Alegerile pentru conducerea PSD Cluj vor avea loc la Sfântul Așteaptă. Marcel Ciolacu dă cu stângul în dreptul

De peste cinci ani, PSD Cluj nu a avut un președinte legitim, ales. La conducerea partidului a fost, pentru o destul de lungă perioadă, Horia Nasra, iar acum partidul este condus de Alexandru Cordoș. Ambii au fost numiți președinți interimari.

În urmă cu aproximativ un an, se dorea în mod presant organizarea de alegeri pentru conducerea PSD Cluj. După o scurtă furtună într-un pahar, totul a fost dat uitării, iar acum se tergiversează alegerea unui președinte la nivel de județ.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, nu poate sau nu dorește să spună când anume vor avea loc alegeri pentru desemnarea conducerii PSD Cluj.

„Vor avea loc alegeri atunci când se decide la nivel național. Săptămâna viitoare o să am o regională, inclusiv cu conducerea de la Cluj. Când se vor organiza alegeri în toată țara unde sunt interimare atunci se vor face și la Cluj”, a declarat Ciolacu, pentru Ziar de Cluj.

Întrebat când estimează că vor avea loc alegeri pentru toate filialele, Ciolacu a răspuns că „atunci când va decide Consiliul Politic Național pentr că așa funcționează în democrația unui partid”.

Citește și:

Vasile Dîncu e supărat pe Ziar de Cluj și Liviu Alexa că îl „calomniază”. Jurnalistul răspunde: Dîncu s-a autodumnezeificat și nu mai suportă criticile

sursa foto: digi24.ro

Adauga comentariu