Analiza

32 de milioane de lei ne costă anual plimbările pensionarilor cu troleul

Orele de vârf sunt un chin pentru toţi participanţii la trafic. Între 7 şi 9 aproape toată lumea trebuie să ajungă la şcoală sau la locul de muncă. Indiferent dacă sunt în autoturism sau în mijloacele de transport, clujenii resimt din plin aglomeraţia. Şi se întorc pe rând, însă tot aglomerat e.

O categorie aparte a participanţilor la trafic din postura de călători cu mijloacele de transport în comun o reprezintă pensionarii. Nu cei care au nepoţi de mâna, pe care îi duc la şcoală sau la grădiniţă, ori care merg la programările de la policlinică.

Nu, cei care iau la rând hipermarketurile din oraş, pentru a vâna reducerile.

Aceştia pot fi recunoscuţi după sacoşele pe roţi, liste sau revistele distribuite de magazine, cu adnotările aferente. Din Cora iau chiloţi şi şosete marţea, din Kaufland pernă la reducere, doar miercuri la prima ora, din Lidl lămâi şi detergent joia, dar de dimineaţă, să nu se termine, din Penny pui sâmbătă la prima ora, din Billa iau pâine şi iaurt lunea. Profi au si in cartiere, acolo merg pe jos.

Şi din toate cartierele oraşului, fac turul tuturor pieţelor, pentru a compara preţurile. Acum, că merge 30-ul, cea mai aglomerată linie din oraş până la IRA, merg şi la Agro Transilvania, unde constata cu mahnire ca nu se da la kilogram, ci la sac. Dar merg saptamanal, poate se schimba ceva.

„Da’ tu ştii ce economie fac aşa? Eh, nu merg chiar la prima ora, la 7. Mă duc aşa, pe 8, să apuce oamenii să-şi pună marfă proaspătă în rafturi. Păi cum să nu mă duc. Mă mai plimb şi eu, văd oraşul, că tare mă plictisesc acasă. Şi de diferenţa îmi mai fac unghiile sau mă duc la coafor. Înainte îi dădeam la băiat lista cu ce să-mi ia şi de unde, dar se enerva, că dă mai mult pe benzină şi pierde o jumate de zi cu cumpărăturile mele”, mărturiseşte o doamnă tare vorbăreaţă, care s-a suit în tramvai şi merge către Piaţa Mihai Viteazu.

Uneori zărim pensionari şi în autobuzele şcolare, dedicate elevilor care merg la cursuri. Nu mai au răbdare să aştepte câteva minute, până vine un altul, care circulă în sistem normal, de linie.

Domnul Ion are o altă strategie. El nu merge pe 8, ci pleacă la 10 de acasă. Işi ia ziarul din staţie, apoi se suie in tramvai, şi până face 101 un tur complet, până la gară şi inapoi, s-a pus la curent cu noutăţile din lumea mondenă.

Din iulie 2015 şi până în iunie 2016 cu vehiculele CTP s-au efectuat un total de 180.463.874 de călătorii.

CTP a eliberat pentru această perioada, iulie 2015 – iunie 2016, un număr de 1.841.552 abonamente lunare, din care 572.993 integrale, 33.974 cu reducere ci 1.234.585 gratuite.

„Pentru abonamentele gratuite de pensionari CTP Cluj-Napoca S.A. a încasat de la primăria Cluj-Napoca pentru perioada iulie 2015 – iunie 2016 suma de 32.668.735,50 lei (inclusiv TVA)”, răspunde CTP la solicitarea Ziar de Cluj.

Nu spunem ce s-ar putea face cu această suma, care nu e mică. Nici nu le sugerăm pensionarilor să stea în casă, căci ştim că petrecerea timpului în aer liber le sporeşte speranţa de viaţă.

Însă cerem o soluţie pentru descongestionarea orelor de vârf.

Şi mai cerem un mai bun control asupra decontării abonamentelor. Dacă facem un calcul simplu, observăm că se decontează de la primărie peste 100.000 de abonamente gratuite, lunar. Însă sunt şi pensionari care îşi fac abonamentul doar că să îl aibă, pentru că e gratis. Şi nu îşi folosesc dreptul de a circula gratuit de mai mult de 2-3 ori pe luna, când chiar au treabă.

O soluţie ar fi decontarea numarului de calatorii, daca pensionarii ar primi legitimaţii electronice, pe care sa le valideze doar cand circula. Astfel, nu s-ar mai face risipa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *