VIDEO Șeful Poliției RUTIERE Cluj-Napoca, comisar Sergiu Dan Iurian, despre problemele de pe Bună Ziua: „S-au făcut marcaje suplimentare (...), vom cere montarea unui RADAR fix”

Clujenii care locuiesc în zona străzii Bună Ziua se plâng de modificările marcajelor rutiere, ca urmare a proiectului prin care aceasta a fost renovată. Șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, Sergiu Dan Iurian, susține că s-au efectuat în ultimele 24 de ore marcaje suplimentare pentru a preveni posibile incidente. Comisarul Iurian a declarat pentru Ziar de Cluj că se efectuează monitorizări frecvente, încă de la darea în folosință a străzii, după finalizarea lucrărilor. 

Cele mai importante ”probleme” pe care le-au semnalat cetățenii făceau referire la marcajele rutiere, linia continuă care împiedică șoferii să vireze la stânga pentru a pătrunde pe străzile care dau în Bună Ziua. Practic, varianta actuală fiind cea de a schimba sensul de mers la cele două sensuri giratorii: cel de la Skoda - Calea Turzii și cel de la LIDL - capăt Bună Ziua. Unul dintre motivele pentru care s-a optat pentru acest marcaj a fost cel de a elimina ”punctele de tensiune”. 

„Odată cu modernizarea străzii Bună Ziua, din Municipiul Cluj-Napoca, au apărut o serie de reglementări noi privind circulația pe acest sector de drum. Semnalizarea rutieră orizontală și verticală, realizată prin marcaje rutiere, a fost întocmită de către beneficiarul lucrării, în cauză Primăria Cluj-Napoca, fiind avizată de către Poliția Rutieră. Aș dori să subliniez faptul că acesta corespunde întru totul standardelor tehnice prevăzute de normele legale în vigoare”, arată comisarul Dan Sergiu Iurian. 

Acesta susține că s-au formulat plângeri către IPJ Cluj cu privire la marcajele rutiere, iar după analiza acestora a propus suplimentarea semnelor rutiere, însă șoferii au obligația de a conduce cu prudență și atenție. 

„Au existat într-adevăr câteva sesizări cu privire la unele nereguli de acest gen. Acestea au fost analizate obectiv, împreună cu administratorul drumului, sens în care, pentru preîntâmpinarea unor confuzii legate de circulația pe benzi, am solicitat administratorului drumului public efectuarea unor marcaje rutiere realizate prin săgeți de orientare, suplimentar față de situația existentă.

Cu aceasta ocazie punem în vedere participanților la trafic să sporească atenția cand circulă pe acest tronson de drum, întrucat odată cu modernizarea străzii au survenit o serie de modificări pe regulile de circulație, respectiv apariția unei benzi suplimentare pe sensul de urcare, amenajarea unor piste pentru biciclete, amenajarea unor stații CTP, relocarea unor treceri pentru pietoni și chiar instalarea unor semafoare electrice. Sperăm să nu avem inciente, sens în care monitorizăm zilnic respectarea regulilor de circulație în zonă, în special respectarea limitei de viteză” continuă acesta. 

Am făcut un experiment. În două minute (cu un semafor prins pe culoarea roșie) se ajunge de la un sens giratoriu la celalălt, eliminându-se punctele de tensiune prin viraje la stânga, dat fiind linia continuă. 

 

De la reluarea traficului în totalitate și până în prezent, pe strada Bună Ziua, s-au aplicat un număr ridicat de sancțiuni pentru depășirea limitei de viteză. Comisarul Iurian suține că se va înainta o propunere către administrația locală pentru montarea unui radar fix. Măsurile propuse de cei de la Rutieră Cluj-Napoca vin pentru ca participanții la trafic să se adapteze modificărilor de pe Bună Ziua și au legătură cu creșterea exponențială a numărului de locuitori din zona respectivă. 

„Având în vedere numeroasele abateri, intenționăm să solicităm administratorului drumului publicinstalarea unor radare fixe. Gândiți-vă că zilele trecute am surprins conducători auto care au depășit cu peste 50 km/h viteza legală”, mai arată șeful Serviciului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca. 

 

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Adauga comentariu