Analiza

75 % din cei 37 de așa-ziși ONG-iști care i s-au adresat lui Iohannis sunt pagini de Facebook

 

37 de denumiri îmbrăcate în ONG sau grupuri civice au transmis o scrisoare către președintele Klaus Iohannis, prin care îi solicită să organizeze o dezbatere pe tema deciziei CCR cu privire la revocarea Laurei Kovesi din fruntea DNA. În spatele acestei scrisori se află nu organizații non-guvernamentale sau entități cu personalitate juridică, ci oameni adunați în grupuri, pe platforme Facebook sau persoane cu identitate ascunsă.

 

Ideea cu scrisoarea

Potrivit unuia dintre reprezentanții unui astfel de grup civic, în dimineața în care CCR s-a pronunțat cu privire la refuzul lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi din conducerea DNA, membrii din diferite grupuri s-au consultat în vederea redactării unei scrisori. După mai multe dezbateri s-a ajuns la o formula finală prin care să i se ceară lui Iohannis să se organizeze ”consultări publice atât cu organizaţii ale societăţii civile, cât şi cu partide politice şi organizaţii profesionale din sistemul judiciar care să preceadă şi să ajute la formularea hotărârilor şi acţiunilor subsecvente deciziei CCR. Acestea nu trebuie să se reducă la disputa în jurul cererii de revocare a Procurorului-şef DNA, ci trebuie să privească şi viitorul luptei anticorupţie, independenţa Justiţiei, respectarea statului de drept şi rolul Curţii Constituţionale”.

Imediat după, printr-un circuit intern s-a obținut aprobarea de la 37 de denumiri, pentru ca scrisoarea să apară ca semnată de ”o mare parte din societatea civilă”. Dar aceste denumiri reprezintă individual grupuri cu câțiva indivizi.

Iată semnatarii scrisori: #ActivAG Piteşti, Acţiunea Civică Galaţi, Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia România Vie, Corupţia Ucide, Diaspora Franţa solidară cu România, Evident Deva, Geeks for Democracy, Grupul civic #insist, Grupul pentru Dialog Social, #Iaşulnutace, Iniţiativa Craiova, Iniţiativa Timişoara, Iniţiativa România, Mureşul Civic, Noul Orizont Valencia, Oradea Civică, Organizatia Eu Ro Aleg 2.0, Procivic Baia mare, #Reset, #Rezist Birmingham WMW, #Rezist Constanţa, #Rezist Dublin, #Rezist Liguria, #Rezist Lyon, #Rezist Milano, #Rezist Munchen, #Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezist Toronto, #Rezist Bruxelles, #REZISTENŢA, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, Timişoara Civică, Umbrela Anticorupţie Cluj, #Văvedem din Bucureşti, Vă Vedem din Sibiu, VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie.

 

Prin această scrisoare, ultra-mediatizată la nivel național s-a provocat o manipulare în masă. Sub contextul că societatea civilă s-ar fi unit prin diverse instituții importante, ce au un cuvânt de spus și care îi solicită lui Klaus Iohannis să aibă în vedere conceptul lor despre societate, când în realitate vorbim despre un ansamblu de profiluri Facebook sau nume ascunse ce s-au grupat sub denumiri pompoase.

Grupurile de mai sus, majoritatea sunt ascunse opiniei publice, însă, aparent fac parte din umbrela unui site: contractromania.ro. Restul care s-au convertit în asociații sau ONG-uri, au câte o povestioară despre cum s-au înființat: în urma protestelor din iarnă, din 2012 cu scandalul cu Roșia Montană sau din 2016 în perioada alegerilor locale.

Am stat de vorbă cu Traian Paparete, unul dintre cei trei fondatori de la #ActivAG Pitești. Bărbatul ne-a povestit că în urma protestelor de după alegerile parlamentare, împreună cu ceilalți doi fondatori au pus baza unui grup civic online, la care au aderat și alte persoane ieșite în stradă.

L-am rugat să ne vorbească despre Contract România și ce personalitate juridică are.

„Nici una. Nu are personalitate juridică. Nu există un reprezentant oficial. E o platformă ce unește grupuri care au scop comun în lupta anti corupție. Obiectivul nostru este să identificăm și să susținem politicieni corecți, care să ne reprezinte în Parlamentul European și Parlamentul României. Contract România înseamnă toate aceste grupuri. Periodic dezbatem și discutăm despre neregulile din societate, dar nu suntem ONG sau entitate cu personalitate juridică” a explicat Paparete.

 Așa că am profitat despre faptul că Paparete știe mai multe informații cu privire la semnatarii scrisorii și l-am întrebat aleatoriu despre Noul Orizont Valencia, o denumire menționată pe scrisoare.

„Da. Sunt undeva la 10 români din Valencia care protestează acolo. Ei nu prea a vrut să își facă publicitate, de asta nu îi găsiți pe Facebook sau pe vreun site. S-au alăturat Contract România și dacă Iohannis va da curs solicitării, vor veni și ei să participe la dezbateri” a mai precizat acesta.

I-am rugat să ne spună cine sunt membrii din Noul Orizont Valencia sau să ne pună în contact cu aceștia: „Nu pot să fac asta. O să le transmit că vreți să vorbiți cu ei și dacă sunt de acord revin cu numerele lor”.

Dar nu a mai revenit.

 

Umbrela de la Cluj

Un alt semnatar al scrisorii este o pagină de Facebook, denumită Umbrela Anticorupție Cluj.

„Grupul a luat naștere în urma protestului „Cătușe înainte de pâine” din iunie 2016. Am realizat că putem face multe lucruri bune împreună” se laudă aceștia la secțiunea ”despre”.

Una dintre cele mai celebre acțiuni susținute de aceștia a avut loc în timpul festivalului TIFF. Aceștia au scandat ”CCR sluga PSD” și ”DNA să vină să vă ia” referindu-se la decizia în cazul Kovesi. Demersul a fost intitulat ”Stâlpii împușcați” pentru că au dansat în jurul monumentului eroilor din Piața Unirii și ulterior au îmbrăcat statuile cu tricouri albe inscripționate cu ”De ce eu?”.

De ce să se unească aceste grupuri sau de ce Contract România?

Pe lângă faptul că unele au un regulament intern, Paparete ne explic modul în care un grup intră în Contract România.

„ Îi monitorizăm pe Facebook, urmărim ce postează. Facem asta ca să nu avem politicieni sub acoperire care vor să intre în grupurile noastre. În general, scopul liderilor acestor grupuri civice este să aducă oameni la proteste. Am încheiat diferite protocoale între grupuri, cine nu le respectă iese din Contract România. Noi nu vrem să ne facem partid. Ne-am săturat de toate partidele. Dar dacă apare un partid cu oameni cinstiți și care să ne reprezinte interesele, vom susține acea formațiune politică. Știți cu e. Odată ce oamenii ajung la putere uită cum și de ce au ajuns acolo. Dacă partidul respectiv nu se ține de cuvânt, nici noi nu îl mai susținem” a mai completat Paparete.

Paparete a dorit să menționeze că cele relatate nu sunt în calitate de reprezentant al Contract România, ci doar de lider al unui grup care face parte din această platformă.

Pe lista grupurilor ce fac parte din platforma Contract România se numără și cei de la Evident Deva, Diaspora Franţa solidară cu România sau #Iaşulnutace și o serie de grupuri ce încep cu formula #REZIST (#Rezist Birmingham WMW, #Rezist Constanţa, #Rezist Dublin, #Rezist Liguria, #Rezist Lyon, #Rezist Milano, #Rezist München, #Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezist Toronto, #Rezist Bruxelles).

 La o simplă căutare pentru a vedea unde te poți înscrie sau cine sunt membrii în formațiunea Evident Deva, pe internet nu apare decât că au semnat această scrisoare.

În cazul ”#lasulnutace”, situația este similară. 75 la suta din denumirile de mai sus nu au decizii judecătorești de înființare a unei organizați non guvernamentale. Membrii acestora nu sunt de găsit și nu există nici informații despre reprezentativitatea acestora.

Cu toate acestea, Klaus Iohannis a fost informat cu privire la scrisoarea semnată de grupurile civice și grupurile fantomă, însă nu a spus dacă va da curs solicitării. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *