Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca a fost, din primul moment, în prima linie în lupta cu virusul pandemic. În ultima zi de stare de urgență, pe strada Iuliu Moldovan, în zona din jurul spitalului, era o liniște deplină.
În decurs de o oră, la orele amiezii, o singură ambulanță a tulburat cântecul păsărilor din Grădina Botanică din apropiere, și ea apăsată de restricțiile impuse din cauza virusului care a transformat orașul timp de două luni într-o perpetuă zi de după Revelion, cu oameni care zac în case, în așteptarea unui an mai bun.
Clujenii au înțeles că statul în casă îi ține departe de spital, așa că pe Pasteur și pe Iuliu Moldovan rar se ivea câte o mașină sau câte un pieton grăbit și cu mască, în ciuda verii atmosferice, care s-a grăbit să vină de primăvara.
Cu fața la spital, mașina Jandarmeriei veghea, parcă ațipită, trecerea timpului, cum trecătorii erau foarte rari.
Doar mașinile de aprovizionare cu medicamente mișunau în fața spitalului. Curierii duceau de la mașini chiar și cutii inscripționate cu steagul Chinei și cu „hieroglifele” specifice. O aprovizionare serioasă, la câte mașini cu materiale medicale s-au perindat doar în decurs de o oră! (vreo 3-4)
Din saloane, din când în când, câte-o ceartă curmată rapid, câte o voce mai ridicată. În rest, liniște și pace! Vecinii din blocul de peste drum mulțumesc personalului medical care luptă cu coronavirusul. Lupta e una tăcută, înconjurată de o pustietate apăsătoare.
Cam asta e atmosfera din prima linie, de pe frontul COVID-19. Dincolo de ziduri se duce însă adevărata luptă, una pe care omenirea nu a mai purtat-o de un secol. Doar pacienții din saloane își știu, încă neauzite, neliniștile: