Vitiligo sau leucodermia este o acromie (fara culoare) primitiva cu o etiologie necunoscuta fara semnificatie patologica (fara descuamari, dureri, prurit sau arsuri), cu o distributie bilaterala pe maini, antebrate, pe pielea capului sau in jurul gurii, ochilor, organelor genitale, accentuata vara si ameliorata iarna, cu extindere deseori rapida si tendinta de contopire si intarire, deseori instalata in urma unor socuri emotionale severe.
O frecventa mai mare se constata la femeile tinere si la persoanele cu pielea foarte pigmentata, desi nu rare sunt cazurile semnalate chiar si la copii.
Caracterul sau inestetic (portiuni decolorate sau chiar albe, bine delimitate, inconjurate de o zona hiperpigmentata, decolorarea firelor de par cu aparitia de mese albicioase) impune tratarea cu seriozitate si apelarea la medicul dermatolog (pentru prescrierea de medicamente specifice si expunere controlata la soare sau la raze ultraviolete), fie la fitoterapeut.
Inspirata din medicina traditionala chineza, a carei eficacitate a fost testata de-a lungul timpului, fitoterapia romaneasca (cu telina, roiba, urechelnita, galbenele sau coltii-babei) recomanda cateva remedii blande, capabile sa tonifice ficatul si rinichii si sa remedieze dezechilibrele intervenite la nivelul acestora.
Intertrigo sunt dermatoze in plici (linghinal, submamar, retroauricular, interfesier, abdominal, interdigital) sau difuz, care rareori depasesc suprafetele de contact.
Boala are mai multe forme, dupa agentul patogen implicat:
– intertrigo streptococic – eritem difuz, exclusiv in plici, cu vezicule, zemuire si cruste subtiri, cu fisuri dureroase si secretande pe fundul de plici;
– intertrigo micotic – mai ales in zona genito-anala, cu eriteme fin scuamoase; depaseste suprafata de contact, avand periferie reliefata, cu microvezicule;
– intertrigo levuric – mai frecvent la diabetici, submamar sau la maini, in spatiul trei interdigital; apare sub forma unui eritem cu guleras descuamativ la periferie si un depozit albicios cremos indeosebi pe fundul plicii.
Folosite intern sau extern, fitopreparatele (rachitanul, catina) sau produsele stupului (propolisul) urmaresc acelasi scop: reducerea inflamatiei locale, calmarea durerii, eliminarea infectiei si distrugerea agentului patogen care a provocat-o.
Lupusul este o afectiune cutanata depistata, de regula, cu mare intarziere (chiar daca prezinta, ca semn caracteristic, leziunile rosietice, congestive, in forma de fluture sau de muscatura de lup – de unde si denumirea bolii), care ecolueaza apoi spre ulceratii extinse, destructive si mutilante localizate la nivelul fetei (pe obraji, de o parte si de alta a nasului) sau al capului.
Boala afecteaza in egala masura arterele mici din intregul organism (in special din rinichi, ficat si inima), iar daca nu este tratata la timp si corespunzator, poate avea prognostic rezervat.
Tratamentul medicamentos se face in regim de internare si este reprezentat de cortizon si citostatice. Nu intotdeauna insa acesta da si rezultate, de aceea deseori bolnavul recurge, mai mult din disperare, la terapiile naturale.
Fitoterapia nu-si propune sa vindece boala, ci doar sa dea bolnavului o sansa de suportare a acesteia. Pentru aceasta, ea foloseste plante (orzul, catina, patlagina, tataneasa, musetelul) care asigura, pe de o parte, eliminarea toxinelor din organism, iar pe de alta, reducrea proceselor inflamatoare si ameliorarea manifestarilor cutanate ale bolii.
Pregatirea terenului este prima si, poate, cea mai importanta masura. Ea consta in dezintoxicarea organismului si in reechilibrarea sa metabolica. Pentru aceasta este necesara o cura cu sucuri de fructe si cruditati (cu o durata de 10 zile), urmata de cateva luni de regim lacto-ovo-vegetarian, in care sa predomine fructele, zarzavaturile si cerealele.