„100 de ani de învățământ românesc” și Zilele Clujului, scena electorală a președintelui apatic și pasiv

La un secol de la constituirea UBB, universitatea a fost pusă preș la picioarele președintelui Iohannis, care a venit luni să își facă - pe față - campanie electorală la Cluj, pe banii clujenilor, din taxele cărora a fost organizat evenimentul „Zilele Clujului”, pe a cărui scenă președintele a perorat, cu limbaju-i specific apatic și pasiv, critici la adresa PSD și elogii studenților care „au distrus mitul tânărului apatic și pasiv care nu iese la vot”, ieșind în stradă și strigând activ: „Muie PSD!” Președintele i-a îndemnat pe tineri să rămână la fel de implicați, „gata oricând să sancționeze derapajele decidenților politici”. Prin înjurături, probabil, fiindcă asta au făcut până acum.

Trei evenimente care, într-o societate normală, nu ar trebui să aibă nimic în comun, au devenit unul: Zilele Clujului, evenimentul „100 de ani de universitate românească la Cluj” și campania pentru prezidențiale s-au contopit într-o scenetă politică regizată de către primarul Emil Boc și de alți capi ai PNL. Pe scena electorală pusă la cale s-au grăbit să facă figurație marile personalități universitare clujene, care i-au lins soclul președintelui în funcție, așa cum ar fi făcut, cu slugărnicie, față de oricare președinte ales.

Faptul că președintele României participă la festivitatea de deschidere a noului an școlar la o universitate de prestigiu din țară nu ar fi o problemă, ci un lucru firesc, atâta timp cât persoana cocoțată vremelnic în respectiva funcție s-ar comporta ca un președinte al întregii Românii, și nu doar ca un candidat înverșunat al PNL al PDL.

Urcarea pe scena Zilelor Clujului a unui președinte în funcție ar fi iarăși un lucru normal, dacă președintele și-ar respecta funcția, țara și cetățenii, și nu ar face doar campanie electorală unui partid politic ce îi sprijină candidatura pentru un al doilea mandat de vacanțe și concedii.

Nu ar fi scandalos nici ca președintele să valideze prin prezența sa centenarul UBB, dar politizarea aniversării a 100 de ani de învățământ românesc la Cluj prin acuze la adresa PSD sau a oricărui partid politic reprezintă o atitudine nedemnă pentru un președinte de stat.

Întregul circ politic s-a încheiat apoteotic cu un spectacol de confetti și cu baloane uriașe, ducând totul și mai mult în derizoriu. Un eveniment organizat de Primăria Cluj-Napoca pentru clujeni, pentru toți clujenii, nu numai pentru susținătorii PNL, eveniment în al cărui program nu era trecut spectacolul electoral al președintelui, a fost deturnat și transformat într-o campanie politică fățișă. Deturnarea de fonduri se pedepsește conform legii. Fondurile alocate Zilelor Clujului au fost destinate organizării anumitor spectacole artistice, și nu creșterii procentelor electorale ale PNL. Târârea instituțiilor de învățământ superior în această circotecă este, de asemenea, blamabilă. Un eveniment care ar fi trebuit să marcheze 100 de ani de învățământ universitar a fost politizat pentru un interes meschin de moment.

Ne întrebăm câți bani a dat președintele Iohannis (din meditații, desigur), cât a plătit PNL pentru închirierea scenei din Piața Unirii pentru show-ul oferit de Prim Voiajorul Patriei. Ne mai întrebăm și unde este coloana conducătorilor universităților clujene care au stat ca la poză cu maimuța cu un om căruia voiau pur și simplu să îi intre în grații pentru eventuale avantaje ulterioare.

Din păcate, după 70 de ani de creștere în valoare și prestigiu, în ultimii 30, majoritatea universităților clujene au pornit pe panta descendentă. Acum urcă doar în funcții cine vrea și cine poate să perieze personajele cheie ale politicii locale, naționale și educaționale.

Foto: libertatea.ro

Adauga comentariu