Politica

Alexandru Cordoș, noul președinte interimar al PSD Cluj: ”Primul pas este să deschidem partidul spre toată lumea care are idei și principii de stânga”

Fostul senator clujean Alexandru Cordoș a fost numit președinte interimar al PSD Cluj. Într-o declarație pentru Ziar de Cluj, Alexandru Cordoș a menționat că principala sa preocupare este să deschidă partidul spre toată lumea care are idei de stânga și care își dorește să se implice. De asemenea, în perioada următoare Organizația Județeană a PSD Cluj trebuie să definitiveze candidaturile pentru alegerile locale. 

”În primul rând aș vrea să spun că această schimbare a intervenit pentru că Organizația județeană, primarii și toate organizațiile și-au dorit să aibă în fruntea lor un candidat din Cluj și să trecem împreună cu bine peste alegerile care ne așteaptă. Domnul Șimon rămâne în continuarea coordonator și ne bucurăm și de faptul că domnul Dâncu tocmai a fost numit de CEx președinte al Consiliului Național PSD. Prin urmare, primul pas este să deschidem partidul și mai mult decât a fost deschis, spre toată lumea care are idei de stânga, care are principii de stânga, care este deschis spre a face ceva pentru cetățenii acestui județ. Dorim să ne organizăm cât mai bine să intrăm în alegerile locale. În zilele următoare, poate chiar mâine vom face un Comitet Executiv Județean unde vom finaliza validarea tuturor candidaturilor de primari, în primă fază, în toate unitățile administrativ teritoriale. Nu în ultimul rând pregătim Organizația Județeană după alegerile locale pentru Conferință județeană de alegeri interne, unde să avem o structură aleasă care să fie confirmată de un număr cât mai mare de colegi și care să conducă Organizația Județeană pe perioada următoare. Acestea sunt preocupările imediate din punct de vedere organizatoric. Prima rămâne deschiderea partidului spre toată lumea, iar în perioada următoare vom spune și proiectele pe care noi le-am gândit pentru cetățenii județului Cluj, oferta noastră electorală pentru alegerile locale. Apoi vom avea câteva obiective legate de procentele pe care vrem să le obținem, legate de numărul de primari, legate de numărul de consilieri”, a declarat Alexandru Cordoș.

Cordoș nu a dorit să nominalizeze posibilii candidați pentru Primăria Cluj-Napoca sau pentru Consiliul Județean, menționând că încă nu a fost luată o decizie în acest sens. Acesta a precizat însă că partidul a făcut sondaje și există candidați pentru cele două funcții.

”În acest moment suntem în discuții, am făcut diverse sondaje, i-am măsurat pe mai mulți colegi. Eu zic că avem potențiali candidați, oameni cu experiență. Comitetul Executiv va face propunerea pentru candidatura în primul rând pentru Consiliul Județean și pentru Primăria Cluj-Napoca. Nu am un răspund în acest moment, dar timpul este foarte scurt până la anunțarea celor două candidaturi. Nu am astăzi un nume pentru primăria Cluj-Napoca. Am făcut sondaj, avem măsurători, avem câțtiva colegi implicați, dar aceste nume nu sunt încă validate, dar vă asigur că avem câțiva colegi care cred că se vor prezenta exemplar și vom ieși cu un proiect pentru Cluj-Napoca și pentru județul Cluj care să acopere cele mai multe solicitări pe care în ultima perioada clujenii le-au adresat către PSD Cluj”, a explicat Cordoș.

În ceea ce priveșre Comitetul Executiv, Cordoș a menționat că acesta nu a fost dizolvat, există un Comitet interimar valid care poate să ia toate deciziile care se impun.

”Este un Comitet Executiv la această oră, acum s-a numit doar președintele interimar în persoana mea. Comitetul este format din toți primarii, din consilierii județeni, din președinții tuturor organizațiilor, aproximativ spre 100 de persoane, și din câțiva activiști importanți la nivelul județului. Este constituit la această oră. Sigur mai suportă modificări pe care le vom face la primul CEx, poate chiar mâine. El există, este funcțional, nu s-a procedat la dizolvarea lui. Există un comitet, interimar, dar care există și e valid pentru a lua decizii care țin de viața de partid a Organizației Județene”, potrivit lui Alexandru Cordoș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *