Să nu-ți faci chip cioplit este valabil și în politică și în afaceri. Democrația este despre principii și instituții solide în care pui oameni care să respecte și să aplice legi drepte și juste (dacă are cine le face), nu făcături de legi și interpreți ale acestora ca până acum.
La fel și afacerile: principii solide și legi aplicabile, nu autorizații primite peste rând și facilități la licitații care să-ți umple mațul nesătul. Nu linsul dosului politicienilor pentru autorizări dubioase și licitații încedințate direct
Noi, generațiile noastre, cele care nu avem nici o șansă să mai ieșim din deșertul tranziției, suntem tributari educației socialiste multilateral dezvoltate (noi și cei pe care i-am educat). Oricât ne-am crede de democrați, tot mai patinăm, tributari ai educației precare, ai educației de slugi care “se descurcă” cu prețul “capului plecat, sabia nu-l taie”.
De restul avem colcăială și viermuială. Mulțimi cenușii sufletește ca fațadele blocurilor din cartierele în care au copilărit, înnoroiați mintal ca ulițele satelor din care le-a smuls Ceaușescu părinții să-I bage în ghetoul din asfalt al orașelor. Le-a scos tina de pe tălpi, dar le-a mutat-o în suflete și le-a asfaltat mințile și îngrădit orizontul la “n-am, îmi trebuie, dă-mi” – dar fără muncă susținută, ci numai ca parte a lanțului de servitute al “descurcării” cu capul plecat pe care sabia nu-l taie. Și al urii când li se pune oglinda în față. Al urii față de adevăr. Fără să vrea să înțeleagă că fără Adevăr nu există nimic: nici Libertate în prezent, nici Cale către viitor și nici măcar Viață. Un zombi trăiește, dar să trăiești doar ca să-ți spună stăpânul unde să lingi și să scuipi, asta nu este viață.
Sunt jurnalist și analist politic. Am fost de ambele părți ale baricadei și nu mi-am amestecat capacitățile. Cum consider că un jurnalist NU are voie să intre ca reporter la un interviu și să iasă de acolo agent publicitar (să-și ia notițe pe factură și chitanțier), așa consider și că un analist politic nu are drept să fie în același timp și angajat ca jurnalist. Să scrie analize, să producă communicate, editoriale și ce mai crede de cuviință că îi poate ajuta clientul, dar să nu se dea (să fie) și jurnalist. Că nu e, e doar influențator al opiniei publice în numele clientului și nu în beneficiul public – indiferent cine e clientul, iar cei mai periculoși sunt cei angajați la Cooperativa Ochiul și Timpanul.
Ca să nu ajungem la discuții inutile despre cine pe cine șantajează? Jurnaliștii care scriu despre dubioși politici care acum mai bine de un deceniu n-aveau nici după ce bea apă, iar azi duhnesc de proprietăți și bani luați de la proxeneți cu punga, sau indivizii care-și permit să considere că banul obținut prin forțarea slăbiciunilor legislativ-economice ale României post-decembriste le dau lor puterea să sugrume Libertatea Cuvântului?
La aceste aspecte ar trebui să se gândească neamul de slugi din siajul acestor două tipologii de bule politico-economice, atunci când li se uită pierdute în neantul portofelelor lor.
Numai că ce să le ceri unor boschetari: să-și dea jos “tina” de pe creiere?