Amicii ziarului

Zero la cinema

Clujul e un orășel trist. În același oraș în care câțiva oameni de afaceri au „cotizat” cu aproape un miliard de lei pușculița unui politician incult, proiectul „Salvați depozitul de filme” nu reușește să adune nici măcar 7.000 de euro. Destinul Depozitului de filme din Cluj, care ar putea să devină primul muzeu al cinematografiei transilvănene, este simptomatic pentru ce se întâmplă în „Marele Oraș Cultural Abulic”.

Una dintre iluziile cu care ne hrănim orgoliul culturalizator este acela că trăim nu doar într-un oraș plin de cinefili și cineaști, dar și de intelectuali de toate soiurile. O legendă este aceea că aici, la Cluj, e epicentrul cinematografiei regionale. Dovada? Cinematografele Clujului sunt printre puținele din țară care au rămas intacte și sunt pline de spectatori! Avem cel mai mare festival de film din Europa Centrală, suntem vizibili internațional! În plus, avem o lungă istorie, care îl include chiar și pe Michael Curtiz!

Însă soarta unor foste locații precum Favorit, Steaua Roșie sau Dacia, care este tragică și similară cu ce se întâmplă peste tot în România, spune o altă istorie. Chiar și cinematograful Florin Piersic, care este printre primele săli din România, cu cele mai multe bilete vândute – aproape 100.000 de spectatori au fost numai la Florin Piersic numai în 2013 – are o situație incertă. Iar inițiativele menite să scoată acest orășel din obscuritate sunt aproape ignorate.

Tudor Giurgiu, omul care a pus acest orășel de provincie pe harta globală a industriei filmului a lansat recent încă o inițiativă remarcabilă, numită Salvați marele ecran. Ideea este, pe cât de simplă, pe atât de ambițioasă. Orice oraș din România, care are peste 20.000 de locuitori, trebuie să aibă cel puțin o sală de cinema. Proiectul, din care face parte și inițiativa locală Salvați Depozitul de Filme, a ajuns inclusiv în atenția ziariștilor de la The Hollywood Reporter. Evident că nu există suficiente cuvinte de apreciere pentru a descrie ceea ce a realizat Tudor Giurgiu în ultimul deceniu la Cluj. Din 2002 și până acum, TIFF a devenit principalul brand cultural-cinematografic al orașului și chiar al României. Cred că Giurgiu, care a transformat un festival cu buget zero într-unul care atrage aproape 2 milioane de euro, va reuși să ducă la bun sfârșit și această inițiativă.

Problema nu este aici. Problema este aceea că reacția față de inițiativa lui Giurgiu spune ceva despre comunitatea din care facem parte. Când scriam acest text, pe pagina campaniei de înființare a primului muzeu al filmului de la noi, idee pe care am susținut-o și eu în Ziar de Cluj înainte ca ea să devină o realitate, erau doar 30 de susținători. Din cei 7000 de euro fuseseră strânși doar 861 de euro! Când un proiect privat nu mai depinde de instituțiile administrative, ci de comunitatea locală, de liderii economici și de așa-zișii oameni de cultură, Clujul se dovedește inapt. Nu există la Cluj bani privați pentru a face un muzeu al filmului? Nu există la Cluj oameni de afaceri cinefili care să susțină o asemenea idee? Nu există destui activiști care să mobilizeze comunitățile locale pentru un scop cultural, care ar avea impact asupra vieții lor? Se pare că nu!

După cum susțineam și în alte intervenții publice, Clujul ar trebui să se transforme într-un pol de cultură cinematografică. Am propus chiar un slogan, devenit afiș la TIFF 13, ca o formulă memorabilă pentru toate proiectele și investițiile culturale ale orașului: „Cluj, un secol și ceva de cinema”. Avem nevoie de politici locale și regionale care să susțină această identitate, care nu este artificială și care se bazează pe o tradiție, pe o realitate și pe o posibilitate.

Pentru a putea deveni un centru de productie cinematografică, în primul rând Clujul are nevoie de cinematografe. La nivel european se vând (datele din 2013) aproape 1 miliard de bilete la cinema. Deși suntem încă ultimii în Uniunea Europeană la vânzările de bilete, încasările din proiecția de filme au crescut constant în România, de la 34,4 milioane de euro (în 2007), la 127,7 mil. euro în 2011. Este obligatoriu ca măcar o parte din acești bani să intre în producția de filme. Pentru că, după cum reiese din statisticile de specialitate realizate la nivel european, deși încasările distribuitorilor din România au crescut, am asistat la declinul producției de film autohton. Dacă în 2009 se produceau 51 de filme anual, în 2011 producția s-a înjumătățit.

Raportat la estimările cele mai pesimiste – 7,4 milioane de spectatori care mergeau la filme în România anului 2011 – sau la estimările pozitive pentru 2013 – aproape 9 milioane de spectatori – cei 100.000 de spectatori de la TIFF par să reprezinte un procent nesemnificativ, sub 0,1%. Însă, după cum calculam în altă parte, la Cluj vânzările de bilete se apropie de 1 milion pe an. Așadar, chiar atunci când comparăm aceste cifre cu cele peste 150 de milioane de bilete vândute în perioada comunistă (datele sunt puțin nerealiste, multe fiind vânzări obligatorii prin instituțiile publice), nu mai este un dezastru. De fapt vorbim despre sume relevante.

Cred că este obligatorie descentralizarea finanțării industriei cinematografice de la noi, pe modelul european al centrelor regionale. Această descentralizare a condus la creșteri spectaculoase în țări precum Irlanda și chiar Franța. Dacă, din cele 3-4 milioane de euro încasați la Cluj din vânzările de bilete, ar putea fi redirecționate 400-500 de mii de euro către producția de filme, atunci am asista la o adevărată explozie a cinematografiei locale. Dar, mai important, dacă am avea o comunitate de oameni de afaceri care să susțină financiar astfel de proiecte, abia atunci am putea vorbi despre un oraș al culturii cinematografice. Pe deasupra, ne trebuie câteva zeci de săli de cinema, prin care cinefilii din Transilvania să susțină producțiile realizate aici. Iar administrațiile locale trebuie să fie implicate într-un astfel de proiect.

Până atunci, avem doar câteva sute de cinefili adevărați, care nu reușesc să strângă 31.000 de lei. Adică „banii de buzunar” pe care îi cheltuia lunar din mită un ingnar politician local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *