Agricultură/Nereguli de milioane de euro. Comisia Europeană solicită României returnarea banilor de la fermieri

Statul trebuie să returneze Comisiei Europene peste 71,3 milioane de euro. Banii trebuie recuperați de la fermieri. Sunt bani accesați de agricultori prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), dar care au fost excluși de la finanțare de către UE, ca urmare a unor nereguli constatate în urma controalelor. Este cea mai mare sumă exclusă de la plată de Comisie după închiderea conturilor agenţiei de plată, semnalează economica.net

În acest an, Comisia a exclus de la finanțare în cazul României o sumă de 71,3 milioane de euro, bani cu care APIA a finanțat prin FEGA și FEADR mai multe proiecte cu probleme. Decizia se referă doar la situația după închiderea conturilor agenţiei de plată și include anii de cerere 2015, 2016 și 2017.

După cum semnalează economica.net, Comisia a exclus de plată aproximativ 2,73 milioane de euro din cauză că APIA a calculat incorect plăți și sancțiuni în cazul sprijinului cuplat facultativ, pentru anii de cerere 2016 și 2017.

Penalizări sunt și din cauza actualizării întârziate a Sistemul de Identificare a Parcelelor Agricole (LPIS) - peste 17 milioane de euro, dar și pentru că s-au dat subvenții pentru terenurile lăsate pârloagă sau pășuni inadecvat identificate - 56,7 milioane de euro.

Citește articolul integral aici. 

 

Adauga comentariu