Jos palaria

Alearga la Crosul Divelor si sustine cauza tinerilor cu insuficienta renala cronica!

Acesta este indemnul Runners Club, organizatorii Crosului Divelor, aflat la cea de-a doua editie. Evenimentul din 7 martie este dedicat in exclusivitate doamnelor si domnisoarelor, prin care Runners Club sarbatoreste feminitatea, spiritul sportiv dar si daruirea. Divele sunt asteptate la alergare intr-o tinuta primavaratica compusa din tutu, colanti colorati, flori in par si accesorii feminine, dupa preferinte! Diva cea mai creativa va fi, bineinteles, premiata! Cea mai frumoasa parte a evenimentului este insa faptul ca 20% din fondurile adunate din taxa de participare vor fi donati tinerilor cu insuficienta renala.

“Odata cu venirea primaverii ne dorim sa aducem un plus de veselie in viata copiilor si tinerilor afectati de insuficienta renala cronica. Runners Club va dona 20% din fondurile stranse din taxele de participare la Crosul Divelor, Asociatiei pentru Solidaritate şi Empatie Claudia Safta care se ocupa cu ocrotirea sanatatii copiilor si tinerilor inscrisi in asociatie, prin procurarea de medicamente, aparatura, mijloace de promovare, prin intretinerea si mentinerea sanatatii acestora in mediul familial si al colectivitatii. Crosul Divelor va fi un eveniment plin de viata si culoare, menit sa inspire si sa transmita energia primaverii catre cei 52 de copii si tineri, beneficiarii directi ai acestei campanii de strangere de fonduri. De aceea invitam doamnele si domnisoarele sa ne adunam in numar cat mai mare si sa contribuim prin simpla participare la eveniment la reusita activitatilor Asociatiei pentru Solidaritate si Empatie „Claudia Safta””, arata organizatorii.

Taxa de participare este de 30 de lei la cursa de 2 kilometri si 50 de lei la cea de 5 kilometri. Participantii primesc cip de cronometrare, numar de concurs, medalia de participare si tricoul tehnic personalizat cu logo Crosul Divelor.

Pentru minunata initiativa de a promova miscarea si de a-i ajuta pe tinerii care sufera de insufienta renala cronica Ziar de Cluj isi da Jos Palaria! in fata Runners Club!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *