60 de tineri din mai multe ţări au participat la Openul European de Judo Adaptat pentru persoane cu nevoi speciale de la Cluj

60 de copii şi tineri din România şi din alte ţări europene au participat astăzi la Openul European de Judo adaptat pentru persoane cu nevoi speciale. 

Competiţia este adaptată persoanelor cu sindromul Down, autism, paralizii cerebrale, dar şi pentru nevăzători. Cei mai buni dintre aceştia au fost răsplătiţi cu diplome, medalii, dar şi excursii.

Proiectul se află la cea de-a doua ediţie şi este derulat de Asociaţia AGA Down Sindrom Cluj,  în parteneriat cu Asociaţia DOWN Bucureşti, Federaţia Română de Judo şi Clubul Sportiv Universitatea Cluj.

"Copiii cu dizabilităţi fac deobicei altfel de sporturi cum ar fi înot, baschet, tenis de masă sau ceva mai uşor. Judo este mult mai complex. Implică şi o dezvoltare a intelectului. De aceea am dorit să deschid la Cluj acest club de judo adaptat. Progresele sunt foarte evidente la copii. Îi disciplinează şi atât de cuminţi au devenit încât şi-au schimbat comportamentul şi acasă" a declarat Antoaneta Ioana Vanea, preşedintele Asociaţiei Aga Down Sindrom Cluj.

Pentru acest eveniment, dedicăm organizatorilor rubrica JOS PĂLĂRIA!

Adauga comentariu