Resuscitarea cardio-respiratorie reprezinta totalitatea manoperelor efectuate pentru a preveni aparitia unui stop cardio-respirator, daca acesta a aparut, pentru a restabili cele doua functii vitale ale organismului: circulatia si respiratia.
Aceste manopere, indeosebi cele care se efectueaza la locul accidentului, nu sunt neaparat de competenta exclusiva a unui cadru medical, putandu-le face orice persoana care a fost instruita anterior in acest sens. Cel care cunoaste corect aceste tehnici poate, intr-o situatie critica, in care prezenta unui cadru medical calificat nu este imediat disponibila, sa salveze efectiv viata celui aflat intr-o stare critica. De altfel, in majoritatea tarilor, cursurile teoretice si practice de resuscitare cardio-respiratorie sunt studiate in liceu si, in unele locuri, reprezinta proba de examen la bacalaureat sau la examenul pentru obtinerea permisului de conducere.
Pentru marea majoritate a oamenilor, prezinta interes general tehnica resuscitarii primare, care are, la randul ei trei obiective principale:
1. Asigurarea libertatii cailor aeriene – este conditia evidenta a posibilitatii reluarii respiratiei. Ea incepe cu indepartarea oricaror obiecte care ar putea jena miscarile respiratorii imediat dupa ce victima a fost scoasa din locul in care s-a produs accidentul, se desfac hainele (gulerul camasii, cureaua etc.) si este asezata in conditii de siguranta. Se extrag apoi din gura eventualii corpi straini, precum si proteza dentara mobile (daca e cazul). Daca se presupune un eventual corp strain situat mai in adancime, se poate incerca extragerea acestuia cu o pensa. Daca aceasta insa nu este vizibila, el va putea fi extras numai de catre medic, cu ajutorul unui aparat numit bronhoscop.
Se poate incerca eliminarea unui corp strain si prin asa-numita “ manevra Heimlich” care poate fi efectuata de catre oricine: plasandu-ne in spatele victimei (cand aceasta este constienta si poate sta in picioare) cuprindem trunchiul acesteia pe sub bratele ei. Mainile salvatorului se deplaseaza astfel: dreapta, cu pumnul strans, priveste spre sol si se pozitioneaza intre ombilic si capatul inferior al sternului, iar stanga o acopera pe prima. Se efectueaza tractiuni bruste in sus (4 compresiuni), in urma carora are loc o crestere a presiunii intraabdominale, care se va transmite toracelui, fapt care ar putea favoriza eliminarea unui corp strain slab, fixat pe caile aeriene superioare. Daca victima este cazuta si inconstienta, salvatorul este deasupra victimei, la nivelul coapselor acesteia, si isi plaseaza in aceeasi zona palma mainii drepte, iar palma mainii stangi peste cea dreapta, exercitand presiuni bruste oblic spre sol si spre capul victimei.
La bolnavul inconstient, capul va fi mentinut flectat inapoi (hiperextensie), iar mandibula va fi impinsa in afara, gura mentionandu-se in acelasi timp deschisa cu ajutorul unui sul sau a unui instrument simplu, aflat in dotarea oricarei truse de prim ajutor, numit pipa Guedel. Aceasta are rolul de a preveni caderea limbii in spate si obstructia, in acest mod, a caii aeriene, dar ea este utila si daca bolnavul are convulsii si exista riscul sa-si muste limba.
Daca bolnavul insa varsa, capul va fi pozitionat pe o parte, iar intregul corp va fi asezat in decubit lateral pe partea dreapta, mana de deasupra (stanga) sub obrazul drept, membrul inferior drept flectat, iar cel stang, situat deasupra, in extensie (intins). Aceasta este asa-numita pozitie de siguranta. Femeile gravide in ultimul trimestru de sarcina vor pozitionate pe partea stanga. Daca apar secretii (mucus, continut gastric), se va aspira continutul cavitatii bucale sau chiar al stomacului, printr-o sonda indusa la acel nivel.
Cea mai sigura si eficienta metoda de eliberare a cailor aeriene este insa intubatia traheala, prin care un tub special este introdus, prin gura, direct in trahee. Aceasta tehnica necesita insa un anumit antrenament anterior si o dotare tehnica minima.
2. Respiratia artificiala este gestul imediat urmator eliberarii cailor aeriene. Desi exista descrise mai multe metode de respiratie artificiala, singurele metode eficiente sunt respiratia gura la gura si gura la nas.
Respiratia gura la gura este cel mai des folosita. Victima sta cu fata in sus, pe un plan dur (sol, dusumea), iar salvatorul va sta pe partea dreapta (daca este dreptaci). Cu mana stanga, prinzand fruntea victimei in palma, va face hiperextensia capului, iar intre degetele 1-2 (degetul mare si aratator) va prinde si va pensa narile victimei. Mana dreapta va prinde in palma barbia victimei si va mentine deschisa gura acesteia. Salvatorul inspira adanc aer, apoi isi va lipi buzele etans (direct sau prin intermediul unui tifon sau a unei batiste), expirand brusc, timp de 2 secunde, aerul inmagazinat anterior.
Expirul se face cu privirea atintita catre toracele victimei: daca aceasta se ridica, respiratia este eficienta; daca se ridica stomacul, aerul a intrat in stomac si este nevoie de corectarea hiperextensiei capului. Se asteapta 2-4 secunde, pana ce toracele victimei revine pasiv, la diametrul initial, dupa care se repeta manevra cu o frecventa de 12-14 insuflatii / minut.
Respiratia gura la gura se executa atunci cand deschiderea gurii este imposibila, dupa aceeasi tehnica, dar fara a pensa narile si mentinand inchisa gura victimei.
3. Masajul cardiac extern se face cu bolnavul in aceeasi pozitie (cu fata in sus), asezat pe un plan dur. Salvatorul se situeaza de o parte a victimei si aplica bratele sale intinse (nu flectate!) pe treimea inferioara a sternului astfel: palma mainii care realizeaza compresia se plaseaza direct pe stern, iar cealalata mana se plaseaza deasupra primei, paralel sau la 90 de grade, cu degetele intinse sau intrepatrunse cu cele ale mainii inferioare.
Compresiunea sternului se realizeaza vertical, folosind greutatea corpului si bratele intinse (nu se flecteaza din cot). Compresiunuile trebuie sa deplaseze sternul cu 4-5 cm, iar ritmul acestora trebuie sa fie 80-100 / minut. Raportul dintre compresiunea toracelui si decompresiunea acestuia trebuie sa fie 1/1.
Intotdeauna masajul cardiac se asociaza respiratiei artificiale. Daca masajul si respiratia sunt realizate de o singura persoana, acesta va efectua resuscitarea efectuand 2 insuflatii, urmate de 15 compresii, pastrand acest raport. Daca exista doua persoane care realizeaza resuscitarea, atunci una dintre ele va face numai insuflatii, iar cealalata, numai compresii, dupa ritmul: 1 insuflatie / 5 compresiuni.
Efectuarea corecta a masajului cardiac se va evidentia prin perceperea unui puls femoral sau carotidian concordant cu compresiunile.
Semnele de eficacitate ale resuscitarii sunt date de recuperarea activitatii inimii (puls, tensiune arteriala), reluarea respiratiei, revenirea starii de constienta, recolorarea pielii si regresia diametrului pupilei la dimensiunea initiala.
Complicatiile resuscitarii sunt fracturi costale, leziuni ale organelor din torace sau abdomen, in urma masajului cardiac prea brutal, aspiratia in plaman a secretiilor din stomac etc.
Resuscitarea cardio-respiratorie se va opri daca, dupa 2-30 de minute de resuscitare, acesta ramane ineficienta.