Amicii ziarului

Activiști din toate țările, ogoiți-vă!

Activistul se trezește de dimineață. Își pune șlapii în picioare, își freacă repede un ness și aprinde o țigară pe balcon, ca să nu o supere pe nevastă-sa sau, de cele mai multe ori, să nu o trezească pe maică-sa, cu care locuiește de mai bine de patru decenii. Stând pe taburetul de lemn, privește printre picioarele epilate de la genunchi în jos buretele ros într-o parte de câinii care îi populează apartamentul, se scobește în nas și alungă cu piciorul motanul în călduri care se freacă de el. E gata pentru un nou protest, e pregătit pentru o nouă postare online. Dar nu. Se hotărăște să facă o mișcare memorabilă. Va lua o găleată de vopsea maro, din aceea care i-a rămas de la vopsirea lambriurilor din hol, puse de taică-său, pe vremuri angajat la Securitate, și o va arunca pe o statuie. Așa, pentru că poate!

Mi-e silă de activismul acesta fără niciun fel de inteligență, de ocupatorii spațiului public numai pentru a polua existența semenilor lor, de manifestanții de dragul manifestării. Aș vrea să expun din insectarul cu activiști și protestatari de cauciuc câteva specii dăunătoare societății.

Cel mai dezgustător este activistul mereu nemulțumit de câte ceva care face numai gălăgie degeaba. E nemulțumit dacă se face și dacă nu se face ceva; se oțărăște dacă se dă și dăcă nu se dă, de ce nu se dă; dacă cineva zice ceva și el are ceva de zis, împotrivă. Nimeni nu e bun, nimeni nu e ca el. Numai ideile lui sunt bune, numai gașca lui trebuie auzită. Toți ceilalți trebuie să facă liniște când el icnește o lozincă răsuflată.

Activistul muscă-n lapte e o altă specie care ar trebui pusă în carantină. Mereu organizează pseudo-evenimente la care participă numai mica sectă din care face, iar orice alte evenimente organizate de oricine altcineva sunt niște tâmpenii față de care trebuie să protesteze. Societatea civilă c’est moi, își spune în oglinda din baie activistul cu suflet de politician când vorbește în numele unui grup de 2-3 adulatori cu care se întâlnește în piața centrală a orașului pentru a face gălăgie degeaba. Cu toate că se crede protectorul spațiului public, apărătorul fără prihană al Agorei și al drepturilor de liberă asociere, nu discerne între deranj și protest. Dacă i se ia portavocea de la gură, însă, rămâne numai cu vocea lui pițigăiată și fizicul de pui de Gostat.

La fel de rău este contestatarul-activist care nu se gândește la nimeni și la nimic, decât la fanteziile lui virtuale. Nu contează dacă acțiunile sale sunt dăunătoare, nu îl interesează efectele sau consecințele pentru cei din jur; el trebuie să protesteze. El nu știe să dialogheze, și în niciun caz nu e în stare să își schimbe părerile. El îți recită mantrele lui ecologiste, formulele magice stângiste și frazele sforăitoare învățate prin braserii cu bere ieftină.

Un alt tip de activist este profitorul oportunist, cu agendă și scopuri practice. Ca un adevărat ipochimen de nouă generație, el adoptă cu ușurință orice cauză numai pentru a dobândi notorietate. El parazitează orice eveniment, orice protest, orice mișcare publică numai ca să fie băgat în seamă și, dacă se poate, vrea să ajungă la televizor. Acesta este idealul maxim al activistului oportunist – cele 30 de secunde de celebritate televizată. În rest, să piară lumea, numai să fie puțin activism. Activistul specializat în proteste are gura mare și IQ-ul mic. Nu poți discuta nimic cu el, pentru că începe să se rățoiască, recitându-ți precum un chinez care a învățat pe de rost mica broșurică a lui Mao, fraze sforăitoare din care nu a înțeles nimic.

La polul opus este activistul fără scop în viață, care îmbrățișează toate cauzele pierdute, susține orice mobilizare, participă la toate ieșirile. Din acest grup face parte activistul care se costumează, pentru care protestul e o formă de circ. Desigur, el are un suflet de artist; i-ar fi plăcut să fie actor, și este dotat cu o puternică doză de travesti. Activistul deghizat se îmbracă în diverse costume, de la pinguin la copac tăiat din pădure, dar de fapt inima lui a rămas pe scena din grupa mică, atunci când juca rolul lui Peter Pan în piesa scrisă de doamna educatoare. Ca niște fripturiști adevărați, activiștii de bâlci sunt o categorie specială. Ei orchestrează „campanii” halucinante, sunt gata să se lege cu lanțuri de orice, așa cum au văzut de la frații lor mai mari de peste mări și țări, dar pentru că nu au cu adevărat subiecte „grele”, își inventează propriile evenimente. Unele dintre aceste proteste frizează comicul – altele însă sunt de-a dreptul murdare.

Protestatarul universitar face parte dintr-o categorie aparte. El are mult timp liber la dispoziție și pentru că nu știe cu ce să și-l ocupe ticluiește tot felul de revendicări. El este împotriva defrișărilor, dar listează la imprimantă orice tâmpenie pe care o vede pe Internet și o distribuie în sute de exemplare tuturor celor pe care îi cunoaște și pe care nu îi cunoaște. El este împotriva gazelor de șist, a gazelor de seră și a gazelor intestinale, dar merge cu mașina lui second-hand de la apartament până la serviciu, cu aerul condiționat dat la maxim, iar de acasă la mall și apoi la al doilea job (tot de la stat) merge tot cu mașina. Sigur că vrea reducerea emisiilor de dioxid de carbon și oprirea poluării, dar nu poate renunța la fumat. Lui i se alătură activistul student, care protestează și el aiurea. E împotriva notelor și a examenelor, pentru că nu mai vrea să citească sau să studieze, vrea fie evaluat pe baza orelor petrecute în piața publică și să primească direct diploma pentru scandarea de lozinci aberante.

Activistul sportiv este genul care combină pasiunea pentru atletism și politica, pasiunea pentru ieșirea în aer liber și ieșirea în oraș. Pentru el mișcarea civică este mai mult activitate fizică, decât concepție politică. Dacă e nevoie înoată dus întors peste lacul Tarnița, pedalează sute de kilometri pe bicicletă și este în stare să alerge de la Turda la Cluj și înapoi. Dacă îl întrebi de ce, nu prea verbalizează. Desigur, efectul acestor tururi de forță este mai degrabă transpirație, decât rezultate. Nu contează. El este în stare să facă hiking, biking și treking numai ca să vorbească lumea despre el și ca să își expună echipamentul cumpărat cu banii adunați în orele suplimentare făcute la multinaționala la care lucrează și pe care o urăște.

Mai este și activistul posac, deja binișor trecut de a doua tinerețe. El a umblat cândva dezbrăcat pe la Vama veche și acum asistă nemulțumit la tot ce se întâmplă în jurul lui. Îl nemulțumesc terasele și hipsterii, pițipoancele și politicienii, îl enervează totul, nimeni nu e pe placul lui.

În jurul acestor categorii de activiști se află mereu o liotă de cățelandri flămânzi, care nu au propriile opinii, dar le place mult să recite la unison diverse lozinci care sună toate la fel. Printre ei se amestecă și activistului înjurături, căruia îi place să adauge puțină sare și piper la mesajele de pe internet cu zoaie din creierul său primitiv.

Mai este și activista feministă, care nu ezită niciodată să își dezgolească pieptul pentru conștientizarea societății și care se dezbracă ori de câte ori este nevoie pentru a susține cauza focilor și a pinguinilor planetei. Apoi se întoarce acasă și face un cocktail cu gin pentru ea și prietena ei activista vegană. Aceasta nu mănâncă nimic animal, iubește toate făpturile, dar urăște din principiu toți bărbații, care sunt niște porci.

Activistul jurnalist e o altă categorie aparte. El scrie pe bloguri, pe platforme, pe siteuri agregate, pe unde apucă și pe unde poate, își dă cu părerea despre orice subiecte, fiind și el mereu nemulțumit. Ideile lui rare sunt și fixe; are mereu soluții, deși toate sunt abracadabrante, găsește nod în papură la orice și adesea doar vorbește prostii, pentru că nu e nimeni acolo să îi zică să-și mai țină gura.

Din păcate de prea multe ori activismele sunt controlate de grupuri de interese care țintesc niște rezultate mult mai mari decât pot anticipa bieții activiști de cartier de la noi. Marile corporații internaționale, grupurile de interese și alți finanțatori au specialiști în comunicare publică care folosesc elanul protestatar pentru a obține beneficii materiale și politice mult mai importante. Așa cum e blocarea activităților unor concurenți economici prin intermediul câtorva opăriți care flutură cearceafuri scrise în sufragerie cu rujul unor tinere împătimite de proteste sau murdărirea unor statui pentru promovarea unor interese politicianiste.

Altfel, cinste activiștilor care plantează copaci în zonele despădurite, celor care salvează animale de la eutanasiere, celor care curăță de mizerie malurile râurilor și tuturor celor care fac ceva concret, în loc să pălăvrăgească.

Restul protestatarilor de bidon, relaxați-vă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *