107 medici clujeni, trasi pe sfoara de pensionari. Prejudiciu de 12.000 de lei

107 medici de familie din Cluj au primit decizii de impunere din partea Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate (CAS). Doctorii trebuie sa plateasca, in total, peste 12.000 de lei pentru ca au eliberat medicamente compensate in procent de 90% pensionarilor care nu au acest drept. Pacientii clujeni in pensie fie au declarat ca au venituri de maxim 700 de lei pe luna, dar nu si-au actualizat actele care demonstreaza acest lucru, fie au uitat sa declare veniturile suplimentare din chirii. Asociatia Medicilor de Familie din Cluj sustine ca prevederea care se intoarce impotriva medicilor e una abuziva.

107 medici de familie din Cluj sunt buni de plata, dupa ce au eliberat retete compensate in procent de 90% pensionarilor care au declarat ca au venituri lunare de maxim 700 de lei, dar care au uitat sa-si actualizeze situatia fiscala. Prejudiciul ajunge la peste 12.000 de lei, in judetul Cluj.

“107 medici de familie au prescris retete compensate 90% pentru pensionari care nu se incadrau in prevederile legale. Medicii de familie nu au putut face dovada existentei cuponului de pensie sau a declaratiei pensionarului la momentul prescrierii. Sumele au fost imputate medicilor. La nivelul judetului Cluj este vorba de 12.416 lei”, a explicat purtatorul de cuvant al CAS Cluj, Crina Grozav, pentru Ziar de Cluj.

Pensionarii cu venituri lunare de pana la maxim 700 de lei beneficiaza de medicamente compensate in procent de 90%, potrivit unui program derulat de Ministerul Sanatatii. Ei trebuie sa intocmeasca o declaratie pe proprie raspundere cu veniturile lunare realizate pe care trebuie s-o duca medicului de familie, impreuna cu ultimul cupon de pensie.

De cealalta parte, medicii de familie clujeni sustin ca imputarea sumelor contituie un abuz.

“Este un abuz pentru ca banii pe care ii recupereaza CAS nu au intrat in buzunarul pacientului. Cel care sufera e doctorul. De ce sa plateasca medicul de familie pentru ca pensionarul uita ca are in chirie o garsoniera si nu o mai declara? Acum medicul ii plateste reteta”, sustine presedintele Asociatiei Medicilor de Familie din Cluj, Cornel Pop.

 Solutia medicilor: contracte intre pensionari si CAS

In opinia doctorilor, banii ar trebui recuperati de la pacienti. Mai mult decat atat, doctorii arata ca o solutie pentru transparenta sistemului ar fi ca pacientii pensionari sa incheie contracte cu CAS.

“Pacientul sa plateasca. CAS ar trebui sa incheie contracte de asigurare cu fiecare pacient in parte. Situatia se intampla pentru ca medicul de familie e doar o interfata intre pacient si CAS. A fost o varianta ca pensionarii sa fie nevoiti sa scoata o adeverinta de  la ANAF  ca sa fie acoperiti, insa nu s-a mai intamplat nimic cu ea”, a propus Pop.

La nivelul judetului Cluj cea mai mare suma imputata de CAS unui medic de familie este de 280,75 de lei.

Foto: blog.e-sanatatea.ro

Adauga comentariu