Editorial

20 de ani cu baronul Boc la Cluj. Marile ratări ale lui Emil, Vasile Dâncu și Ucu Rus – partea I

Îmi aduc aminte ca și cum ar fi azi de aerul împuțit din Cluj-Napoca care omora orașul în anul 2000. Gheorghe Funar era lider maxim, stăpân peste oraș și județ. Un oraș sumbru, fără vlagă, un oraș în care nu se construia nimic, un oraș în care ura de etnie era politică locală de stat. Gheorghe Funar era stăpân absolut după două mandate absolut dezastruoase si, deși alte orașe precum Sibiu și Oradea, străluceau mai tare ca și Cluj-Napoca, clujenilor nu le păsa. În numele urii față de unguri, despre care Funar spunea că vor să ne fure dragul nostru Ardeal, clujenii votau ca bezmeticii un om fără viziune, oglinda strâmbă a electorilor săi.  

Hipsterilor din ziua de azi de la USR Cluj le e foarte greu să priceapă ce a fost. Singurii „hipsteri” din USR care au trăit ce am trăit și eu sunt Emanuel Ungureanu și Mihai Goțiu, pe atunci niște copii de 20 și ceva de ani, astăzi parlamentarii Clujului.  

Lunile dinaintea alegerilor locale din anul 2000 au fost foarte interesante. Sătui de rahatul lui Funar, politicienii din partide diverse, aproape toată presa locală, oamenii de afaceri, societatea civilă, câtă era atunci, și-au unit forțele într-un soi de pact nescris, cu un singur obiectiv: eliminarea lui Funar de la Primărie și salvarea Clujului aflat în moarte clinică. Ca niciodată până atunci, oamenii de afaceri au început să susțină financiar partidele ca să devină mai puternice. Ziarele locale au început să publice anchete despre incompetența lui Funar și a acoliților săi, despre excesele peremiștilor, despre hoțiile oamenilor lui Funar și despre firmele de casă pe care Ghiță le creștea sub pulpane.

Cu toții speram să îi trezim pe clujenii obișnuiți cu prea puținul.

Cu toții speram să îi facem să-și dorească soare în oraș, investiții, dezvoltare, în fine, un trai mai bun în Cetate.

Am sperat ca niște naivi.

Votul din 2000 a venit ca o lopată în cap peste capetele noastre fiindcă Funar a câștigat en fanfare pe persoană fizică alegerile din 2000, storcându-ne de orice speranță. Undeva, însă, pe fundul Somesului, câteva resturi de speranță tot au mai rămas, fiindcă s-a întâmplat ceva inedit, s-a creat prima alianță politică locală din istoria Clujului care să pună in default un primar.

PSD și UDMR Cluj și-au dat mâna și l-au transformat pe Funar timp de patru ani într-o marionetă administrativă. E adevărat, tot Clujul a suferit din cauza blocajelor, însă, personal, cred că ar fi suferit și mai mult cu un Funar aflat în plinătatea forțelor administrative, căci ar fi adâncit și mai tare Clujul în propria sa mizerie.

Așa, din 2000 până în 2004, clujenii au fost aduși la starea de disperare văzând că idolul lor Gheorghe Funar nu mai poate să promoveze proiecte, nu e în stare să facă nimic pentru orașul Cluj. A contat mult și faptul că depășisem ca țară intemperiile tranziției, că televiziunile erau tot mai puternice și mai influente, că oamenii o duceau mai bine. Pe aceste premise a reușit Emil Boc să urce de la un deputat vocal, ochelarist și durduliu, băgat în seamă de televiziuni fiindcă mereu avea ceva de spus, până la alegerea sa ca primar în 2004.  

Să nu trecem însă de anul 2004. Trecuseră patru ani de dominație pesedistă cu un Adrian Năstase ce conducea Guvernul cu mână de fier, aflat în ultima parte a mandatului său în conflict cu Ion Iliescu. Năstase reușește să ducă în Guvernul României oameni tineri sau experimentați, într-un cocktail uman care s-a transformat într-unul dintre cele mai performante Guverne ale României.

Pe de o parte. PSD demonstra capacitate de conducere a țării și forță politică, pe de alta, un tip pe nume Traian Băsescu împreună cu sluguța sa Emil Boc căpătau tot mai multă aderență politică la nivel național, fiind cam singurii care se opuneau ui Năstase și îl criticau eficient.

Cu câteva luni înainte de alegerile locale din 2004, Adrian Năstase ia o decizie foarte greșită, decizie acceptată de Ioan Rus. Îl trimite pe ultimul, care detinea la acea vreme portofoliul de Ministru de Interne, să candideze la Cluj-Napoca și să-l bată pe Funar. Nu asta a fost greșeala, ci faptul că, dorind să dovedească transparență și coaie, Năstase le-a cerut pesediștilor săi de forță care urmau să candideze pentru funcții politice locale in județele lor să își dea demisia din funcțiile naționale.

Mare greșeală în cazul lui Ucu Rus.

Nu era nevoie de o asemenea demisie, dacă e să privim pragmatic lucrurile. Rus avea un mandat extraordinar de bun ca Ministru de Interne, era respectat în tot Ministerul, în toate IPJ-urile și de către toți prefecții. În calitate de organizator al alegerilor și de arbitru și supraveghetor, Ministerul de Interne și prefecții ar fi putut opri hoțiile la care pedeliștii începuseră să devină experți în noaptea numărării voturilor.

Plecarea lui Ioan Rus din fruntea MAI a generat haos și confuzie în rândul purtătorilor de uniformă militară. Fără comandă și stăpân, aceștia s-au ascuns sub haina lașității, așteptând să vadă cine o să iasă mai bine la rezultatul final după care să meargă să se ploconească vechiului sau noului stăpân după caz.

Așadar, la alegerile locale din 2004, atât candidatul PSD, Ioan Rus, cât și candidatul PDL, Emil Boc, aveau un singur adversar: pe Gheorghe Funar. Însă spre deosebire de Emil Boc care lupta aproape de unul singur pentru Primăria Clujului, și când zic singur, zic că în sediul PDL erau zile în care erau doar el și cafetiera, Ioan Rus venea să candideze folosindu-se de o artilerie elaborată compusă dintr-un buget semnificativ de campanie, conexiuni securistice și sprijin informativ căci, vorba aia, fusese Ministru de Interne, cu consultanța dată de prietenul său Vasile Dâncu, fost Ministru al Informațiilor Publice, cu anvergura pe care ți-o dă un portofoliu atât de important precum cel de Ministru al Internelor.

Iar șocul primului tur de scrutin a fost imens. Funar nu numai că nu a ieșit primul, ci a fost aruncat în tomberonul istoriei, intrând pe locul trei direct ceea ce a fost cu adevărat o surpriză.

Și mai surprinzător este faptul că după turul întâi, Emil Boc, cel mai slab cotat candidat, avea 36%, iar Ucu Rus 24%. Acum că îi cunosc pe cei doi oameni, e adevărat pe baza unor puține întâlniri, dar, totusi, după 20 de ani de analiză a activității lor, de analiză a comportamentului lor, chiar cred că Ioan Rus ar fi fost un primar de 1000 de ori mai bun și mai modern în gândire decât Boc. Însă Clujul nu era pregătit pentru Ioan Rus în 2004. Ioan Rus venea cu brandingul prost al PSD-ului lui Năstase și cu o carență tolerabilă pentru România de acum, de neacceptat la acea vreme: un aer de superioritate al omului care a făcut lucruri și știe cum să facă și altele. În antiteză, Emil Boc pălăvrăgea alături de Băsescu despre cât de infam e PSD, în timp ce țara cunoștea progrese extraordinare sub guvernarea PSD. 

Știți unde s-a dat bătălia finală dintre Boc și Rus? La o emisiune locală a postului de televiziune NCN pe care îl dețin azi, pe atunci privit de trei sferturi din Cluj, mai ales că acea emisiune urma să le arate tuturor clujenilor cine merită din punctul LOR de vedere să preia Clujul. Campania Electorală dintre turul unu și doi a fost inexistentă pentru Emil Boc. S-a plimbat ca un coi în căldare prin Cluj, a aruncat niște lopeți cu nisip dintr-o basculantă și a injurat PSD prin cartiere.

Campania lui Rus cu Dâncu la timonă, e adevărat, un Dâncu în jiletcă, nu în costumul luxos de azi, a fost una senzațională: un program politic și administrativ bine conturat, cu promovarea obiectivelor pe care Rus reușise să le facă cu Dâncu și Pușcaș din postura de membri ai Guvernului PSD: primul parc industrial Tetarom sau consolidarea și modernizarea Aeroportului Internațional, ca să nu mai vorbim de aderarea României la NATO și pașii consistenți făcuți de Guvernul PSD pentru integrarea României în UE. Ioan Rus încerca din răsputeri să le prezinte clujenilor de atunci un viitor posibil pentru acest oraș, un viitor al investițiilor, un Cluj cu infrastructură, un Cluj al profitului și al cifrelor reci, în timp ce Boc venea cu hăhăieli de campanie și trompa acuze și calomnii politice.  

Nimeni nu s-ar fi așteptat ca la o emisiune la un post de televiziune local precum NCN să il demoleze pe Rus și să-l urce pe Boc.

La mulți ani după acest scrutin, Ioan Rus își amintea că Vasile Dâncu i-ar fi spus, în momentul când îi analizau potențialul candidaturii, că nu are șanse să câștige fiindcă Clujul nu este pregătit pentru Ioan Rus. Posibil să fi avut dreptate Vasile Dâncu până la capăt, însă nimeni nu i-a putut verifica teoria fiindcă Ioan Rus a avut grijă să-și taie sigur craca de sub picioare.

Dacă țineți minte ca „gura bate curul” a fost sindromul comunicațional care i-a nenorocit mereu cariera politică lui Ucu Rus, atunci imi veti da dreptate cand va reamintesc de aceste episoade, precum cel cu romancele curve.

Prima oară când sindromul „gura bate curul” l-a demolat pe Ucu Rus a fost chiar în acea seară de 2004 la NCN.

Emisiunea curgea destul de uniform, Emil Boc vorbea discuții, Ioan Rus vorbea despre proiecte, când, la un moment dat, Emil Boc referindu-se nu mai știu la ce chestiune, îi zice lui Rus: 

– Domnule Rus facem pariu pe o bere că…?

Iar Ioan Rus răspunde sincer, prost de sincer, așa cum e el:

”Facem pariu pe un whisky, domnu’ Boc, berea e pentru căruțași…” și s-a închis masa.

Să faci o asemenea greșeală de comunicare în patria Ursus, Cluj-Napoca, într-un Cluj în care, la acea vreme, 50% dintre locuitorii orașului erau prima generație în pantofi, veniți de la țară la oraș să-și facă un rost și care păstrau vie și caldă amintirea unei beri cu tata la cooperativa din sat, așa cum fac căruțașii, asta nu are cum sa te duca pe fotoliul de primar intr-un oras care il pupase in cur pe Funar pentru aberatiile lui.

În momentul acela, zeci de mii de clujeni s-au simțit jigniți și au făcut un switch mental fals transferând proiecția lor despre un viitor primar al Clujului înspre omul care părea să semene cel mai bine cu ei: Emil Boc, un gras cu ochelari care cosea ca și ei și bea bere ca și ei. Mai bine el decât arogantul de Ucu Rus, si-au spus clujenii. 

Ce nu au înțeles clujenii atunci și nu înțeleg nici astăzi, după 16 ani, e că Emil Boc a rămas tot țărănuș în mentalitate, un speculant al vieții și al oportunităților de imagine, un om politic superficial și un administrator de oraș ca un balon de săpun.  

De ce însă astăzi, când cei trei au cariere politice de circa 20 de ani, îi consider vinovați pe Emil Boc, Vasile Dâncu și Ioan Rus că nu au făcut mai mult pentru dezvoltarea Clujului, o să vă povestesc în episodul următor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *