Politica

43% dintre români nu sunt hotărâți sau nu răspund cu cine votează. Din restul, 42% votează cu PSD și 9% cu ALDE. Înseamnă că asta își doresc românii pentru România

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, pentru stiripesurse.ro, în perioada 3-10 ianuarie, ne arată exact cum stăm: după un an de guvernare cu două guverne auto-trântite din cauză că premierii nu au mai răpuns întocmai și la timp voinței lui Liviu Dragnea, după înăsprirea regimului fiscal mai rău ca pe vremea lui Adrian Năstase, degradarea leului în raport cu valutele la cote nemaiîntâlnite până acum (ceea ce înseamnă inflație), după creșterea prețului creditelor și nici măcar o promisiune din campania electorală îndeplinită, PSD ar fi votat de 42% dintre români. Cu doar 3,5% mai puține voturi decât în decembrie 2016 și doar un procent în intențiile de vot față de precedentul sondaj CURS, din noiembrie 2017! În schimb, complicii de guvernare, ALDE, are parte de o creştere a procentelor – de la 6% la 9%, în stagnare față de noiembrie 2017.

În rest “crește” PNL bătând pasul pe loc. Liberalii ar fi votaţi de 27% dintre cei cu opţiuni conturate, faţă de 20% la parlamentarele din 2016. În sondajul din noiembrie 2017, PNL era tot la 27%.

USR ar obţine, potrivit sondajului, doar 5% (la fel ca în noiembrie 2017), faţă de aproape 9% în 2016. Iar după o ușoară ascensiune la 6%, PMP revine la scorul din decembrie 2016, puțin peste pragul electoral de 5%.

Femeia bună la orice guvernare, UDMR, stagnează la 6%. La fel și categoria alte partide şi indepedenţi, care împart egal cele 6 procente rămase.

România 100, platforma lui Dacian Cioloș, și Pro România, partidul lui Victor Ponta, sunt prinse în premieră în sondaj. Ambele sunt cotate năpraznic la câte 2 procente.

Doar 57% dintre dintre respondenții români responsabili și-au exprimat o opțiune de vot. Restul de 43% au alte preocupări.

Așa că orice discuție despre alegeri anticipate, este o simplă discuție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *