Din oras

VIDEO FOTO Lacrimi și durere la înmormântarea Gabrielei Rîpan: „Mi-ai dat cea mai grea lecție, să vorbesc despre tine la trecut”

Gabriela Rîpan (20 de ani), tânăra care a murit în cumplitul accident de circulație produs la Florești la începutul acestei săptămâni, a fost înmormântată în lacrimile de durere ale familiei și prietenilor săi.

Sute de oameni, prieteni, rude și cunoștințe au condus-o pe ultimul drum pe tânăra de 20 de ani. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica „Sfânta Vineri” din municipiul Suceava. Au fost prezenți și foarte mulți oameni ce nu au cunoscut-o pe Gabriela, însă au fost impresionați de drama prin care trece familia acesteia. Printre cei prezenți la înmormântare s-a numărat și Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Un sobor format din 10 preoți a oficiat slujba de înmormântare. Poate cel mai emoționat moment a fost acela când unul dintre preoți a citit mesajul învățătoarei Gabrielei care a ținut să transmită următoarele cuvinte: „Am făcut foarte multe lecții împreună, dar tu mi-ai dat cea mai grea lecție, să vorbesc despre tine la trecut”.

Un al moment extrem de emoționat a fost atunci când sicriul Gabrielei a fost scos din biserică și dus spre mașina ce avea să o transporte către cimitirul Parohiei „Sfânta Vineri”. Mama tinerei nu mai contenea din plâns, iar prietenii fetei erau extrem de afectați, lacrimile curgând fără oprire pe fețele acestora.

Cortegiul funerar a părăsit curtea Bisericii „Sfânta Vineri” și s-a deplasat către cimitirul lăcașului de cult, aflat în zona Cartodrom a cartierului George Enescu din municipiul Suceava, acolo unde Gabriela Rîpan își va face somnul de veci.

Gabriela Rîpan (20 de ani), din Suceava, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în județul Cluj.

Tânăra era studentă la Maganement în cadrul Universității Babeș – Bolyai și este fiica unui cunoscut om de afaceri din Suceava. Acesta s-a mutat la Cluj – Napoca după terminarea liceului.

La data de 21 ianuarie 2019, în jurul orei 03.00, Tudor Ștefan Cârje (19 ani), domiciliat în Cluj – Napoca, se afla la volanul mașinii Gabrielei Rîpan. La un moment dat, tânărul a încercat o depășire, dar din păcate a pierdut controlul volanului. Acesta a fost rănit grav, iar Gabriela Rîpan a decedat.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, circumstanțele în care s-a produs accidentaul nefiind deloc clare. În primă fază s-a lansat zvonul că Tudor Ștefan Cârje ar fi fost sub influența drogurilor, însă ulterior această ipoteză a fost infirmată, cei de la IML arătând că tânărul nu a consumat nici droguri și nici alcool.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *