Din oras

Voicu Oprean, CEO AROBS, este noul presedinte al Asociaţiei Române pentru Industria Electronică şi Software (ARIES), filiala Transilvania

Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES), filiala Transilvania, are un nou Consiliu de Conducere, ales pentru următorii doi ani. Voicu Oprean, CEO AROBS, este noul preşedinte al asociaţiei.

 

„În următorii doi ani, vrem să aducem lângă noi cât mai mulţi jucători din industrie, pentru a avea o voce comună şi a putea pune pe picioare nişte proiecte prin care să creştem competenţele oamenilor noştri şi să stimulăm dezvoltarea unor produse inovatoare. În ultimele şase luni, am lucrat la crearea unui cadru prin care să facem posibil acest lucru. Un alt obiectiv asupra căruia am convenit cu ceilalţi membri este să deschidem prima filială ARIES la Oradea, o piaţă de IT în continuă creştere”, a declarat Voicu Oprean.

 

Din Consiliul director mai fac parte vicepreşedinţii Marcel Borodi, CEO Net Brinel, şi Mircea Cioată, Transart. Membri în Consiliul de Conducere au fost aleşi Andrei Roth (Recognos) şi Tudor Ciuleanu (Imprezzio).

Cu 250 de membri la nivel naţional, ARIES susţine interesele companiilor care fac parte din organizaţie în relaţia cu autorităţile centrale şi locale, având filiale în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Braşov. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *