Din oras

3 zile pline de evenimente la Zilele Culturale Maghiare

Peste 100 de evenimente sunt programate între 19 și 21 august, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Deși în mod normal acestea ar fi trebuit să țină 10 zile, din cauza pandemiei, organizatorii au fost nevoiți să reducă activitățile.

Prima zi este dedicată Ceremoniei de Deschidere a celei de-a XI-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare. Gala de operă va avea loc de la ora 19:00 în Piața Unirii, unde pe scenă vor urca soliștii și orchestra Operei Maghiare din Cluj.  Apoi, de la ora 21:00 pe scenă va urca ansamblul prim-volonistului Pal Istvan care va susține concertul jubiliar „Din Transilvania în Transilvania”.

În cele trei zile, în peste 20 de locații, Zilele Culturale Maghiare le vor oferi clujenilor filme, recitale de poezie, concerte, prezentări de carte, spectacole memoriale, expoziții, vernisaje, dialoguri, prelegeri și conferințe.

Deviza ediției cu numărul 11 este: „Cât se poate”. Astfel, organizatorii au decis să pună pe primul loc sănătatea participanților și să facă atât cât se poate în condițiile de acum. Nu vor mai avea loc manifestări ce atrag mase mari de oameni, iar participarea la evenimente este condiționată de o înscriere în prealabil. Spectatorii vor trebui să își achiziționeze bilete nominale cu titlu gratuit la fiecare eveniment la care vor dori să participe. Locurile sunt limitate, iar biletele pot fi achiziționate atât online, cât și la casa de bilete din Piața Unirii.

Accesul publicului este permis doar cu purtarea măștii de protecție pe toată durata evenimentului. Spectatorii vor trebui să se dezinfecteze la intrarea la fiecare eveniment și să păstreze distanța fizică de 1,5 metri. Participanțiilor le va fi măsurată temperatura la intrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *