FOTOGRAFILA

Acest agramat susține că este jurnalist? Acest agramat face parte din Consiliul de Administrație al Aeroportului?

Credeam că Maria Grapini este agramata etalon a României. Etalon în sensul de „s-a suit scroafa-n copac”: adică și sărac cu capul, dar și cu fudulii extreme (am „foncție”, dom’le, „pă” meritele mele!). Numai că partidele politice din România îmi depășesc așteptările în materie de sinecuriști devertebrați azvârliți cu furca în funcții pentru a îndeplini, întocmai și la timp, voința politică a șefilor lor.

Ia de citiți ce a reușit să scoată dintr-însul acest sinecurist de partid pe numele său Mircea Avram:

Faceți-vă milă și cereți o derogare de la sinistrul Educației, Liviu Pop, să-i elebereze un manual de ortografie acestui individ și unul de gramatică. Să învețe chestii de bază: unde și cum se pun semnele de punctuație, cum se scriu cuvintele articulate și când și cum se folosesc „i”-urile. Îi puteți zice agramatului de la Educație că, împreună cu agramatul de la Aeroport, pot să-și dea unul altuia „i”-urile de prisos. Proștii lor, nu ar trebui să aceptăm să fie și proștii noștri. Căci nu este de râs: pe banii noștri își bat joc acește nemernici de la partidele politice punând tot felul de neica nimeni agramați în sinecuri bănoase să le facă mendrele politice.

PS: Acest agramat râdea de Seplecan că ar fi agramat pe site-ul lui non-jurnalistic Cluj-AM? De nespus. Și cum permit, cei care se denumesc „profesioniști” ai presei clujene, ca un politruc înfipt ca un păduche în toate sinecurile politice din județ și municipiu să se definească a fi jurnalist?

A, era să uit, agramatul este și paranoic exact ca stăpânul său: unele ziare îl acuză pe el, că ar vrea. Adevărații jurnaliști știu că el nu vrea nimic, el execută ceea ce i se ordonă de către stăpânii săi să vrea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *