Vorbe goale? Vine campania pentru locale, terenul lui Tișe pentru spitalul de copii apare din senin. Să nu uităm de parkingul lui Boc promis în 2012 și care nu e gata nici azi

În prag de alegeri locale, candidații vin cu proiecte mari, despre care însă au mai vorbit și în campania electorală pentru alegerile din 2016 sau, mai grav, din 2012. Probabil, merg pe principiul că electoratul uită. Este interesant fapul că Alin Tișe nu a găsit terenul potrivit pentru construirea unui spital monobloc de copii timp de patru ani, iar acum pe ultima sută de metri din acest mandat a găsit. Este și mai interesant că ieri vorbea despre două locații, fără să fie sigur care dintre ele este cea potrivită, iar astăzi vine cu un comunicat de presă prin care anunță că a găsit locația potrivită. Pesemne că noaptea a fost un sfetnic bun pentru actualul președinte de județ. Culmea că de ieri până azi a avut timp și să inițieze un proiect de hotărâre pentru viitorul spital de copii.

„Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de Hotărâre a Consiliului Județean Cluj care are ca obiect preluarea unui teren aflat în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară – U.S.A.M.V. cu suprafața de circa 16 hectare în zona Becaș, având ca destinație noul Spital Pediatric Monobloc, respectiv transferul unui teren cu imobile din proprietatea județului Cluj în proprietatea Statului și ulterior în proprietatea U.S.A.M.V, teren și imobilele care actualmente sunt ocupate de Spitalul Pediatric de pe strada Moților nr. 66 – 68. Acestea urmează a fi predate U.S.A.M.V. imediat după eliberarea lor ca urmare a finalizării construcției noului Spital Pediatric Monobloc. Acest pas concret este vital și urmărește o viziune de dezvoltare a serviciilor medicale de pediatrie pentru următorii 50 de ani, servicii moderne, integrate, de care vor beneficia copiii din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj și zonele învecinate”, scrie în comunicatul lui Tișe.

În acest context, reamintim că în urmă cu o săptămână, Tișe declara la un post de radio local că este nevoie de un teren într-o zonă aproape de centrul orașului. Becaș nu este tocmai aproape. Părinții mor cu copilul în brațe în traficul din oraș până ajung în Becaș. 

Dacă e să dăm crezare vorbelor lui Tișe, Universitatea și-a exprimat disponibilitatea de a oferi Consiliului Județean Cluj acordul pentru transferul terenului din proprietatea Statului român, în proprietatea județului.

„În vederea aprobării documentelor necesare obținerii terenului în cauză, Președintele Consiliului Județean a convocat o ședință extraordinară care se va desfășura vineri, 13 martie, a.c. Etapa următoare prevede ca, în regim de urgență, să fie inițiată procedura legislativă prin care terenul destinat noului Spital Pediatric Monobloc să treacă în proprietatea județului Cluj”, mai anunță comunicatul respectiv.

Desigur că obținerea terenului nu înseamnă că spitalul monobloc va fi și construit. Să ne amintim ce s-a întâmplat cu proiectul spitalului regional din Mănăștur care și acum este o ruină sau cu Akademia Center de pe Victor Babeș, care a ajuns, de asemenea o ruină. Nici reconvertirea în parc sau în parking nu a dat roade în cazul defunctului Akademia Center.

Cât despre promisiunile electorale neonorate, să ne amintim doar de proiectul parkingului Hasdeu, anuntat de Radu Moisin în 2012, primar interimar la acea vreme. Practic, îi pregătea terenul lui Boc pentru alegerile locale din acel an. S-a semnat chiar un acord cu Universitatea Babeș Bolyai pentru terenul pe care urma să se ridice parkingul. Totul părea credibil, însă acum la 8 ani distanță de la semnarea acelui acord, parkingul nu există. Abia s-a ajuns la etapa licitațiilor pentru lucrări.

Cam așa merg promisiunile electorale!

Adauga comentariu