Adrian Iovan a decolat ca pensionar NESIMȚIT și s-a prăbușit EROU național

Adrian Iovan, pilotul care prin profesionalismul lui a salvat 5 vieți, era considerat acum foarte puțini ani un pensionar nesimțit.

În fatidicul an 2010, când sute de mii de români au fost "amputați" la buzunare pentru că se îngrășaseră prea mult, pensia "specială" de 15000 de lei a pilotului Iovan a fost micșorată până la 1900 de lei.

Omul a fost distrus. S-a trezit brusc înglodat în datorii, nu și-a mai putut plăti ratele la bănci și în loc să se bucure de ultimii ani de pensie în tihnă s-a văzut nevoit să muncească pe ruptelea "ciupind" câte un bănuț din curse pe la companii private.

Faceți un exercițiu: Intrați pe Google, scrieți Adrian Iovan pensie nesimțită și veți găsi o mică parte din linșajul mediatic la care a fost supus acesta de către aceeași jurnaliști deontologi care acum își umezesc ipocrit ochii, sfâșiați de durerea pierderii unui mare om.

Știu că românii au memoria scurtă și foarte selectivă de vreme ce le este dor de Ceaușescu, dar ar fi timpul să citiți câteva articole și mai ales comentariile cititorilor care "ștergeau pe jos" cu pilotul Iovan, acuzat că "și-a tras" pensie mare "sugând" sângele poporului. Ca tacâmul să fie complet, Adrian Iovan era acuzat în presă, deloc voalat că este un criminal și că ar fi fost mai bine să se lase omorât de hoțul care intrase în miez de noapte în locuința acestuia.

Iată declarația disperată a lui Adrian Iovan din data de 17 ianuarie 2011: " Am ajuns la fundul sacului. Nu-i mai pot plăti pensia copilului, iar de fiecare dată când ies cu Albert în oraş şi vrea o jucărie îi spun că statul ne-a luat banii de jucării. Asociaţia Aviatorilor Pensionari, din care fac parte, a dat statul în judecată, pentru că nu este normal ca pensiile să fie influenţate retroactiv. De la 15.000 pe lună am rămas cu 1.900 de lei“, a declarat, pentru "Adevărul de Seară“, Adrian Iovan. De asemenea, pilotul a declarat că intenţionează să intre în greva foamei în faţa sediului Blue Air, care trebuie să-i mai plătească suma de 50.000 de lei (vezi link). Delectați-vă și cu articolul acesta, acesta, acesta si acesta.

In 2011 statul român l-a omorât pentru prima dată pe Adrian Iovan furându-i practic banii din pensia la care contribuise și care însemna o mică recompensă pentru sutele de mii de pasageri pe care i-a condus în siguranță, pe calea aerului, la destinație.

Dacă Adrian Iovan murea de "inimă rea" în urma stresului provocat de diminuarea drastică a veniturilor care îl împiedica să-și întrețină cum se cuvine familia, să zicem în data de 18 ianuarie 2011, ar mai fi purtat Mihai Gâdea tricou cu imaginea acestui pilot în semn de regret și respect pentru cariera lui ireproșabilă în aviație?

Manșa avionului în mâna pilotului Adrian Iovan s-a dovedit a fi la fel de importantă ca bisturiul unui medic care este antrenat în cursa contracronometru pentru salvarea unei vieți.

Adrian Iovan nu putea fi la fel de prețuit de noi toți când a ieșit la pensie?

Trebuia ca acest om să moară pentru ca să ne gândim că fiecare aeronavă adusă la sol în siguranță de-a lungul carierei a însemnat o victorie a vieții asupra morții?

Adrian Iovan a fost ucis a doua oară acum câteva zile de incompetența unor indivizi ajunși în funcție cu complicitatea noastră a tuturor.

Într-un acces de ipocrizie colectivă nu am vrut să vedem, printre lacrimile firești de furie împotriva politicienilor iresponsabili, că lipsa noastră de spirit civic și de interes pentru schimbarea societății ne-a făcut ucigași din culpă alături de liota de nevertebrați care conduc instituțiile statului.

Adrian Iovan a decolat din cauza noastră ca un pensionar NESIMȚIT și acum încercăm să ne spălăm păcatele transformându-l într-un EROU.

Dumnezeu să ne ierte pentru tragedia din munții Apuseni!

Nu știu cum ne va ierta familia Aurei Ion, care știe că îngerul lor plecat să se antreneze pentru a salva viețile altora, a murit cu lacrimile înghețate pe obraji într-o țară în care valoarea unui om este înțeleasă doar după moarte.

Comentarii

traian

23.01.2014 20:25

Si la mine daca intra unul il omor daca pot. Care e problema? Hai sa intram uni peste altii in casa sa furam atunci ca nu patim nimic. Pana ne prinde politia........

traian

23.01.2014 20:21

Asa este !

deea

23.01.2014 20:12

Felicitari Emanuel Ungureanu!!! Este cel mai sincer si mai adevarat articol pe care l-am citit in ultimele zile! Sunt absolventa in jurnalism si, zic eu, pot sa apreciez un articol de calitate.

mefisto

23.01.2014 20:03

Toti il "omagiati" ca pe un sfant. Dar faptul ca a omarat un om, fara mila, chiar daca acela era un hot, ati uitat?!

vio

23.01.2014 19:47

unul dintre cele mai bune articole, cu un exemplu ati facut sinteza conditiei romanului: cu social, profesional si politic, ba mai mult, omul si-a deschis sufletul si s-a injosit sa admita ca nu poate sa-si mai sustina familia dupa ani de munca si risc cineva ii baga mana in buzunat si i scurteaza drepturile acumulate de o viata. cata umilinta. mai vin si altii si comenteaza pe aici mai rautacios si fara minte decat orice imaginatie.
ziceti ca a omorat un om care a ridicat mainile sa se predea.... unde sa se predea? in casa lui unde intrase sa-l jefuiasca? si daca nu era iovan mai rapid si l omora era mai bine? il plangeam atunci. lasati abureala, ai trecut gardul unde nu-ti apartine: nu ai ce cauta acolo! pacat ca nu i-a impuscat si pe cei care i-au jefuit pensia, tot la fel meritau! e tot incalcare de drept si proprietate!!!
si pentru alte comentarii, da, este un erou si un pilot extraordinar care a reusit sa aseze avionul salvandu-i pe toti. omorati au fost de cei care n-au fost in stare sa se miste, nu le-a pasat. asa cum un OM s-a deplasat si i-a salvat. bravo romanului de rand, padurarului! oare el ce pensie o sa aiba si cat o sa i se ia din ea. si apropos, am 34, sunt departe de pensie si tot mi se pare umilinta pentru anii de munca ai atator oameni

Alex

23.01.2014 19:38

Cred ca este singurul comentariu normal...nu-l judec,n-am nimic cu el ...Dumnezeu le indreapta.Pensie,nepensie,erou,lacheu...

gigi maslina

23.01.2014 19:26

cum ai considerat tu ca ar fi fost decent 3-4000 lei?pe ce calcul te -ai bazat?ca am senzatia ca esti expert in economie.oare la fel au gandit si aia care erau la putere cand au taiat?am sinistra senzatie ca da.uau

Mimi

23.01.2014 19:23

Pensionarii aia erau muncitori la uzina, de atata au contribuit, de ce ar primi mai mult? A, intr o gandire de cretinoid ca a ta, sigur ca toti tb sa primim la fel, ca doar de aia il regreti pe ceausescu.

gigi maslina

23.01.2014 19:20

avand in vedere faptul ca e o meserie foarte dificila si nu o poate practica oricine, la cate ore de zbor avea si cat a contribuit la bugetul de stat, 15000 lei pensie nu e mult de loc.dar daca vrei u sa-l compari pe tatal tau cu Iovan doar doar poate iti plange cineva de mila, gresesti.nu ne intereseaza.

geo 67

23.01.2014 19:14

Situaţia României la ora asta este una de haos, atât la nivel politic, cât şi la toate departamentele de conducere, guvern sau alte instituţii. Momentan sunt sigur că suntem la mâna unor interese din afară. Ceea ce se petrece în situaţii ca cea despre care s-a vorbit arată haosul prezent, şi faptul că oamenii capabili să facă ceva bun în ţara asta stau cuminţi în banca lor, fiindcă nu sunt lăsaţi să facă nimic dacă nu se integreză în "sistem". S-a vorbit de lipsa noastră de implicare... Fraţilor, suntem prea mici şi prea nepregătiţi să facem faţă curentului creat de actualul sistem. Ce au putut face sărmanii de la Pungeşti? Ce au putut face localnicii din Buziaş în faţa mafioţilor uniţi cu autorităţile? Ce putem face noi în faţa mafiei care distruge toate pădurile ţărişoarei noastre? Vă repet: Nimic! Rămânem cu speranţa şi asemenea domnişoarei Aura, vom muri cu speranţa. Să fiţi fericiţi

anonim

23.01.2014 18:29

Bai lasati pensia lu Iovan,si il acuzati pe nedrept.De ce nu judecati autoritatile care trebuiau sa ia masuri? Din cate am inteles eu doctorul care o resuscita pe Aura a dat tel si sms cu toate datele posibile din zona,si autoritatile ajung in 2 ore?Un localnic de acolo spunea ca ei cand coborau cu Aura la masina sa o duca la spital au dat de doua femei imbracate in rosu cu miinile in buzunar,vi se pare normal?Si mai zicea ca doctarii care au venit habar nu aveau ce sa faca. Am citit un articol care zicea ca statul romin a cheltuit 5mil euro pe aparatura performanta de detectat avioane sau elicoptere cazute.Vi se pare normal?UNDE II APARATURA performanta? Si mai lasati pe Iovan cu pensia lui sau ca el ii devina.Statu ii devina ca nu au luat masuri.
Din cate am inteles s-au oprit motoarele la avion,ce sa mai faca?O incercat o aterizare fortata deasupra padurii ca sa mai atenueze din soc,si o rezultat cazul nefericit.

ADYP

23.01.2014 18:15

Joiana,
Un pilot care zbura atunci primea 5-10% din salariul meritat ZBURIND CU ACELEASI AVIOANE, DUPA ACELEASI REGULI, PE ACELEASI AEROPORTURI, IN ACELEASI CONDITII SI CHIAR MAI RELE CA EI!!!
EU AM PRIMIT CU TOTUL, IN 25 DE ANI, 8,26% DIN CE AS FI PRIMIT IN FRANTA-GERMANIA-ANGLIA-ITALIA-SPANIA-BELGIA...!!!
Adica 260.294$ in loc de 3.151.259$ calculat la cotarile oficiale ale ROL/RON!!!
La cele 260.294$ am platit darile legale!!! DACA PRIMEAM TOATE CELE 3milioane, SIGUR NU AJUNGEAM SA MA PLING, SA NU-MI AJUNGA BANII!!!
SOLUTIA NU ESTE SA NE BAGE PE TOTI IN STAUL SA MURIM MINDRI SI EGALUI DE FOAME SI BOLI!!! ERA SA LE DEA PENSIILE CUVENITE TUTUROR !!!~!!!~!!!
Acum cind tineretul taurin rumega numai ginduri comunistoid-fasciste, si pling domnia porcilor (APROPO DE ''FERMA ANIMALELOR''---> ca s-o intelegi totusi iti trebuie totusi un IQ de care nu te banuiesc ) NU MAI AM NICI O SPERANTA!
Terenul, pamintul adica este intesat cu prostie mirobolant-mirifica.
CIND CALCI PE EL ITI PATRUNDE PROSTIA PRIN TALPI, PRIN OSMOZA!!!
Nu, nu, nu te chinui! sa bagi in google !!! E un cuvint greu!
Dar pe intelesul tau: STII BANCUL CU ZGURA???~!!!~???

LEINAD

23.01.2014 18:07

Nesimtirea consta in aceea ca a lucrat in ultimile luni la cateva companii ca sa iasa cu pensia asta nesimtita, dupa care sa rada in barba de fraierii care platesc taxe. Nu platea Tarom un salariu atat de imens ca iesi la pensie cu suma asta. Doar Mugur Isarescu poate ca are aproape un miliard vechi lei salariu pe luna...Asa ca nenea Iovan, probabil facea trafic de organe, si sa nu-l vada radarul a mers mai jos...

andu

23.01.2014 18:07

fara nici o suparare, dar pensia era chiar nesimtita! Si asta in Romania acestor ani, nu vorbim de Elvetia sau Norvegia! 15000 lei pe luna era foarte mult, reducerea a fost intemeiata (la el si la altii), e drept ca a fost cam drastica, 1900 era cam bataie de joc. O pensie de cca 3-4000 lei ar fi fost decent. Iar partea cu eroul eu as lasa-o mai moale. Sunt voci care il considera chiar vinovat pentru ca ar fi trebuit sa constientizeze pericolul si sa opreasca la Sibiu. Dar acum...mortii cu mortii, vii cu vii. Cu vii (Ponta si trupa) mai avem de tras, incompetenta ne guverneaza!

Raluca

23.01.2014 18:06

Este incredibil cum ravasiti articole si cum incercati sa furati ultimele clipe de omagiu aduse unui om care a salvat, pana la urma, 5 vieti. Oare supravietuitorii de ce nu-l denigreaza? Oare de ce ii multumesc si regreta moartea acestui om, firesc, ca orice om normal? 1.900 RON pentru un om care era obisnuit cu salariu de peste 10.000 RON, da, inseamna ca moare de foame. Cand esti obisnuit cu o suma mare, ai si cheltuieli MARI. Ai rate, ai utilitati, ai familie si-n cazul lui si-o pensie alimentara. N-ai cum sa le tai dintr-o data, n-ai ce sa faci ca sa dispara. Daca voi traiti cu 1.900 ron este pentru ca nu aveti cheltuieli pe masura. Acest om nici nu s-a ferit sa-si ascunda pensia, acest om a recunosc si n-a incercat sa lingureasca pe nimeni. Daca tot sunteti cei care judecati, de ce nu cautati si alte pensii crase si le comentati? Si-n plus, un barbat sanatos la 55 de ani, cred ca este apt de munca si poate alege sa faca asta pentru un venit suplimentar. Eu am 24 de ani si da, daca as avea cum, as cauta un venit suplimentar, mai ales daca nu m-as descurca cu banii pe care-i fac. Rusine celor tineri care se presupune ca-s mai dezghetati la minte... D-zeu sa-l ierte si sa-i ierte si pe cei ce-l judeca!

Hanuka

23.01.2014 17:59

Multumesc domnule Ungureanu! Este o mangaiere vorba dumitale de aici!

dan

23.01.2014 17:52

Printre cei care au comentat aici , observ o luciditate surprizatoare in a judeca o astfel de situatie

Ma mir cum de nu am ajuns cu asemenea conationali sa depasim economic si cultural , popoarele nordice

Adevarul ca singura indeletnicire la care ne pricepem cel mai bine este ...datul din gura

Ni se potriveste perfect proverbul ,, vorba lunga , saracia omului ''

Tot inainte !

Anda

23.01.2014 17:46

Hai sa nu ne mai legam de pensie si de traiul lui Adrian Iovan. In fond era dreptul lui sa alea sa munceasca. Nu inteleg revolta unora dintre voi. Nu despre asta este vorba. Hai sa ne trezim putin si sa vedem problema reala din spatele acestui caz dramatic. Lipsa aparaturii ce poate fi folosita in situatii de urgenta. Poate se vor lua masuri in aceasta privinta si usor usor vor fi salvati oameni nu vor fi recuperate doar trupuri. Din pacate coordonatele transmise de doctorul Zamfir nu au fost considerate date oficiale...Dumnezeu sa-i odihneasca!

Sorin

23.01.2014 17:39

Pilotul erou a omorat un om cu sange rece, cand aesta a ridicat mainile ca se preda!! daca a salvat alti 4 sta bine. Sora celui ucis fara un dram de umanitate al eroului de mai sus e mai linistita acum, pt ca ucigasul se v-a intalnii cu 'hotul".Ps Dumnezeu ne vede si pana la urma platim pentru greselile de cu voie sau fara de voie.

andi

23.01.2014 17:09

eu as fi curios ce salarii au cei care trebuiau sa rezolve aceasta situatie, in special, individul care a spus ca singurul lucru pe ca si-l reproseaza este faptul ca aceasta tragedie s-a intamplat in perioada mandatului sau.....

shagu

23.01.2014 17:02

Bullshit, din nefericire pentru tine si cititorii tai nu ai habar despre ce vorbesti .

leonard

23.01.2014 16:56

din pacate nu poti compara pensiile unui om de rand cu cele ale unui om de a carui slujba si de modul in care si-a facut slujba, depindeau vietile unor sute de oameni. cum te-ai simtii la mansa unui avion cu 100 de pasageri la bord care depind de tine????? salariul mare care l-a avut, a generat alte incasari la bugetul de stat, nu o suma modica....poti spune despre pensii halucinante la ministere, la guvern, la senatori si deputati, dar nu la acesti piloti minunati. da, ei au un alt standard de viata, nu ca al meu, sau al vostru, si da merita sa aibe o pensie mai mare decat a celorlalti, asa ca nu va mai dati loviti de una si de alta ca nu aveti dreptate. ganditi-va ca pe luna un puscarias cheltuie 3000 de roni, mai mult decat pensiile tatilor, bunicilor, ca sistemul de sanatate pentru ei exista altfel fata de cel al nostru, ca sunt tratati cu prioritate, regeste chiar, ganditiva ca copii nostri au o alocatie lunara sub valoarea de 10 euro, eu aseara doar pe carton colorat ptr clasa a 2 a am dat 15 lei. deci??????/ Dumnezeu sa il ierte, si-a facut datoria, marea parte dintre noi nu stim sa ne-o facem.

mitza

23.01.2014 16:10

marsh mai, manuele, cu argumentatia asta deformata cu tot...

Romeo

23.01.2014 16:09

Nu conteaza cu cat se moare de foame si cat avea si bla bla bla...STATUL i-a taiat ce era al lui... Ani intregi cu sute de vieti in mainile lui zi de zi...de asta era platit asa bine, pentru ca isi facea meseria...si o facea bine. Lasati comentariile de gen "cu 500 de lei se moare de foame nu cu 1900" ; omul a muncit pentru banii aia ignorantilor...ii merita.. Va fura statul din buzunar iar voua va curg balele din gura !

Daniela

23.01.2014 16:08

Da in cazul lui Adrian Iovan cu 1900 lei sde moare de foame pentru ca acest om a condus in siguranta in timpul carierei lui sute de mii de pasageri in siguranta la destinatie asa ca nu exita termen de comparatie intre pensia lui si cea a unui pensionar de"rand".

Ziarul de Cluj:...

23.01.2014 15:44

[...] Iată declarația disperată a lui Adrian Iovan din data de 17 ianuarie 2011: ” Am ajuns la fundul sacului. Nu-i mai pot plăti pensia copilului, iar de fiecare dată când ies cu Albert în oraş şi vrea o jucărie îi spun că statul ne-a luat banii de jucării. Citește continuarea în Ziarul de Cluj [...]

Mihai

23.01.2014 15:40

Tipic romanesc. Ne dam cu parerea la orice. Ne pricepem la ''de toate''. Apropos, cati ani o avea autorul articolului?! NU-i nici pe departe obiectiv sau documentat. Daca romanii au ajuns sa regrete oe Ceausescu trebuie sa ne uitam la cine ne conduce.E grav sa te determine sa regreti ceva ce a fost rau, nu crezi, domnule autor?
Treaba cu accidental...alooo, face parte din viata. Face parte din viata la care participam cu totii. Mor zilnic oameni, caractere mari care nu sunt mediatizate. Trist este ca majoritatea faceti aceeasi greseala. Va adunati ca hienele asupra unui ''starv'' si atat. Faceti jocul celor care, zilnic, au drept tel sa va tina in lant.

Marian

23.01.2014 15:40

Terminati o data cu prostia asta de EROU. Nu a fost nici un erou. A picat cu avionul si gata. Daca pica intr-un alt unghi atunci poate mureau altii si nu el, asa ca sa infipt avionul cu botul in pamant asta e. Erou e acela care aterizeaza in conditii dificile cu 200-300 de pasageri cu un avion mare pe o portiune de drum sau pamant, ala e EROU. D-l Iovan, numai a picat cu avionul acela. Dar nu ma astept ca i_d_i_o_t_i_i de jurnalisti sa inteleaga, nu ii suspectez de prea multa inteligenta.

Ion Dumitru

23.01.2014 15:26

Nu zice nimeni ca murea de foame cu 1900 RON, dar cand ai o decizie de pensie de 15000 RON si iti faci un credit la banca (o casa pt copilul tau) bazandu-te pe un anume venit, dupa care statul se razgandeste iar tu ramai cu niste rate mai mari decat "noua" pensie, ce e de facut ?

Evident a decizia de a zbura a fost influentata foarte mult de foame, poate daca nu avea presiunea asta ar fi refuzat cursa dar cati dintre noi nu si-ar asuma un risc cand sunt la fundul sacului ?

E greu sa intelegi si sa condamni pe cineva care sare gardul intr-o curte cu caini, care ar putea sa il raneasca grav, pentu a fura o gaina ... exercitiu de imaginatie, daca nu ai manca o saptamana ai gandi la fel ?

Ion

Alex

23.01.2014 14:48

cu 1900 se moare de foame? De la condamnat acum ajungeti la pupat in c.r?
Sunt atatia pensionari cu 3-400..din care trebuiesc sa-si ia si medicamnete si nu mor.desi se chinuiesc, insa, sa afirmi ca mori de foame cu 1900 roni..bateti campii si deveniti falsi, nu se poate avea incredere in ce afirmati ..

Adauga comentariu