Am venit în Cluj, ca tot clujeanul ce se respectă, în urmă cu 13 ani, din alt oraș, la facultate. Am venit nu atât cu Dacosul, cât cu avioanele ce îmi zburau prin cap, care în zborurile lor prin ceruri înalte îmi spuneau că acesta ar fi un oraș universitar adevărat, cu profesori adevărați, cu universități adevărate, care scot Oameni adevărați. Și fiindcă am venit la Litere îmi imaginam că voi ieși de pe băncile facultății cel puțin vreun Cărtărescu, ce mă voi întreba cu talent, și oral, și-n scris, după absolvire, ,,De ce iubim femeile?”, asta dacă nu vreun proaspăt Eminescu al culturii române. Nu a fost să fie. M-am întrebat mereu, în schimb, și-n timpul facultății, și după: ,,De ce am venit la facultatea asta? De ce iubim Clujul?”
Și întrebarea a venit firesc fiindcă, departe de a cunoaște vreo somitate culturală în calitate de student, în fața mea s-au perindat, în mare parte, și cu mici excepții, rânduri-rânduri de profesori, de care râdeam ,,stereo” la cursuri cu încă un prieten, adică amândoi la unison, el din stânga, eu din dreapta, pentru un efect sonor stereofonic reușit.
Facultățile Clujului nu mai sunt de mult ce au fost. Pline de pile, de ramolismente, de rămași asistenți pe criterii de ,,te cunosc și ești de-al meu”, ele nu mai oferă nici exemple, nici un început de drum profesional, viitorilor absolvenți. Doar un șut în cur și-o diplomă-n mână, eventual contra cost, pe chitanță sau fără. Așa că în calitate de student, marile fețe ale orașului cu care intram pe atunci în contact mi s-au părut pur și simplu hidoase și respingătoare.
Mai apoi am avut șansa-neșansa de a cunoaște de mult prea aproape mediul politic clujean. Și aici credeam că zboară vulturi, pentru ca să constat după vreo câteva luni că doar se târăsc viermi. Toți ratații profesional, toți venalii, toți parveniții colcăie mediul politic din acest oraș, mediu în care trebuie să cauți acul în carul cu fân pentru ca, rar, să mai găsești câte-un Om. La nivel de tineret unii intră în politică din calitate de foști tiriști, și vin ca pe centură. Dau banu’, iau funcția, și-și fac treaba cu ea, sec, fără responsabilitate, inteligență, și fără sentiment. Politica din Cluj, privită din interior, din măruntaiele ei, mi-a provocat mereu o senzație profundă de vomă. Așa că nici aici, exemple.
Am lucrat 5 ani în învățământul preuniversitar clujean, de unde am plecat triumfal acum doi ani, scriind un editorial, ,,Decât profesor, mai bine nu!”, ce a fost citit de jumătate dintre profesorii din această țară, dar nu s-a schimbat nimic. Și nu avea ce să se schimbe. Pentru că nu avea cu cine. Am colindat școlile Clujului, în lung și-n lat, și-n oraș, și la țară, și generale și licee, și-am cunoscut puțini oameni, mulți șacali și cameleoni. Exemple, nici aici.
De ce v-am înșiruit aceasta scurtă istorie personală? Pentru ca să înțelegeți de ce, până acum câteva luni, îmi pierdusem complet încrederea în umanitatea acestui oraș, ce mi se părea sufocat de ignoranți, de neaveniți, de nonvalori, de hoți și de bandiți, ca să înțelegeți de ce Clujul mi se părea un oraș frumos, dar care, vorba aia, păcat că-i locuit!
Și asta până când am primit un telefon din partea lui Liviu Alexa, care îmi oferea șansa de a scrie la singurul ziar din acest oraș pe care îl mai citeam, la singurul ziar în care mi-aș fi pus cu mândrie semnătura. Și semnătura urma să mi-o pun pe o rubrică de portrete, care nu mi-am imaginat și nu mi-am propus la început cum o să fie, ca abordare, și în niciun caz nu îmi propusesem să fie una exclusiv pozitivă. Mă așteptam să găsesc, prin măruntaiele Clujului, aceleași fețe inumane și schimonosite de parvenitism, de corupție și de prostie, pe care le întâlnisem până acum.
Această rubrică, însă, mi-a deschis o nouă perspectivă asupra orașului, mi-a luminat fețele ascunse ale Clujului, mi-a dezvăluit fața frumoasă a acestui municipiu, în care, da, pot spune acum cu certitudine, ceea ce nu puteam afirma în urmă cu câteva luni, există Oameni cu adevărat valoroși, există oameni cinstiți, există oameni respectabili și există oameni fascinanți, de care pur și simplu te îndrăgostești, de la prima discuție. Există exemple.
Doar că nimeni nu le scoate în față. Și atunci majoritatea nu le cunosc și nu se raportează la ele.
Există în Cluj, pe toate palierele sociale, de la muncitori la profesori universitari, Oameni cu O mare. Am cunoscut portari și casieri de magazin pasionați de meseria lor, cu o viață interioară atât de bogată încât dau clasă oricărei fosile universitare cunoscute până acum. Am cunoscut și universitari cu adevărat oameni de carte, cu idei în cap și cu o operă în spate. Am cunoscut directori milionari ce se raportau nu la bani, ci la valorile familiei și ale bunului-simț, ce întorc altruist, fără să se laude, din prea plinul lor, celor ce nu au nimic, manageri ce se definesc și se mândresc ca lideri prin echipa pe care au construit-o în jurul lor. Am cunoscut artiști și magicieni ce m-au vrăjit și m-au fermecat, medici care și-au dedicat întreaga viață și și-au sacrificat uneori chiar propria sănătate muncind zi lumină pentru sănătatea celorlalți.
Am cunoscut, de la mic la mare, prin această rubrică, de toate pentru toți, și de toți am scris până acum numai de bine. Și asta nu pentru că m-aș fi transformat într-un lingău, sau pentru că mi-ar fi adormit simțul critic. Ci din simplu motiv că am avut șansa de a cunoaște oameni exemplari, pe care i-am putut astfel portretiza și oferi ca modele publice, unei societăți clujene din păcate cam lipsită de așa ceva.
Când mergi pe stradă, când interacționezi cu instituții, sau cu mediul privat, de cele mai multe ori toate aceste fețe minunate ale Clujului rămân ascunse. Pentru că oamenii frumoși sunt oameni modești ca și comportament public, pentru că ei nu sunt maneliști ce vor să epateze.
Ziar de Cluj mi-a dat șansa de a îmi schimba percepția despre oamenii acestui oraș și scriu toate aceste portrete încă fascinat de câtă bogăție umană descopăr. Fețele frumoase, ascunse ale Clujului merită descoperite și oferite lumii ca exemple. Acum am înțeles de ce trebuie să fiu mândru că sunt clujean. Nu pentru că acest oraș are cele mai frumoase și mai sexoase studente din țară. Nu pentru că avem poate cele mai adânci și mai numeroase gropi în carosabil. Nu pentru că avem atâtea generații excepționale de politicieni idioți. Ci pentru că orașul ascunde în măruntaiele sale o abundență de oameni excepționali, de suflete adânci și de inteligențe sclipitoare, de oameni pasionați de viața și de munca lor, ce astfel duc Clujul mai departe.
Trebuie să îi mulțumesc acestui ziar pentru că mi-a oferit șansa de a găsi răspunsul la întrebarea ce mă macină de când am venit aici: De ce iubesc eu, de ce iubim noi, acest oraș? Nu are munte, nu are mare, dar are un munte mare de Oameni, de fețe ascunse ce odată descoperite ne fac să ne îndrăgostim iremediabil de Cluj! Mulțumesc Ziar de Cluj! Și La Mulți Ani!