2020, un an nefast pentru Wincon Cluj-Napoca, firma fraților Irsik – Profitul a scăzut de 4 ori față de 2019

Wincon SRL Cluj-Napoca, una dintre cele mai importante companii din județ din domeniul proiectării și execuției construcțiilor de tip industrial, a scăzut mult, anul trecut, din punct de vedere al profitabilității. 2019 a fost cel mai bun an din istoria firmei, dar nu același lucru se poate spune despre 2020 care a adus o scădere de peste patru ori a profitului de acum doi ani. Compania este deținută de frații Irsik.

Wincon Cluj-Napoca a înregistrat anul trecut venituri totale de peste 30 milioane euro, mai puțin cu aproape 28 milioane euro față de 2019, când cifra de afaceri rulată de companie a fost de 57,8 milioane euro. În 2019, compania a rulat cea mai mare cifră de afaceri de la înființare. În urmă cu trei ani, firma avea o cifră de afaceri de 15,7 milioane euro.

Wincon a declarat, în 2020, un profit net de peste 825 mii euro, în scădere de peste 4 ori față de 2019 când profitul net a fost de 3,6 milioane euro. În urmă cu trei ani, profitul companiei a fost de aproape 1,9 milioane euro.

Numărul mediu de angajați pe care compania îi avea anul trecut era de 166, mai mulți decât în urmă cu doi ani, când firma avea 148 de salariați. Numărul salariaților din urmă cu trei ani era de 128.

Asociații firmei sunt Bogdan Irsik (90%) și Werner Irsik (10%). Ei sunt și administratorii companiei.

Fie că vorbim de proiectare sau execuție, Wincon Cluj-Napoca are în portofoliu proiecte importante precum World Class Cluj, Record Park Cluj, Bosch Jucu, Auchan Ilfov, Altex Arad, Terapia Ranbaxy Cluj, Stadionul Gaz Metan Mediaș, Aviva Sighetu Marmației.

Începând din 2019, Wincon SRL Cluj-Napoca deține 50% din acțiunile companiei Willy Naessens Romania SRL, cu obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Restul de 50% din acțiuni sunt deținute de Willy Naessens Industriebouw NV Belgia. Administratorii noii companii Bogdan Irsik și Fedor Drozd (persoane fizice) și Vana Invest NV Belgia și Deroose Project NV Belgia (persoane juridice).


 

Adauga comentariu