Analiza

AFACERILE consilierilor locali din Cluj-Napoca: de la firme de pompe funebre, la hoteluri și restaurante – PARTEA I

Cei 27 de consilieri locali din Cluj-Napoca dețin aproape toți câte o mică afacere, mai mult sau mai puțin profitabilă. Mulți dintre ei sunt și președinți și vicepreședinți de asociații și asociații, o metodă legală de rulare a banilor. Afacerile acestora variază de la firme de pompe funebre, la firme de transport rutier marfă, hoteluri, restaurante, construcții clădiri rezidențiale, cercetare.

Astăzi vă prezentăm prima parte a listei afacerilor consilierilor locali. Revenim curând cu partea a doua a „bussines-men-ilor” din Consiliul Local Cluj-Napoca. Urmează apoi un material special dedicat primarului și viceprimarilor.

Menționăm că ordinea este absolut aleatorie, nu am realizat un clasament de teamă să nu se iște invidii în rândul aleșilor locali.

1. Radu Constantea este administrator la firma Bavaria Dekor, firma colegului de partid și din Consiliul Local, Radu Moisin și a Rodicăi Moisin. Obiectul de activitate al firmei este acordarea de consultanță pentru afaceri și management. În ultimii cinci ani, cifra de afaceri a firmei a fost zero și a mers doar pe pierdere.

2. Pop Ioan figurează doar ca președinte fondator al Asociației muzicale FF și al Asociației Habitat pentru Umanitate. Nu apare ca asociat, acționar sau administrator al niciunei societăți comerciale.

3. Loredana Pop este doar membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România și membru al Asociației Young Lawyers. Consilierul local are însă și propriul cabinet de avocatură de unde a obținut 16.408 lei net/an, potrivit ultimei declarații de avere.

4. Racz Levente Zsolt apare ca administrator și asociat la trei firme: Pro Ignis SRL Bădeni, județul Cluj, Parapharm Brad și RDK Cremation Cluj-Napoca. Pro Ignis SRL are ca obiect de activitate activități de pompe funebre și similare. În ultima perioadă, afacerile nu au mers foarte bine, această firmă fiind pe pierdere de trei ani încoace. Parpharm are ca obiect de activitatea fabricarea altor produse alimentare și a avut pofit bun în ultimii ani. De exemplu, anul trecut a avut profit de 8,6 milioane lei, iar anul trecut peste 5,5 milioane lei. RDK Cremation a fost radiată. Mai este și președinte al Rotaract Club Cluj-Napoca.

5. Radu Rațiu este asociat și administrator la trei firme: RRF Comserv SRL Cluj-Napoca, RTS Vision SRL, Mărul Vesel SRL și membru fondator plus vicepreședinte al Asociației Creștine Șansa la Viață. RRF Comserv SRL Cluj-Napoca are ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Anul trecut a avut o cifră de afaceri de 60.020 lei și un profit net de aproape 24.000 lei. RTS Vision are același obiect de activitate. Rațiu deține firma împreună cu Sergiu Cristian Truță. RTS Vision a fost înființată în 2017. Mărul Vesel a fost înființată anul trecut și are ca obiect de activitate fabricarea sucurilor naturale din fructe și legume.

6. Sabin Sărmaș este asociat unic și administrator la Ubiquitous Technologies SRL, al cărei obiect de activitate este realizarea soft-ului la comandă (software orientat client). În ultimii doi ani, firma a înregistrat pierderi și a avut cifră de afaceri zero. Același consilier local mai deține și firma Aqua Trout din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud. Obiectul de activitate al firmei este acvacultura în ape dulci. În ultimii cinci ani, și această firmă a avut pierderi. Cicada Technologies, cu obiect de activitate cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie și în ultimii ani a avut profit care a variat între 200.000 și 330.000 lei.

7. Mihaela Suciu a fost administrator al Companiei de Transport Public, în perioada ianuarie – iulie 2016, valoarea beneficiilor fiind de 7.904 lei și membru al Filarmonicii de Stat Transilvania, de unde nu a primit nicio remunerație.

8. Constantin Tomoș nu deține nicio afacere.

9. Tothfalusi Andras este administrator și asociat unic la AGT Brothar, al cărei obiect de activitate este dezvoltarea și promovarea imobiliară. Firma a fost înființată în 2017, dar de atunci a avut cifra de afaceri zero și pierderi.

10. Ovidiu Vișan Vasile are un PFA și mai apare ca administrator la Arome & Fresh SRL Cluj-Napoca, al cărei obiect de activitate sunt restaurantele. Firma a fost înființată în 2005, iar în ultimii ani a avut cifre de afaceri de peste 2 milioane lei și profit net de peste 300.000 lei.

11. Nistor Daniel este administrator al firmei SC DPL Holding SRL Cluj-Napoca și președinte al Asociației Roua Dakran Harmat. Firma a fost înființată în 2005 și are ca obiect de activitate lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Cifra de afaceri variază între 24.000 lei și 287.000 lei, iar profitul net declarat anul trecut a fost de doar 758 lei, iar în urmă cu doi ani a fost de 2.359 lei.

12. Corina Croitoru figurează doar ca vicepreședinte al Asociației Retoric și membru al Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean și al Sindicatului Univeristății Babeș-Bolyai.

13. Mihai Drăgoescu este asociat al firmei SC Napoca Sport SRL, al cărei obiect de activitate sunt activitățile sportive. În ultimii doi ani a avut profit care a variat între 121.000 lei și 288.000 lei.

14. Rareș Ferdean este asociat la SC Ecomobus SRL, al cărei obiect de activitate este fabricarea mobilei. În ultimii trei ani, firma a avut pierderi de sute de mii de lei. Rareș Ferdean mai deține și firma CSDP Consulting Cluj-Napoca, obiec de activitate studierea pieței și opiniei publice. Și această firmă a avut pierderi în 2018, iar în 2018 a avut profit zero. Consilierul local apare administrator la Ecomobus, CSDP Consulting, Cluj Arena, Errigal Triumf Investiții Hida, județul Sălaj (firmă tot pe pierdere).

15. Ovidiu Florian apare ca asociat și administrator la următoarele firme: N&D International SRL, Dafo Logistic SRL (hoteluri și alte activități de cazare, cifră de afaceri pe 2018 de peste 992.000 lei și profit net de 165.000 lei), Zorilor Restaurant SRL (același obiect de activitate, cifră de afaceri declarată anul trecut de 54.000 lei și pierderi de aproape 47.000 lei), Arh Consult Solution SRL (activități de arhitectură, cifră de afaceri anul trecut de peste 208.000 lei și profit net de aproape 100.000 lei), Telemax SRL (obiect de activitate transport rutier mărfuri, firmă radiată).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *