Din oras

122 de obiective de invatamant din Cluj nu au autorizatie de functionare

Mai sunt putine zile pana la inceputul anului scolar 2014-2015, iar majoritatea lucrarilor de amenajare si reparative in scolile clujene sunt aproape finalizate. Cu toate acestea exista si institutii de invatamant in Cluj care nu isi vor deschide portile pentru elevi in acest an.

Din cele 677 de obiective de invatamant preuniversitare de stat, cu doua saptamani inainte de inceperea anului scolar, doar 82% au autorizatie sanitara. La Cluj-Napoca nu are autorizatie din punct de vedere sanitar Gradinita Aschiuta.

Amplasata in doua apartamente lipite la parterul unui bloc, unitatea nu a obtinut autorizatie sanitara pentru noul an scolar ce sta sa inceapa, ca urmare a lipsei cabinetului medical si a blocului alimentar in care circuitul alimentelor nu respecta normele impuse de Directiei de Sanatate Publica Cluj. Potrivit  inspectorilor DSP Cluj, principalul motiv al neautorizarii a fost nerespectarea circuitului alimentelor in blocul alimentar.

“Administrarea spatiului  de pe Nirajului apartine Consiliului Local, sunt doua apartamente lipite la parterul unui bloc. Intr-adevar nu respecta in totalitate suprafata alocata la normele actuale pe cap de copil. Fiind o gradinita mai veche, circuitul alimentar este necorespunzator zilelor noastre. Noi am propus inchiderea, dar locuitorii din zona care au copii inscrisi acolo nu accepta mutarea. De patru-cinci ani s-a tot discutat realocarea spatiului spre o alta  gradinita dotata la standarde europene, insa fara o solutie concerta”, a declarat reprezentantul Primariei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.

Si la Dej si Turda sunt cateva unitati care nu au primit autorizatie din cauza necesitatii igienizarii peretilor si  tavanelor, lipsei dotarilor, degradarii  cladirilor si mobilierului aflat in stare avansata de deteriorare.

In mediul urban sunt autorizate 99% dintre obiective, iar in mediul rural numarul celor care nu au autorizatie ajung la 40%.

Cat priveste unitatile de invatamant aflate in mediul rural principalele motive ale neautorizarii sanitare ale acestora sunt lipsa apei curente, apa nepotabila, grupuri sanitare necorespunzatoare-fara apa curenta. Principalele unitati administrative din mediul  rural din judetul Cluj, cu  obiective de invatamant  neautorizate sunt comuna Chiuesti, Moldovenesti cu cate 6 unitati, comuna Aghiresu cu 5 unitati neautorizate, Baciu, Mintiul Gherlii cu cate 4 unitati neautorizate.

“Neautorizarea din punct de vedere sanitar in mediul rural tine de lipsa apei potabile, de lipsa canalizarii sau de lipsa apei curente. In astfel de cazuri in alte judete exista practici prin care se poate face o autorizare de functionare provizorie. La intelegerea dintre inspectorul general si Directia de Sanatate Publica se da autorizatie de functionare provizorie la cererea scolii si a primariei, in care spune ca pana anul viitor ei isi rezolva problemele pentru care nu au fost autorizati. Din punctul meu de vedere este o aberatie pentru ca unei primarii ii trebuie 17 milioane  de lei sa isi rezolve canalizarea in comuna. Nu vor avea nici anul viitor, nici peste doi ani. Astfel se ajunge ca in nu stiu care judet din Moldova sa existe doar  7 obiective fara autorizatie sanitara in timp ce la noi, de exemplu sunt 177 de unitati neautorizate. La Cluj nu se procedeaza asa”, a declarat inspectorul general scolar, Valentin Cuibus.

Obiectivele de invatamant nu sunt acelasi lucru cu scoala sau gradinita. Astfel in judetul Cluj sunt 212 scoli cu personalitate juridica si 191 de structuri de invatamant in timp ce obiective sunt 677. Cantina, internatul, spalatoria, fiecare reprezinta un obiectiv din punctul de vedere al DSP Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *