20 de avocați de la Chiriță și Asociații refuză să mai pledeze în dosare penale. Protest după condamnarea avocatului Roșu: „Poate că o săptămână cu sălile de penal goale va arăta că am obosit să plecăm capul”

19 avocați în frunte cu liderul Radu Chiriță au anunțat un protest inedit: timp de o săptămână, niciunul dintre aceștia nu vor pleda în dosare penal și nu vor participa la audieri în faza de urmărire penală, cu excepția cazurilor cu măsuri preventive. Decizia vine după ce presa națională a aflat înaintea celor de la Chiriță și Asociații ce conține motivarea din dosarul în care avocatul Robert Roșu a fost condamnat la cinci ani de închisoare. 

„Ajunge! În cursul acestei nopţi, ziarele au publicat extrase din hotărârea pronunţată acum 111 zile de ICCJ în dosarul "Ferma Băneasa" în care a fost condamnat şi colegul nostru Robert Roşu. Nici persoanele condamnate şi nici avocaţii lor nu au acces la decizie, urmând să o primească peste câteva zile prin poştă. Se pare că e mult mai importantă scurgerea în presă decât respectul datorat dreptului la apărare. Nu e o noutate, dar odată ar trebui să se umple paharul şi pe tema asta.
Pasajele publicate sunt un atac vădit, direct şi violent împotriva principiilor profesiei de avocat şi a dreptului la apărare. Un avocat a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că, analizând cauza clientului său, a indentificat anumite riscuri, adică anumite argumente pentru care cererile acestuia ar putea fi respinse, şi pentru că a decis să nu folosească în probaţiune un înscris, aparent devaforabil clientului său. 
Avocaţii din cadrul firmei noastre consideră că acest lucru este inacceptabil. Un sistem de justiţie dintr-un stat de drept nu poate funcţiona fără ca avocaţii să aibă siguranţă şi independenţă în exercitarea profesiei. Ameninţarea cu condamnarea penală pentru formularea sau susţinerea unei cereri atunci când avocatul cunoaşte existenţa unor argumente contrare, obligarea de a folosi în probaţiune documente defavorabile clientului, formularea unor cereri care nu ar fi legale creează un climat de insecuritate şi afectează grav profesia de avocat.
Această hotărâre intervine oricum într-un climat în care drepturile apărării sunt nesocotite constant şi flagrant. 
De aceea, în semn de protest, începând din 12 aprilie, timp de o săptămână, avocaţii firmei noastre nu se vor prezenta în nicio cauză penală, cu excepţia celor în care se discută măsurile preventive.
Ştim că asta nu îl vor scoate pe Robert din puşcărie. Sperăm să o facă recursul în casaţie sau contestaţia în anulare. Însă prin acest protest nu cerem eliberarea lui. Cerinţa noastră este să fim respectaţi ca profesie, să atragem atenţia că acea condamnare este inacceptabilă, că este un abuz şi nu poate fi compatibilă cu statul de drept.
Judecătorii au protestat pentru mult mai puţin decât atât. Credem că cei care înţeleg care este rolul nostru ne vor susţine protestul.
Invităm toţi avocaţii care cred în ceea ce am scris mai sus să se alăture acestui demers. Poate că o săptămână cu sălile de penal goale va arăta că am obosit să plecăm capul în speranţa că talpa nu va apăsa prea tare”, semnează avocații: Radu Chiriţă,Oana Chiriţă
Anamaria Bota, Raluca Colcieri, Florin Mircea, Bianca Pantea, Armida Albani, Ştefan Alexandru, Claudiu Beinşan, Alexandra Beudean, Ariana Ciociu, Cristian Lazăr, Oana Lup, Mihnea Novac, David Popa, Maria Roşca, Cosmina Şeulean, Ambra Szasz, Anca Szasz, Adela Tanţău. 

Adauga comentariu