Accident în Bunești: Un șofer a murit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod

Un accident grav de circulație a avut loc luni seara în jurul orei 22.30 în localitatea Bunești. Din primele date furnizate de polițiști, un bărbat de 50 de ani, din comuna Dumbrăvița, județul Maramureș, care se deplasa din direcția municipiului Gherla înspre Dej, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, iar ulterior a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod.

Echipajele de prim ajutor au fost nevoite să efectueze manevre de descarcerare pentru a ajunge la corpul bărbatului prins în autoturism.

„Două autospeciale și un echipaj SMURD au fost alertate în cursul nopții trecute pentru a descarcera o persoană dintr-un autoturism ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Bunești.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 22.30, iar la fața locului a fost găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, intrat în coliziune cu un podeț peste canalul de colectare a apelor pluviale de pe marginea părții carosabile. Înăuntrul autoturismului se afla un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața. De asemenea, în jurul autoturismului erau scurgeri de hidrocarburi, ceea ce au îngreunat acțiunea salvatorilor în apropierea vehiculului instabil și aflat pe o suprafață foarte alunecoasă.
Accesul la corpul bărbatului a fost realizat cu echipamentele hidraulice ale modulului de descarcerare, după care a fost extras și predat instituțiilor abilitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Adauga comentariu