100 de ani de incompetență practicată cu consecvență: printre mașinile parcate aiurea și mâzga de pe trotuar, clujenii și-au croit singuri “drum”

A nins vineri, a nins sâmbătă, a nins duminică. Zăpada s-a transformat în mâzgă. Să fii pieton, dacă plouă sau ninge în Cluj, este realmente o provocare. Să vrei să iei primul autobuz din stație reprezintă o adevărată aventură. O experiență periculoasă chiar. Iar aceasta întrucât trotuarele sunt pline de mâzga pe care, angajații de salubritate nu au apucat să o curețe. De vreo 3 zile.

Nu doar că autoturismele sunt nevoite să își facă cu greu drum, dar chiar pietonii, cei care folosesc transportul public în comun, au fost uitați de administrația clujeană. 

Am sărbătorit recent 100 de ani de existență și incompetență practicată cu consecvență.

Drumurile si trotuarele din Cluj se curăță exact ca acum 100 de ani. 

Anul trecut, Emil Boc era surprins în timp ce rânea zăpada de pe Bulevardul Eroilor. 

Anul ăsta s-a lăsat păgubaș. 

Mai sunt cartiere în oraș care au nevoie de un muncitor model. 

Doar că primarul este unul singur. 

Munca din birou nu îi permite să arunce nici un ochi pe geam.

Aceasta pare a fi explicația pentru care trotuarele au devenit impracticabile.

Chiar așa, câte utilaje de deszăpezire ați văzut la lucru?

Dar câți angajați de la salubritate au muncit de când a început să ningă, de vineri adică, până astăzi?

Clujenii au fost nevoiți nu doar să-și plătească dările către municipalitate, dar să își croiască singuri ”drum” pe trotuare.

Au tot mers de vineri până luni, până când zăpada de pe trotuar s-a transformat în mâzgă, dar au reușit să creeze un ”culoar” pe trotuar care să le permită să inainteze.

În așteptarea primarului Boc, în speranța că va ieși și de această dată să curețe străzile, vă oferim un exemplu de pe strada Constantin Brâncuși. 

CITEȘTE ȘI30 milioane euro pentru Rosal și Brantner să facă deszăpezirea cum au chef. În timp ce străzile sunt acoperite cu zăpadă, Boc admiră beculețele din Piața Muzeului - VIDEO

 

 


Adauga comentariu