Cooltura

Vrei să re-descoperi Clujul?

Ca toate orașele mari, Clujul trece an de an printr-un proces de împrospătare demografică. Dinamica orașului, în viteza contemporană, face ca majoritatea locuitorilor urbei noastre să nu cunoască și să ignore istoria și obiectivele turistice, și nu numai, importante ale orașului, adevărate puncte de reper. Proiectul „Re-descoperim Clujul” și-a propus să prevină acest fenomen de uitare a istoriei și tradiției orașului, oferind șansa celor care au uitat să-l redescopere. Totodată, Asociația Vechiul Cluj a oferit șansa celor care nu-l cunosc să descopere și orașul, împreună cu tradițiile sale și istoria sa.

În vara anului 2016, în cadrul primei ediții a proiectului „Re-descoperim Clujul”, Asociația Vechiul Cluj a organizat șase tururi ghidate în centrul municipiului Cluj-Napoca: „O călătorie prin vechiul Cluj medieval”, „O aventură istorică în centrul Clujului”, „Strada Lupilor”, „Partea de est a vechiului Cluj”, „Cartierul Străzii de Mijloc și cartierul Străzii lungi” și „Piața Mihai Viteazu și Parcul Central”. Ghidul reunește informațiile despre obiectivele prezentate de către domnul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, profesor de istorie în cadrul Colegiului Național „George Barițiu”, care a fost și ghidul celor șase tururi.

Asociația Vechiul Cluj lansează ghidului turistic „Re-descoperim Clujul – un periplu reconfortant prin orașul de pe Someșul Mic”. Ghidul (în format bilingv: română și engleză) este scris de profesor Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, în cadrul proiectului Re-descoperim Clujul.

Lansarea acestuia va avea loc duminică, 27 noiembrie 2016, de la ora 11:00, la Muzeul Etnografic al Transilvanei (Palatul Reduta), strada Memorandumului nr. 21.
La eveniment vor participa, alături de autor Vasile-George Dâncu, Directorul Editurii Școala Ardeleană, Sebastian-Iacob Moga, președintele Asociației Vechiul Cluj, și Tudor Sălăgean, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei. De asemenea, Gabriel Virgil Rusu va susține un scurt moment artistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *