Adrian Iovan a decolat ca pensionar NESIMȚIT și s-a prăbușit EROU național

Adrian Iovan, pilotul care prin profesionalismul lui a salvat 5 vieți, era considerat acum foarte puțini ani un pensionar nesimțit.

În fatidicul an 2010, când sute de mii de români au fost "amputați" la buzunare pentru că se îngrășaseră prea mult, pensia "specială" de 15000 de lei a pilotului Iovan a fost micșorată până la 1900 de lei.

Omul a fost distrus. S-a trezit brusc înglodat în datorii, nu și-a mai putut plăti ratele la bănci și în loc să se bucure de ultimii ani de pensie în tihnă s-a văzut nevoit să muncească pe ruptelea "ciupind" câte un bănuț din curse pe la companii private.

Faceți un exercițiu: Intrați pe Google, scrieți Adrian Iovan pensie nesimțită și veți găsi o mică parte din linșajul mediatic la care a fost supus acesta de către aceeași jurnaliști deontologi care acum își umezesc ipocrit ochii, sfâșiați de durerea pierderii unui mare om.

Știu că românii au memoria scurtă și foarte selectivă de vreme ce le este dor de Ceaușescu, dar ar fi timpul să citiți câteva articole și mai ales comentariile cititorilor care "ștergeau pe jos" cu pilotul Iovan, acuzat că "și-a tras" pensie mare "sugând" sângele poporului. Ca tacâmul să fie complet, Adrian Iovan era acuzat în presă, deloc voalat că este un criminal și că ar fi fost mai bine să se lase omorât de hoțul care intrase în miez de noapte în locuința acestuia.

Iată declarația disperată a lui Adrian Iovan din data de 17 ianuarie 2011: " Am ajuns la fundul sacului. Nu-i mai pot plăti pensia copilului, iar de fiecare dată când ies cu Albert în oraş şi vrea o jucărie îi spun că statul ne-a luat banii de jucării. Asociaţia Aviatorilor Pensionari, din care fac parte, a dat statul în judecată, pentru că nu este normal ca pensiile să fie influenţate retroactiv. De la 15.000 pe lună am rămas cu 1.900 de lei“, a declarat, pentru "Adevărul de Seară“, Adrian Iovan. De asemenea, pilotul a declarat că intenţionează să intre în greva foamei în faţa sediului Blue Air, care trebuie să-i mai plătească suma de 50.000 de lei (vezi link). Delectați-vă și cu articolul acesta, acesta, acesta si acesta.

In 2011 statul român l-a omorât pentru prima dată pe Adrian Iovan furându-i practic banii din pensia la care contribuise și care însemna o mică recompensă pentru sutele de mii de pasageri pe care i-a condus în siguranță, pe calea aerului, la destinație.

Dacă Adrian Iovan murea de "inimă rea" în urma stresului provocat de diminuarea drastică a veniturilor care îl împiedica să-și întrețină cum se cuvine familia, să zicem în data de 18 ianuarie 2011, ar mai fi purtat Mihai Gâdea tricou cu imaginea acestui pilot în semn de regret și respect pentru cariera lui ireproșabilă în aviație?

Manșa avionului în mâna pilotului Adrian Iovan s-a dovedit a fi la fel de importantă ca bisturiul unui medic care este antrenat în cursa contracronometru pentru salvarea unei vieți.

Adrian Iovan nu putea fi la fel de prețuit de noi toți când a ieșit la pensie?

Trebuia ca acest om să moară pentru ca să ne gândim că fiecare aeronavă adusă la sol în siguranță de-a lungul carierei a însemnat o victorie a vieții asupra morții?

Adrian Iovan a fost ucis a doua oară acum câteva zile de incompetența unor indivizi ajunși în funcție cu complicitatea noastră a tuturor.

Într-un acces de ipocrizie colectivă nu am vrut să vedem, printre lacrimile firești de furie împotriva politicienilor iresponsabili, că lipsa noastră de spirit civic și de interes pentru schimbarea societății ne-a făcut ucigași din culpă alături de liota de nevertebrați care conduc instituțiile statului.

Adrian Iovan a decolat din cauza noastră ca un pensionar NESIMȚIT și acum încercăm să ne spălăm păcatele transformându-l într-un EROU.

Dumnezeu să ne ierte pentru tragedia din munții Apuseni!

Nu știu cum ne va ierta familia Aurei Ion, care știe că îngerul lor plecat să se antreneze pentru a salva viețile altora, a murit cu lacrimile înghețate pe obraji într-o țară în care valoarea unui om este înțeleasă doar după moarte.

Comentarii

anamaria

24.01.2014 19:47

Mare e gradina domnului! In viziunea ta, toti trebuie sa plece sa lucreze in strainatate pentru a fi multumiti? Atunci de ce m-am nascut aici, de ce am stramosii aici? Haide sa plecam toti, aici sa ramana numai batranii peste 65 de ani. Ce fel de tara este asta?

secret

24.01.2014 18:55

indiferent de ce se zice in commuri, un lucru este cert:In Romania, devii valoros abia dupa moarte atunci cand practic nu te mai poti bucura de laurii culesi ca rod al muncii tale.Sa luam ca examplu atatia actori, regizori, scriitori care au beneficiat de notorietate abia dupa ce au murit caci in ttimpul vietii erau doar simpli oameni ce mergeau pe strada si nimni nu le zicea nici pupa-ma in ....In schimb, dupa moarte toate ziarele, toate televiziunile plangea un om de o reala valoare cu lacrimile ipocriziei..inplus, dupa cum stim ca orice minune tine doar 3 zile, dupa inmormantare, rasareau ca ciupercile dupa ploaie in toate mijloacele media "domnisoarele" cu sanii pusi, botox peste tot pe care daca le intepai cu acul faceau poc.Si tot asa cum au murit, usor si poate fara chin, tot asa dupa un rating de milioane si 2 3 lacrimi aruncate la impresie, au fost uitati.
Pe de alta parte, revenind la minunatele domnisoare de portelan, in loc sa apara sa insufle prostie si pitiponceala de ce nu scrieti fratilor despre olimpici, promovati oamenii care chiar au uncuvant de spus poporului si nu vin sa isi arate colectia de chiloti la tv.Chiloti avem cu totii, minte, nu as zice acelasi lucru.Insa, traim in romania si asta ne face ignoranti!!

Cristina

24.01.2014 18:40

si acum, desi au trecut ceva zile, nu imi pot stapani lacrimile cand vine vorba despre aceasta tragedie....

Dana Iv

24.01.2014 18:14

Este absolut cretin sa compari salariile si pensiile din Romania cu cele de afara....daca esti un pilot bun si crezi ca in Romania nu esti apreciat la adevarata valoare poti foarte bine sa te duci afara sa lucrezi...sunt foarte multi piloti romani care lucreaza pentru firme straine. Daca hotarasti ca vrei sa ramai in Romania chiar daca asta ar insemna ca nu vei fi niciodata apreciat (corect) pentru munca pe care o depui, atunci ASUMA-TI decizia luata si traiesteimpacat cu consecintele.
Revenind la subiect, 15.000 este total NESIMTIT. dar nici 1900 nu este, intr-adevar, in regula. Ar fi trebuit sa fie mai mult, sa poata trai omul decent, mai ales dupa ce s-a obisnuit cu 15.000 lei pe luna...Dar partea cu datoriile...este problema lui. Daca 15.000 pe luna nu-ti ajung ori esti destul de tembel incat sa-ti iei un credit la care trebuie sa platesti rata de 5000, atunci...nici 150.000 nu ti-ar ajunge pe luna.

Donatello ny

24.01.2014 17:25

Tot ce se intimpla in Romania cu pensiile nu este bine personae care au plecat pe vremea lui Ceausescu cu azil politic sau au fugit pentru o viata Mai buna afara acum se intoarcem si isi iau pensiile este dreptate au pensiile Mai Mari decit un om care a lucrat o viata sau au lucrat greu la cimp unde oameni de la sate nici nu au pensii uitativa si la asta inteleg sa se dea pensi daca teai retras in Tara dar sa o iei afara si fara cetatenie ginditiva si la asta

preda

24.01.2014 17:15

Un pilot cu 250 de milioane salariu plateste la fondul de pensie el si angajatorul 41,3% cea ce inseamna Aproximativ 100 de milioane. Iovan primea 19 milioane.Dar sint piloti care au salarii mult mai mari fara sa fie obtinute prin greve, si altii cu salarii mult mai mici.
Acum vine intrebarea. Daca nu i se micsora pesia care era in concordanta cu contributia , care contributie are legatura cu salariile, se mai apoca sa zboare? Ei vezi ca pensia a generat o situatie?
Evident ca zborul trebuia facut de un alt pilot, dar in alt context. Cert este ca daca raminea decuplat de aviatie astazi traia, si noi nu mai vedeam haosul creat de politic si nu-i mai injuram pe aviatori.

CRACIUN BOGDAN

24.01.2014 17:00

Adrian Iovan avea pensia mai mica decat a lui VISINESCU,unde e dreptate?

preda

24.01.2014 16:51

Unde stai cind scrii? pe scaun? Aha ! vezi ce simpla este aviatia? De miine vei fi angajat la Tarom.

preda

24.01.2014 16:40

De ce se iese in aviatie la 50 de ani? Simplu ,ca te lasa sanatatea, ca simtul conservarii se acutizeaza si poti face greseli nevoite si ai pune in pericol pasagerii si aeronava. In aviatie se merge la 100% siguranta, si din punct de vedere zbor cit si serviciile. Aviatorii, cei care zboara i-si fac datoria 100% vrei nu vrei ca e in joc si viata lor, la ei nu functioneaza politica. Dar repet se iese la pensie la 50 de ani intrucit medical incepe sa se deterioreze , si daca unu dintre noi greseste pierderile sint considerabile in vieti omenesti cit si materiale. Ginditi-va ca o tara ca Romania are citeva aeronave, si din culpa (gresala) sint pilotate de persoane afectate medical si se prabusesc am ramine fara aeronave nepunind la socoteala macelul de vieti omenesti.

dali

24.01.2014 16:38

Daca e asa cum spui tu ca trebuia sa asculte prognoza atunci ar trebui sa stea toti la sol cand prognoza nu e buna.Tocmai de aia merita salarii mari si tot respecul pentru ca nu e chiar floare la ureche sa fii un pilot bun

Robert

24.01.2014 16:29

Bai Adi..am o gaina la tara cu IQ-ul mult mai mare decat al tau...sincer. Adica daca tu ai invatat (defapt te-ai dus la scoala) 4 ani de zile, dupa care ai cersit la parinti, vecini, iar cand nu ti-au mai dat te-ai apucat de furat, si te-ai apucat de munca abia cand ai iesit a doua oara din puscarie.....vrei sa te compari cu unul care a invatat aproape 20 de ani, a muncit 30-40-50 de ani, si-a platit contributiile la stat...vrei sa ai pensie ca a lui, nu??? Sper sa nu te inmultesti..amioba ce esti...

Andrei-Pilot

24.01.2014 15:55

Andrei-Pilot spune:

ianuarie 24, 2014 la 05:30
Va explic eu cum este cu salariul la Tarom ca sa va linistiti. Exista un salariu de baza la care se plateau contributiile la pensie la care se adaugau sporuri (fara numar): de pericol, de zbor la inaltime, de radiatii, de statie, de casti, spor de comandant si ce va mai trece prin cap + ore suplimentare + weekenduri platite dublu sau triplu + alte n chestii. Imaginati-va ca de la un salariu de baza de 1500 euro ajungea asa la 7000-9000 euro/luna. Practic, contributia la pensie era procent din 1500 euro fara sporuri. Pana in 2011 se platea pensie in functie de ultimele salarii luate (cu sporuri cu tot). Dupa 2011 s-a schimbat calculul…. cat ai contribuit, atat primesti.

- See more at: http://www.ziardecluj.ro/adrian-iovan-a-decolat-ca-pensionar-nesimtit-si-s-a-prabusit-erou-national/#sthash.VFMu9W3P.dpuf

necsatmilica

24.01.2014 15:48

adrian iovan este un erou de nocontestat. dumnezeu sa-l ierte si sa il aseze in loc cu lumina si verdeata ! despre pensii doar atat ---- sa primeasca fiecare dupa cantitatea de bani cu care a participat la fondul de pensii. este foarte corect si drept. pentru conditii speciale de munca fiecare primeste sume in plus pentru care pe vremuri nu se platea cota parte pentru fondul de pensii.

Vasile

24.01.2014 15:28

domnule "fundator" de poduri....de fapt nu are rost....comparaţia e penibilă, abjectă şi îmi provoacă greaţă

Vasile

24.01.2014 15:23

Foarte de acord cu ce ai scris

Andrei-Pilot

24.01.2014 15:22

Se stie ca in aviatie marea majoritate a accidentelor sunt din cauza erorii de pilotaj/decizie. Un pilot cand se pregateste de zbor trebuie: sa fie odihnit, sa-si lase acasa orice problema de familie, sa nu traiasca cu gandul la ziua de maine. Cu o concentrare maxima trebuie sa verifice plan de zbor, meteo, etc (nu ma apuc sa insir aici ca nu are rost). Oricum si eu si orice pilot din lumea asta s-a confruntat macar odata cu o problema tehnica fie ea si minora sau si-a dat seama ca nu a luat o decizie corecta intr-o anumita situatie. In mod sigur dupa ce te lovesti de anumite situatii nu o sa mai gresesti lovindu-te iar de ele.
Eu cred ca se putea gasi si alta aeronava disponibila, chiar daca trebuia sa inchiriezi una de la o companie privata. Se putea alege o ruta ocolitoare fara nicio problema chiar daca insemna o risipa de combustibil.

coloana vertebral

24.01.2014 15:19

am dat click pe articol cu intentia clara de a lasa un mesaj plin de ocara. dupa ce l-am citit mi-a placut si consider ca titlul a fost ales gresit. Oricum, ce sugeriezi tu este putin eronat. sunt cateva exceptii in randul meseriilor care au fost dezavantajate dar nu cred ca in mare legea a fost gresita. Exista mult mai multe situatii de pensonari la 40 de anii care nu meritau pensile uriase de care beneficiau. in rest tot ce spui de nevertebrate subscriu :) nu e vina noastra ca banii de pensii sau scurs pentru stiu eu ce baieti destepteti dar cert este ca noi trebuie sa l;e suportam acum si nua mai prea este de unde. :(

Bibi

24.01.2014 15:16

Cel mai penibil personaj mi se pare nevasta lui Iovan, Romanitza pe care tembeliziunile o prezinta ca fiind "efectiv devastata" de evenimente. Ce sa ne povestim! Efectiv devastata! Asta dupa ce la pe perioada divortului a aruncat tone de laturi in capul bietului Iovan. Care Iovan sa nu uitam, are si el o viata pe constiinta!

lica

24.01.2014 14:31

Mie mie deja lehamite de cat se descura despre "eroul" asta IOVAN, cade avioane de mici dimenisiuni permanent in EU..dar atata labareala ca in pressa romana nu am vazut! Vreti sa spuneti ca Pilotul Iovan si-a sacrificat viata ptr ai salva pe ceelalti si nu a se salva si pe el?? Hai terminati cu prostiile! Coopilotul nu a avut nici un rol? Ma faceti sa-l uras pe Iovan asta din cauza lui a murit fata aia nevinovata si sigur el este de vina de tot ce s-a intamplat!

bai boule ADYP!

24.01.2014 14:30

bai boule, crezi ca doar pilotii au fost platiti mai prost decat pe plan international? dar pot salariatii si intreprinzatorii din romania sa acopere din veniturile lor pensii de mii de euro pentru toti pensionarii (4.000.000 de pensionari*3.000 euro/luna)?

constantin

24.01.2014 14:27

Sa inteleg ca avionu s-a prabusit ca era condus de cineva care avea o pensie mica. Aviz aviatorilor, navigatorilor si soferilor carora li s.a taiat din pensie ... ori vi se scufunda navele ori va accidentati masinile. :)). Ba eu muncesc de 20 de ani si nu iau salariu cat el si tu bati campii cu pensiile aici. S.a prabusit nu are legatura cu pensia.

bai boule!

24.01.2014 14:27

bai boule, crezi ca doar pilotii au fost platiti mai prost decat pe plan international? dar pot salariatii si intreprizatorii din romania sa acopere din veniturile lor pensii de mii de euro pentru toti pensionarii (4.000.000 de pensionari*3.000 euro/luna)?

mary

26.01.2014 16:02

Asta nu e problema noastra ci a celor care ne conduc. Un om munceste 40 de ani, contribuie la stat conform venitului care il are ca la batranete sa poata trai decent NU LA LIMITA SUBZISTENTEI !!!
Ei ar trebui sa investeasca acei bani pe care-i platim noi nu sa-i cheltuie pentru ca e normal ca la un moment dat sa intre in imposibilitate de plata
Si atunci ce fac ?!? Taie din "pensiile nesimtite" ale unora precum pilotii care in timp ce ei stau cu partile dorsale grase si nesimtite pe scaune in birouri luxoase, pe SALARII NESIMTITE, pe SPAGI NESIMTITE si fac afaceri NESIMTITE, pilotii au responsabilitatea a milioane de vieti pe care trebuia sa le aduca in siguranta la sol.
E normal sa se ajunga la situatia in care nu se mai pot platii pensiile intrucat natalitatea este in scadere pentru ca tinerii nu mai au curajul sa faca copii fiind realisti ca nu pot creste un copil cu un salariu de 800-1000 si cu ajutorul NESIMTIT de la stat numit alocatie de 42 de lei. DOMNILOR PRIVITI UNDE SUNT ADEVARATELE PROBLEME !!!

Emil

24.01.2014 13:37

Asta este țara în care trăim în care prețuim oamenii după ce i-am pierdut.
Oare câți oameni ar trebui sa moară pentru ca noi să conștientizăm faptul că trebuie să schimbăm ceva în țara asta? De ce trebuie să alegem mereu în funcții importante tot felul de neisprăviți care să ne trateze cu indiferență atunci cand noi ori semenii nostri ne comfruntăm cu situații critice?
În aceste zile toată lumea este preocupată de căutarea pensoanelor care se fac vinovate de moartea celor doi oameni care au au facut un efort pentru salva viața unei femei. Vinovații suntem noi romanii pentrucă suntem indolenți și votăm tot felul de ciudați care chipurile ar trebui să ne apere interesele.
Să ne fie rușine obrazului ca nu suntem în stare să dam de pămant cu jigodiile astea care au ajuns în diverse funcții și se comportă de parcă noi nici măcar nu am exista!

florin

24.01.2014 13:19

in cadrul unui contract de munca se platesc urmatoarele contributii principale:
-contributii salariat
-contributie asigurari sociale individuala(ptr.pensie) 10,50% din salariul de baza
-contributie asigurari sociale de sanatate-5,5% din total venituri(sal.baza+sporuri)
-impozit pe salariu 16%, din ce ramine dupa ce se scade CASI, CASS,deduceri
-contributii angajator
-contributie asigurari sociale (care variaza inter 20,8 si 30,8% din total venituri,functie de conditiile de munca-normale,deosebite,speciale)-asta este povara mare pentru angajatori, mai ales pentru cei care platesc conditii speciale(30,8%), iar majoritatea platesc la conditii normale(20,8%)
-contributie asigurari sociale de sanatate 5,2% din total venituri
Apoi se mai platesc si alte contributii(somaj,mediu,garantare etc. in total vreo 5%)
Unde intervine problema, multi angajatori platesc aceste contributii la conditii normale, stabilesc un salariu de baza la nivel minim pe economie, dau diferenta la negru peste acest nivel,pentru a plati aceste contributii mai mici la buget.
Unii au iesit la pensie anticipat de tineri,bucurindu-se de veniturile compensatorii(ma refer la bugetari), iar actuala lege de pensionare a facut dreptate, cit ai contribuit la pensii atit vei primi.
In cazul unui pilot,cum spunea cineva inainte,avea salariul de baza 1500 euro,dar lua pina la 7000 euro cu sporuri, contributia se platea ptr pensii la baza de 1500 euro.
La calcularea pensiei pe baza contributivitatii, normal ca va rezulta o pensie mai mica, daca inainte calculul se efectua la ultimele venituri cu tot cu sporuri,desi nu se plateau contributii din aceste venituri totale.
Pina in 2009 bugetul de pensii a avut bani dar au iesit multi de tineri la pensie, mai ales speciale,si s-a ajuns la fundul sacului.Locurile de munca au scazut ,fiind mai multi pensionari, iar pentru plata pensiilor statul se imprumuta mereu, cit timp nu stiu.Ce s-ar intimpla sa nu se mai plateasca pensiile??????Aici trebuie o conducere a guvernului si a caselor de pesii responsabile, sa se reduca la minim cheltuielile bugetare, sa se cheltuie mai putin cu autostrazile,sa nu se mai fure din avutul public si fondurile vor ajunge.Sa luam exemplul Germaniei.La nr.de lociutori avem parlament cit Congresul USA, aparatul ministerelor supra incarcat, costuri mari cu investitiile de la buget, afaceri banoase ale unor firme cu statul, controlul tuturor averiloe, mai ales ale bugetariloretc.

Daniela

24.01.2014 12:58

Sincer nu stiu cum se calculeaza pensiile aviatoriilor dar sunt de acord ca dupa scaderea pensiei lui, a fost o suma mult mai mica fata de cat avea, mai ales dupa anii lucrati, experienta lucrata, mii de zboruri si alte lucruri. Avea pensie alimentara de platit, avea o gramada de rate si normal ca aceste cheltuieli s-au facut in urma pensiei avute anterior. 15.000 lei la 1900 de lei este drastic,mult prea drastic pentru cat a lucrat ca om, nu numai el ci si alti piloti. La fel e si in cazul unui medic, magistrat sau orice alta functie care implica salvarea de vieti, siguranta si altele. Eu cu 2 job-uri castig 2200 de lei si nici macar nu lucrez de mult timp iar el ca si pilot dupa ani si ani sa i se taie pensia pana la 1900... no comment

Tot spuneti ca sunt altii care traiesc cu 350 de lei pe luna. Complet adevarat dar nu inseamna ca toti au avut aceeasi meserie si ca toti merita sa primeasca aceeasi suma la pensie. Unu' care schimba job-urile ca sosetele pentru ca nu este in stare sa ramana la un job mai mult de 2 luni de exemplu nu mi-i se pare ca merita o pensie mare.

Jenel

24.01.2014 12:56

Perfect adevarat,mai ales partea a doaa a commentului!!!!!!

Jenel

24.01.2014 12:46

@Andu.Vorba lu' Bula, nesimtit esti tu si " ma-ta"!

Jenel

24.01.2014 12:38

@ Mareane,nici eu nu te suspectez de prea multa inteleigenta.

amd

24.01.2014 12:34

ai debilitate feroce. Traiasca hotii , excrocii , fufele , cocalarii si tot neamul lor . asta iti doresti , asta o sa ai.

Adauga comentariu