Absenteismul, un dos de palmă sănătos

Absenteismul de la scrutinul din 6 decembrie a fost un dos de palmă sănătos peste gura politicienilor. Fără a-mi face un titlu de glorie din asta, o spun clar că, pentru prima oară, nu am fost la vot. Nu frica de coronavirus m-a ținut departe de urna de vot, ci lehamitea și exasperarea la care m-au adus acești politicieni hămesiți, puși doar pe jaf, minciuni și înșelăciune. Mi-e greață și sunt sătul până peste cap de acești lupi în piele de oaie. M-am săturat să votez răul cel mai mic numai ca să nu iasă răul cel mare. Răul e rău, indiferent în ce haină e îmbrăcat. Cancerul e tot cancer, nu contează organul pe care se fixează. Iar politicienii actuali, puși doar pe împărțitul prăzii, au fost și rămân un cancer al acestei țări. Ei trebuie extirpați, rași, trimiși în uitare. Se vede treaba că nu m-am înșelat, că absenteismul e leacul. Și dă rezultate. Dovada? Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Cătălin Rădulescu, Șerban Nicolae și alții, n-am să-i înșir aici pe toți, au fost măturați de pe scena politică. Nu-i mult, dar barem e un început. Sper ca acest lucru să le dea de gândit politicienilor, să înțeleagă că așa nu mai merge.

Marele perdant al acestor alegeri a fost, de departe, PNL.  Mă bucur că au pățit-o. În acest partid au fost investite speranțe mari. Să nu uităm că, în urmă cu un an era cotat cu 40% în intenția de vot. Mă număram și eu printre cei 40%. M-am liniștit rapid. Au avut la dispoziție un an ca să dovedească că sunt altceva decât PSD. O șansă pe care au ratat-o. Hoțiile au continuat, numirile politice în instituțiile publice au continuat. Și-atunci, întreb, cu ce sunt mai buni Orban și gașca lui, decât Dragnea și gașca lui. Să mă scutiți de povestea cu Ordonanța 13, noaptea ca hoții. Nu PNL, ci zecile de mii de oameni care au ieșit în stradă, în frig, au dat de pământ cu porcăria aia. Nu Orban sau vreun parlamentar PNL au fost gazați și au luat bastoane peste spinare în 10 august, ci oamenii simpli. Acei oameni care ziua erau la muncă și seara în stradă. PNL doar a speculat, s-a cățărat pe val, a încălecat mulțimea și și-a asumat. S-a pus în fruntea nemulțumiților prin birouri și în băncile parlamentului. Știți cum e?  Ca și cum a luat casa foc, iar ei, liberalii, au stat la distanță țipînd și privind cum alții sar să salveze vieți și să stingă incendiul. Apoi, la venirea televiziunilor, s-au dat cu puțină funingine pe față, i-au dat la deoparte pe salvatorii anonimi și s-au înghesuit să-și însușească meritele.

Să nu uităm, o contribuție esențială la rezultatul sub așteptări al PNL a avut-o și președintele Iohannis, care a coborât de la înălțimea funcției la cea de clevetitor și pețitor. Ne-a adus la exasperare cu discursul său obsesiv împotriva PSD. Ne-a adus la exasperare obstinația cu care ne-a tot vârât-o pe gât pe sluta PNL. Ghinion, parcă-i zice, nu?

În concluzie, vin și spun, din nou, absenteismul este soluția. Tuturor susținătorilor partidelor le-aș spune să se uite mai întâi în ograda lor și să aibă pretenții de la partidele lor, mai înainte de a se uita și a avea așteptări de la ceilalți. Să le ceară partidelor lor, să se reformeze, să facă curățenie, să se debaraseze de demagogii, de hoții și nemernicii care le populează și care de atâția amar de ani ne umilesc și ne calcă în picioare speranțele. Și nu doar să le-o ceară, ci să le și spună clar că, dacă nu le vine mintea la cap, dacă nimic nu se va schimba, nu vor mai ieși la vot. Să dispară PSD, să piară PNL, să crape USR dacă altfel nu se poate. Ca ALDE și Pro România. Ce, cine și unde sunt Ponta și Tăriceanu și Vosganian și Șerban Nicolae fără votul vostru? I-ați făcut din vedete nimic și i-ați trimis din parlament în... să nu zic unde! Dar nu pentru că așa vrea Iohannis sau vreun alt președinte vremelnic, ci pentru că așa vreți voi, pentru că numai așa veți scăpa, vom scăpa, de ticăloși.

Adauga comentariu