Vrăjitorii Teatrului Maghiar de Stat Cluj, îndemânatici în a crea lumi de basm acolo unde alții construiesc doar blocuri-turn

Teatru pentru copii, de fapt pentru adulți, cu accente de teatru absurd și de pantomimă, în care personajele se mișcă trase cu cheia, pe o muzică veselă-sinistă, „Vrăjitorul neîndemânatic” este o grație teatrală produsă în sumbrul stil clasic al vrăjitorilor scenici de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Piesa este despre noi, despre copilul din noi, care nu mai regăsește povestea și farmecul vieții, pe-al lui „a fost odată ca niciodată”, pierdut sufletește printre blocuri-turn de beton, printre pixeli, în ritmul unei vieți condimentate doar de o alergătură insignifiantă după „un fir de pătrunjel” pentru supa fadă a existenței.

Spectacolul debutează pe o scenă austeră, unde un vrăjitor neîndemânatic este pus în ipostaza ingrată de a fi responsabil de un cartier modern de blocuri, unde nimeni nu mai are nevoie de serviciile sale. Adulții îl ocolesc, prea prinși în ocolișurile vieții, dar lumina speranței se naște la geamul de sus al unui bloc, unde un copil semi-abrutizat caută povești pierdute.

Vrăjitorul îi promite o poveste, bucuros că cineva totuși are nevoie de trucurile sale și cei doi intră treptat și pe nesimțite într-o lume de basm, unde personajele din poveste, la rândul lor, își caută identitatea, alungate din basm în modernitate.

După ce blocurile-turn construite pretutindeni i-au invadat tărâmul, împăratul a ajuns președinte peste o asociație de locatari, regatul său a devenit doar un modest apartament de bloc, iar pe fiicele sale le-a măritat deja cu diverși prâslea, singura care ar mai putea reînnoda firul poveștii fiind fiica sa cea mică, răpită și închisă la etajul al zecelea al unui bloc-turn.

Vrăjitorul, împreună cu băiatul, un oarecare cu un nume ciudat care îl recomandă pentru a o salva pe fată, pentru a intra în trama poveștii, pleacă în salvarea prințesei și întâlnesc pe drum diferite personaje cu care se luptă – oameni-tomberon, ființe meschine și absurde, împrumutate mai mult din contemporaneitate decât din acel illo tempore care creează atmosfera specifică oricărui basm.

În cazul acestei povești, acestei căutări de poveste, atmosfera este una terifiantă, atroce, luminile care acoperă scena sunt reci și dure, ireale - verde crud, portocaliu, iar scenografia este una sumară, spectacolul fiind bazat exclusiv pe jocul personajelor care creează magie prin însăși căutarea unui tărâm magic pierdut.

Într-un final, băiatul reușește să salveze fata, dar nu o poate lua de soție și nu își dorește jumătate din împărăție (care ar însemna o cameră de apartament), pentru că el are deja camera sa și pentru că este minor. Obține în schimb aprobarea împăratului de a o însoți, din septembrie, în fiecare zi, pe frumoasa fată, pe drumul spre școală. Băiatul o salvează pe fată din poveste pentru a o aduce în actualitate, unde va țese împreună cu ea o poveste reală, una la care personajele pot participa, în carne și oase.


Vrăjitorii de la Teatrul Maghiar au reușit să producă o piesa de teatru pentru copiii de toate vârstele, una care durează două ore și jumătate brăzdate de un sumbru și de un sinistru paroxistic, care încântă și care dă aripi de magie oricărui adult cu mintea deschisă!

Vrăjitorul neîndemânatic, o poveste născuta pe după blocurile-turn gri, pe tărâmurile de beton care l-au dărâmat pe „a fost odată, ca niciodată...", îl reconstruiește pe afostodatăcaniciodată de dragul aventurii si magiei, psihedelic si terifiant, sub ochii publicului care se lasă purtat și vrăjit pe întreaga durată a spectacolului de un afostodatăcaniciodată ca acum, modern și totodată de basm.

Piesa are atâtea niveluri de înțelegere câte vârste și niveluri de înțelegere au spectatorii, este o poezie care se invită a fi descoperită, savurată și trăită, e o meditație și o invitație spre a medita la farmecul vieții care încă mai poate naște basme, cu toate că majoritatea elementelor de poveste au fost sufocate aparent iremediabil de betoanele civilizației moderne. 

Vrăjitorul neîndemânatic este neîndemânatic în a materializa obiecte, însă își dovedește îndemânarea în crearea de lumi magice, iar prin aceasta își câștigă pe deplin statutul de vrăjitor de oameni și aplauzele prelungi ale spectatorilor.

Recomand această piesă oricui își dorește două ore și jumătate – cu pauză – de ieșire din cotidian, oricărui împătimit de teatru care vrea să se bucure, cu suflet de copil, de o adevărată magie teatrală!

Foto: István Biró, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Adauga comentariu