Activiștii clujeni sesizează faptul că apartamente goale putrezesc neîntreținute, în loc să fie transformate în locuințe sociale

Pe strada Ferdinand, aflată în curs de modernizare, la numărul 4, o clădire aflată într-o stare avansată de degradare a atras atenția activiștilor clujeni. Prof. dr. Eniko Vincze, activistă în cadrul mișcării „Căși sociale acum!”, a postat pe pagina sa de Facebook următoarele imagini, însoțite de acest  comentariu:

„#casegoalecluj - Criza locuirii devine mai acută azi ca niciodată. Fondul de locuințe publice din Cluj este sub 1.5% din totalul de locuințe. Este nevoie de masive investiții publice în locuințe publice. Nu în dezvoltarea imobiliar-bancară pentru profit.

Litigiile asupra acestei clădiri de pe str. Ferdinand au început din 1993. Recent, un sfert din clădire a fost restituit prin hotărâre judecătorească. Momentan, 11 apartamente din cele peste 30 sunt încă folosite de foștii chiriași, însă în 2019 Primăria nu le-a prelungit contractul. Restul stau goale. Toată clădirea a fost lăsată să se degradeze, spațiile comerciale de la stradă au fost închise de mult. Cine, ce planuri are cu această clădire?

Cerem Primăriei să repare clădirile sale cu locuințe sau spații pentru a le păstra în stocul său și a le da înapoi bunului public. Ați susținut destul afacerile imobiliare pentru profit! A venit momentul să faceți investiții în locuințe publice! În cele pe care le aveți deja. Și în cele ce trebuie construite urgent.”

Eniko Vincze a atras atenția și asupra următoarei situații și clădiri:

„#casegoalecluj - În timpul crizei Covid-19, multe persoane care trăiesc în locuințe supraaglomerate sau în locuințe unde nu au apă, nu pot să respecte regulile de igienă recomandate pentru evitarea infectării. Criza economică va sărăci și mai mult oamenii care își pierd resursele de venit, va deveni tot mai dificil pentru tot mai mulți să-și plătească utilitățile, chiriile și alte costuri ale locuirii. Între timp, multe locuințe din Cluj stau goale, unele clădiri fiind sortite demolării. Spațiile care nu sunt goale, sunt închiriate unor firme, terenurile publice fiind concesionate companiilor private.

Cerem Primăriei să folosească proprietățile sale goale pentru a le transforma în locuințe sociale. Cerem Primăriei să repare clădirile sale cu locuințe sau spații pentru a le păstra în stocul său. Ați susținut destul afacerile imobiliare pentru profit! A venit momentul să faceți investiții în locuințe publice! În cele pe care le aveți deja. Și în cele ce trebuie construite.

Eu am descoperit această clădire cu foste locuințe de stat, lăsată să se degradeze și scoasă din circuitul locativ în urmă cu mai mulți ani.

Tu știi clădiri ale statului care sunt nefolosite? Cunoști clădiri publice degradate? Știi clădiri publice închiriate firmelor private? Știi terenuri ale primăriei care sunt goale? Postează și tu pe pagina ta de facebook informații și/sau poze despre ele cu mențiunea: #casegoalecluj.”

Demersul activiștilor de la „Căși sociale acum!” nu s-a limitat la postări pe Facebook. Aceștia au trimis și o cerere oficială către Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca:

„- ELABORAȚI ȘI PUBLICAȚI PROCEDURI PENTRU ACCESUL IMEDIAT LA BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI AJUTOR DE CHIRIE.

- FACEȚI DEMERSURI PENTRU ASIGURAREA ACCESULUI PERSOANELOR FĂRĂ ADĂPOST LA LOCUIRE, SOLICITÂND AUTORITĂȚILOR RECHIZIȚIONAREA DE CLĂDIRI.

În aceste zile pline de nesiguranță, mulți ne caută și pe noi cu întrebarea cum pot să beneficieze de sprijinul autorităților. Am citit în presă despre telefonul vârstnicului și modul lăudabil în care îi susțineți în aceste vremuri foarte dificile. Însă în Cluj-Napoca, precum Dvs. știți mult mai bine decât noi, sunt multe alte categorii vulnerabile care au nevoie de măsuri pentru a supraviețui crizei epidemiologice și celei economice. Am citit despre susținerea financiară din bugetul local a unor organizații non-profit specializate pe servicii sociale care cu siguranță își vor continua activitatea. Noi sperăm să o poată chiar extinde, ajungând la cât mai multe persoane care au nevoie de serviciile lor.

Dar sunt și alte provocări cu care se confruntă oamenii cu venituri reduse în această perioadă și care au nevoie de servicii ce țin de atribuțiile DASM, dintre care amintim aici câteva:

- Tot mai multe persoane au nevoie urgentă de beneficiile de asistență socială care anterior nu le fuseseră necesare: ajutor social, ajutor pentru încălzire, alocația pentru susținerea familiei, indemnizația lunară de hrană, și altele.

- Persoane care stau în chirie privată și care, datorită pierderii locului de muncă sau a altor surse de venituri pe care le aveau din munci informale, au nevoie acum de subvenția de chirie, pentru a evita riscul evacuării de către proprietar. Ele se încadrează în categoria beneficiară de acest sprijin pe care Primăria Municipiului Cluj-Napoca o acordă de o vreme persoanelor marginalizate social;

- Persoanele care sunt fără adăpost și sunt pe străzi, sau persoanele care locuiesc în locuințe informale și în condiții inadecvate, persoanele care sunt deja cazate la centrele de adăpost supraaglomerate, sau persoanele care sunt în risc să devină persoane fără adăpost dacă își pierd locurile de muncă și nu-și mai pot plăti chiriile și/sau utilitățile, au nevoie de spații locative adecvate.

Ce cerem de la conducerea DASM?

Să elaborați și publicați cât mai repede posibil procedurile pe care oamenii confruntați cu situațiile de mai sus le pot urma pentru a avea ACCES RAPID LA BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ, LA SUBVENȚIE DE CHIRIE ȘI LA ADĂPOST ADECVAT.

Conform OUG 30/2020, art. III - În perioada stării de urgență poți depune cerere pentru diverse beneficii de asistență socială.

Simplificați și urgentați toate procedurile în concordanță cu starea de urgență. Publicați și promovați procedurile concrete prin care oamenii pot aplica pentru aceste beneficii, inclusiv subvenția de chirie.

Conform Ordonanței militare nr. 3, art. 6, alin 1 - Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor fără adăpost, precum şi să asigure adăpostirea şi îngrijirea acestora.

Conform Decretului privind Starea de Urgență, Art. 52, alin 1 și 2 - La propunerea ministerelor și autorităților publice locale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, analizează și face propuneri de folosire a unor resurse materiale și umane în vederea sprijinirii populației afectate.... În aplicarea acestui alineat, autoritățile împuternicite de lege pregătesc și efectuează rechiziții de bunuri.

Publicați proceduri concrete prin care oamenii pot anunța autoritățile că nu au adăpost, de exemplu printr-o linie telefonică dedicată anunțării nevoilor de servicii de asistență socială. Simplificați și urgentați accesul lor la adăposturi adecvate. Dacă centrele de adăpost ale primăriei sau cele private nu mai pot primi oameni sau nu pot găzdui familii întregi, faceți demersuri la autoritățile competente pentru identificare de spații cu acest scop și rechiziționarea lor.

Nu în ultimul rând, reiterăm aici o prevedere de care probabil și D-voastră aveți cunoștință prin comunicatul din 23 martie 2020 disponibil pe www.executori.ro: „conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin Decizia Biroului Executiv al Consiliului Uniunii a decis suspendarea evacuărilor silite pe durata instituirii stării de urgență în România.” De asemenea, Decretul privind Starea de Urgență prevede: În scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritatea fizică ale participanților la executarea silită se suspendă această activitate dacă ea face imposibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară (Art. 42, alin. 5).

Considerăm, sperând că sunteți în asentiment, că toate tipurile de evacuare (nu doar cele prin executare silită) trebuie suspendate pe perioada epidemiei, dacă ele lasă evacuații fără condiții de locuire în care să poată respecta regulile de disciplină sanitară. Sperăm că instituția dvs. va face tot posibilul și după ieșirea din starea de urgență pentru a preveni de acum încolo orice evacuare care lasă persoanele evacuate fără condiții adecvate de locuire.”

În contextul pandemiei de coronavirus și, mai ales, a sărăcirii populației, de după, Primăria va avea de rezolvat mult mai multe probleme sociale decât avea până acum. Dacă va continua, ca până acum, să construiască doar câte un bloc cu câte o duzină de locuințe sociale la câțiva ani, să achiziționeze de pe piața liberă, disparat, doar câte un apartament scump, să lase în paragină clădirile pe care deja le are în proprietate, atunci nu le va putea oferi clujenilor locuințele sociale de care, probabil, mulți vor avea nevoie în următoarele luni sau ani.

Municipalitatea ar trebui ca, măcar după această criză sanitară, să investească cu prioritate resursele bugetare în renovarea și în construirea de locuințe sociale, în oferirea de sprijin și subvenții celor afectați de întreruperea unor activități economice, în detrimentul investițiilor publice de până acum, care au vizat mai mult imaginea orașului și a primarului, și mai puțin efecte concrete în plan social.

Adauga comentariu