din 2003 firma Requiem, ce exista din 1992, și după preluare a început să o dezvolte, acum reușind să le asigure clienților săi servicii funerare complete:

,,Am dezvoltat firma pentru că trebuie să le asiguri la oameni tot. Când intră înăuntru, ei ies gata rezolvați, mai trebuie numai să meargă la Primărie pentru obținerea certificatului de deces și adeverinței de înhumare și să rezolve partea legată de relația cu RADP-ul, pentru locul de veci. Am intrat foarte serios și la nivel de repatriere de decedați din Occident, asta implică să ai o mașină super ok, să fie autorizată internațional, iar mașinile mele sunt dintre cele mai performante, cu sistem frigorific.”

,,Cu o îmbălsămare eficientă poți să ții un decedat 15-20 de zile în cele mai bune condiții.”

Din 1986 de când a terminat liceul Alexandru Mureșan a lucrat ca și autopsier la mai multe spitale din Cluj, iar acum efectuează personal serviciile de îmbălsămare și cosmetizare la propria firmă:

,,Îmbălsămarea constă într-o incizie inghinală, se descoperă artera femurală pe care se introduce formol pentru a păstra decedatul mai mult timp fără să apară efecte negative. Cu o îmbălsămare eficientă poți să ții un decedat 15-20 de zile în cele mai bune condiții.”

Firma lui Mureșan practic preia decedații de acasă sau de la spital, ei sunt îmbălsămați și autopsiați, apoi sunt depuși la capela cimitirului unde au locul de veci. Meseria aceasta, conform patronului Requiem, este una pe care trebuie să o faci cu profesionalism atâta timp cât ești la locul de muncă, dar e una de care trebuie să te rupi, în momentul în care ai ieșit în stradă. E o meserie pentru care trebuie să fii făcut, altfel nu ai putea să o practici.

50 de modele diferite de sicrie, ca lumea să aibă de unde alege

Requiem oferă servicii de calitate la prețuri bune și are cea mai diversificată gamă de sicrie, 50 de modele diferite – dacă ar fi să glumim, am putea spune chiar: ,,de toate, pentru toți!”

,,Sunt sicrie începând de la 550 de lei, și până la 5.000 de lei, nu este un model care seamănă cu celălalt, toate sunt diferite ca lumea să aibă de unde alege. Prețurile se justifică prin calitatea lemnului, a finisajului, prin nivelul de umiditate al sicriului, de exemplu cel de 550 de lei nu e foarte bine uscat, fiindcă uscarea lemnului crește prețul.”

De când a început criza se vând mai mult sicriele ieftine, cele scumpe devenind un lux. Cu cel mai ieftin sicriu mortul e dus la capelă cu 7-800 de lei, sumă care  cuprinde prețul sicriului, al transportului și manipularea. Statul acordă 2.400 de lei ajutor de înmormântare celor care au cupon de pensie, sumă suficientă pentru a acoperi și restul serviciilor ce țin de capelă, de patiserie, coroanele și celelalte lucruri necesare:

,,Dacă un om e cumpătat mai rămâne și cu bani din cei 2.400 de lei pe care îi dă Casa de pensii doar celor care au cupon de pensie; mi se pare normal ca statul să dea ajutor de înmormântare persoanelor care au muncit o viață întreagă. Statul dă o sumă decentă, dacă nu ai nu știu ce avioane în cap poți să faci o înmormântare foarte decentă.”

Clienții Requiem pot apela și la restaurantul cu o capacitate de 70 de locuri, situat în aceeași locație, lângă Cimitirul Central, unde familia decedatului poate alege dintr-un meniu variat.

Numărul morților crește, iar vârsta decedaților scade, cimitirele Clujului fiind pline până la refuz

Anul trecut numărul morților a fost în creștere. La Primăria Cluj-Napoca au fost înregistrați 4.464 de decedați, dar Clujul fiind centru universitar medical foarte mulți decedați au fost și din rândul celor veniți din alte orașe, numărul morților autohtoni fiind în jur de 3.000, conform lui Alexandru Mureșan. Firma sa, fiind una dintre cele mai importante, a preluat un procent însemnat din persoanele ce în drumul lor spre cer au avut nevoie de o repatriere pământească a ceea ce a fost în ei pământ.

Requiem aduce la ,,un acasă de veci” și clujenii ce și-au găsit sfârșitul pe alte meleaguri.

,,Dacă vrei chestii adevărate când mergi după un decedat într-o țară străină”, explică Mureșan, ,,acolo când încarci mașina cu mortul participă autoritățile țării respective, și nu poți să faci transportul cu orice mașină, trebuie să ai un nivel exact cum au ei, așa că în 2013 am achiziționat o mașină specială, top de gamă, cum puține mai există în țară. Avem 4 mașini cu care oricând putem să mergem afară – vara când e cald, tu iei un decedat la -2 grade și îl transporți unde trebuie dus, la modul adevărat, nu numai așa, că îl duci cu mașina!”

Firmele de pompe funebre depun decedații în capelele RADP-ului, însă cimitirele Clujului devin tot mai pline și mai neîncăpătoare. Nu mai sunt locuri de veci nici în Centru, nici la cimitirul din Mănăștur, spune Alexandru Mureșan, locuri mai sunt numai pe Valea Chintăului, și și acolo puține. Mai există două cimitire private, continuarea celor din Cordoș și Mănăștur, însă locurile la ,,privat” sunt foarte scumpe:

,,Cred că încet-încet se cam umple și cimitirul de pe Valea Chintăului și autoritățile au intenția să mai deschidă un cimitir, dar unde a fi și când a fi, nu știm încă… Mulți clujeni oricum preferă să fie înmormântați în localitățile natale.”

,,Clienții” neînsuflețiți ai lui Alexandru Mureșan au avut vârste de la o zi, la 106 ani (o bătrânică ce locuia undeva în Piața Mihai Viteazul). Media de vârstă a celor ce trec în neființă e undeva între 55 și 70 de ani, medie de vârstă aflată, din păcate, în scădere:

,,Din păcate vârsta deja scade, și acuma băiatul meu aduce un decedat din Franța cu cancer, de 39 de ani.”

Familia Requiem

Mureșan se referă la angajatul său cu ,,băiatul meu”, nu pentru că i-ar fi tată biologic, ci pentru că angajații Requiem sunt o mare familie:

,,Ca o familie suntem aici, de atâția ani de zile, angajații sunt de la început, am doi mai tinerei, dar restul e toată gașca de pe vremuri aici. Am 16 oameni, cu tot cu restaurant, gestionari de magazin, șoferi, manipulanți, bucătari, ospătari.”

,,Îmi ies îmbălsămările, decedații sunt ok, nu am avut în 25 de ani reclamații că decedatul nu a fost bine pregătit”

Ce diferențiază Requiem de alte firme de profil e serviciul non-stop și îmbălsămările de calitate, plus gama largă de sicrie, foarte variată ca și calitate și preț:

,,Îmi ies îmbălsămările, decedații sunt ok, nu am avut în 25 de ani reclamații că decedatul nu a fost bine pregătit. Avem și cea mai variată gamă de sicrie. Modelele făcute acum rezistă și 20 de ani în pământ, sunt niște sicrie de lemn de bună calitate și cum sunt foarte bine finisate au o vopsea specială în care nu intră apa.”

O meserie dificilă, dar sunt și profesii mai grele

Meseria lui Alexandru Mureșan e una ce presupune permanentul contact cu tragedia umană. ,,Oricât te-ai detașa”, spune el, ,,e dureros să vezi că mor oameni de 20 de ani, nu e ușor, însă trebuie să fii tare, să te poți detașa, fiindcă nu poți să îi ajuți pe aparținătorii celui decedat, nu poți sta acolo să plângi cu familia pe scaun, de asta serviciul ăsta nu îl poate face oricine”.
Însă, consideră Mureșan, sunt și profesii mai grele:

,,Cred că profesor e o meserie mai grea decât să cari morți, cu siguranță! Tot respectul pentru cadrele didactice, că au o meserie frumoasă, cu satisfacții deosebite, dar e foarte grea!”

Seriozitate, punctualitate și umanitate

În Requiem toți angajații își fac meseria, fără a apela la alcool pentru a îi crește nivelul de suportabilitate, contrar percepției comune că cei de la pompe funebre ar bea pentru a putea trece peste experiențele profesionale zilnice:

,,Aici nimeni nu bea la noi în firmă, nu că nu ne distrăm și noi la sfârșit de săptămână, dar nimeni nu bea ca să poată munci, fiindcă daca ai face asta, atunci cred ca ai avea o problemă, ar trebui să îți schimbi meseria.”

Cel mai important lucru în ocupația sa, spune Mureșan, e punctualitatea:

,,Îți dai seama ce ar însemna să întârzii cu mortul la capelă, că e o durere… sunt oameni care poate au 45 de ani și nu au mai avut asemenea cazuri în familie, e un șoc pentru ei. Șocul e foarte mare când sunt morți din-astea violente: te pregătești tu când ieși din casă că îți moare cineva? Și te trezești cu un telefon că ți-a murit soția în accident de circulație, sau un copil, care e cel mai dureros lucru din lumea asta – aia e tragedie! restul sunt necazuri…”

Și pentru că înțelege durerea prin care trec cei care apelează la serviciile sale, Alexandru Mureșan îi tratează pe clienți cu omenie, cinste și corectitudine, în toți anii de activitate încercând să-și facă meseria cu respect și cu umanitate:

,,Foarte mulți clienți am avut în atâția ani de zile și eu nu cred că am avut unul care să zică, mă, ăsta și-a bătut joc de mine! Nu fac eu din-astea, să fie omul nemulțumit de servicii, de prețuri, că până la urmă e foarte importantă omenia – să lași loc de bună ziua, aia e cel mai important în viața asta, dacă e omenie și cinste și corectitudine, restul le mai poți accepta”, conchide Mureșan.

Alexandru Mureșan e un altfel de om normal, așadar, dintr-o altfel de lume normală. Un întreprinzător ce are curajul și tăria de a le oferi semenilor săi serviciile necesare pentru a își conduce apropiații pe ultimul drum. O meserie macabră, dar cu un scop, totuși, nobil. Moartea e parte din viață și așa cum drumul în viață poate fi unul frumos sau urât, așa poate fi și drumul spre viața de apoi. Alexandru Mureșan, împreună cu angajații săi, încearcă să facă acest drum unul mai demn, mai lin și mai suportabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *