Știți filmul ăla „7 ani în Tibet”, cu Brad Pitt? Ei, în România s-a turnat filmul „7 ani de anchetă”. În rolul lui Brad Pitt a fost distribuit un naș de tren. Iar dacă în rolul nașului de tren îl distribuim pe Dragoș Bucur, să mănânce o ciorbă pe tren, deja sună a film care ar avea toate șansele să fie premiat la Cannes. Doar că nu prea e film, ci e realitatea românească, ce bate orice scenariu hollywoodian.
Deci, îl avem pe nașul nostru de tren, care își îndeplinea job-ul din fișa postului: nășea trenuri. Multe trenuri românești l-au avut ca părinte spirirual pe acest naș, care s-a remarcat printr-o grijă deosebită față de călători. Era extrem de îngăduitor și mai închidea ochii, dacă oamenii nu aveau bilet, contra unor sume modice.
Citez de pe adevarul.ro: „Vasile Arsenie a fost trimis în judecată după şapte ani de anchetă, fiind iniţial parte a unui dosar mai amplu care a vizat aproximativ 200 de angajaţi ai CFR acuzaţi de fapte de corupţie. Arsenie Vasile a fost acuzat că, în cursul anului 2012, în calitate de conductor de tren în cadrul CFR călători a luat mită de patru ori suma de 30 de lei. Concret, „naşul” a fost acuzat că a luat de la investigatori sub acoperire, care jucau rolul unor călători frauduloşi câte 4 lei, 3 lei şi 20 de lei. De asemenea, „naşul” a fost acuzat de abuz în serviciu pentru că le-a permis să călătorească gratuit unor călători fără bilet, producând un prejudiciu de 103 lei.”
Și aici scenariul devine și mai interesant, de l-ar face invidios pe Emir Kusturica. Procurorilor le-au luat ȘAPTE ani să investigheze cazul ăsta extrem de complex și să-l trimită în judecată. ȘAPTE ANI! 2.555 de zile în care anchetatorii s-au tot scărpinat în cap, după ce a fost prin ÎN FLAGRANT luând mită: „Bă, nu știu ce să zic: O fi luat? N-o fi luat? Hmm… să ne mai gândim puțin…” Și s-au tot gândit șapte ani.
Așa îmi imaginez eu munca în instituțiile statului: niște băieți stau într-un birou, înconjurați de cești de cafea și munți de dosare, și se tot scarpină în cap, gândindu-se la marile mistere ale universului. Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Este nașul de tren o ființă capabilă să ia mită? Și se tot scarpină în cap, apoi se scarpină în fund. Șapte ani de scărpinat în cap și în fund, ce fain e să fii bugetar!
Dar stați, că nu doar Kusturica ar crăpa de invidie la acest scenariu, ci și Franz Kafka ar face implozie, de nervi. După șapte ani, procurorii au reușit, într-un final, să-l trimită pe naș în judecată. A fost atât greu, cât și dificil, dar, în cele din urmă, au înfrânt! Și trimis în judecată, nașul de tren și-a recunoscut faptele. Adică, a zis, cu subiect și predicat: „Da, am luat șpagă!” Ei, ce sentință credeți că a primit, în primă instanță, la Tribunalul Brașov?
A fost declarat nevinovat. Repet, că poate n-ați citit bine: omul și-a recunoscut faptele, iar instanța l-a găsit NEVINOVAT! Faină e justiția din România, nu? Să mai ieșim în stradă pentru ea, zic.
Să vedem cum a fost motivată decizia: „Acest context a fost unul care a favorizat comiterea faptelor, prin toleranţa manifestată la toate nivelurile de angajaţii societăţii persoană vătămată (nCFR Călători), prin lipsa unor măsuri ferme şi eficiente care să acţioneze pe linie administrativ-disciplinară, impuse şi respectate din interiorul societăţii. Este de remarcat că numărul actelor materiale imputate inculpatului nu este ridicat şi instanţa nu poate da curs unor estimări prezumtive în defavoarea inculpatului, în sensul probabilităţii existenţei şi a altor fapte de aceeaşi natură.”
Traducere: corupția e generalizată la CFR călători, iar inculpatul nu are nicio vină că nu s-au luat măsuri de stopare a fenomenului. În plus, a luat mită doar 103 lei, bani de semințe, haideți să nu fim atât de duri, că viața în România e grea și are multe aspecte. Da, o instanță din țara asta a decis că șpaga e ok, dacă nu e așa mare. Minunată justiția din România, nu? Mă simt super în siguranță, în caz că aș avea de-a face cu ea.
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, care a menținut sentința dată în primă instanță, adică l-a achitat: „Se constată că trimiterea în judecată a inculpatului s-a realizat la peste 7 ani de la data comiterii faptelor. Acest interval nu îi este imputabil în niciun fel inculpatului, acesta nu a acţionat în nicio formă în aşa fel încât să împiedice desfăşurarea cu celeritate a urmării penale. Se constată că în toată această perioadă inculpatul a avut un comportament conform normelor legale, nu au fost constatate abateri de nici un tip, în special în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Mai mult, astfel cum reiese din înscrisurile depuse de inculpat, aceasta s-a arătat preocupat de perfecţionarea profesională, urmând cursuri de calificare.”
Deci, în România poți scăpa cu șpaga, dacă nu iei mult, demonstrezi că ești băiat de treabă și procurorilor le ia șapte ani să ancheteze cazul.
Beciul gândirii.