10 angajați “țin în spinare” 7 pensionari. Pe ce loc se află Clujul în topul județelor cu cele mai multe persoane ieșite din câmpul muncii în raport cu numărul de salariați

Teleorman este județul cu cel mai mare număr de pensionari raportat la numărul de angajați: 17 la 10. Valoarea cea mai scăzută, 5 la 10, este în București. Clujul se află printre județele care stau bine la acest capitol: există 7 pensionari la 10 angajați.

La nivel național, potrivit celor mai recente date centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), numărul mediu de pensionari este de 5.225.000 de persoane, în scădere cu 9.000 de persoane faţă de trimestrul precedent. Bucureștiul are cei mai mulți pensionari din țară: 484.307. După Capitală, județul cu cei mai mulți pensionari este Prahova (196.878), urmat de Cluj (168.159), Dolj (150.641) și Timiș (150.628). Județele cu cei mai puțini pensionari sunt Tulcea (45.094), Covasna (45.666), Giurgiu (55.957) și Ialomița (55.581).

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman.
Clujul se află sub media pe țară în ceea ce privește raportul dintre pensionari și angajați. Dacă la nivel național, raportul este de 9 pensionari la 10 angajați, în județul Cluj este de 7 pensionari la 10 angajați. Aceasta este una dintre cele mai mici valori din țară. În județul Ilfov și în București, raportul dintre pensionari și angajați este de 5 la 10, aceasta fiind cea mai mică valoare din țară. Urmează în clasament Timiș, cu un raport de 6 la 10. Locul trei, cu o valoare de 7 la 10 este ocupat de Cluj, Arad și Sibiu. Județele Constanța, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov cu o valoare de 8 la 10 a raportului dintre pensionari și angajați ocupă locul patru în clasament, urmate de județele Covasna, Iași și Satu-Mare, cu o valoare de 9 pensionari la 10 angajați.

Județul cu cel mai mare raport între numărul de pensionari și numărul de angajați este Teleorman, cu 17 pensionari la 10 angajați, urmat de Giurgiu și Călărași, cu 16 pensionari la 10 angajați. Valori care depășesc 10 pensionari la 10 angajați mai sunt și în județele Bacău, Botoșani, Buzău, Caraș Severin, Dolj, Galați, Dâmbovița, Mehedinți, Hunedoara, Suceava, Vaslui.

Pensia medie lunară a fost de 1.022 lei, mai mare cu 0,6% faţă de trimestrul precedent; pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 982 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,1% (comparativ cu 52,2% în trimestrul precedent); indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 101,1%.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 450 lei (790 lei în judeţul Botoṣani faţă de 1.247 lei în municipiul Bucureşti). Conform datelor Institutului Național de Statistică, în foarte puține județe din țară, pensia medie depășește 1.000 lei. Este vorba despre București, cu o pensie medie de 1.247 lei, urmat de Hunedoara, cu 1.222 lei, Brașov cu 1.174 lei, Galați cu 1.059 lei, Prahova cu 1.052 lei, Gorj cu 1.047 lei, Cluj cu 1.037 lei. Județele situate la polul opus, cu cele mai mici pensii sunt Vrancea cu 814 lei, Bistrița Năsăud cu 816 lei și Vaslui cu 818 lei. La nivel național, valoria medie e pensiei sociale este de 982 lei.

Adauga comentariu