Sport

Victorie nebună pentru “U” Cluj la Alexandria, după două reprize de prelungiri

Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a câştigat dramatic meciul de pe terenul formaţiei CSBT Alexandria, 98-92 (23-18, 27-14, 17-19, 27-11, 7-7, 13-7), din etapa a 16-a a Ligii Naţionale, având nevoie de două reprize de prelungiri pentru a se impune.

Elevele lui Dragan Petricevic au avut 29 de minute perfecte pe terenul echipei din Teleorman, cu 11 minute înainte de finalul timpului regulamentar conducând cu 67-48. Câteva “turnover-uri” şi un fault antisportiv, venite în cele mai proaste momente pentru clujence, le-au readus în joc pe fetele din Alexandria, care au trimis meciul în prelungiri la scorul de 78-78.

Echilibrul a persistat şi în prima repriză suplimentară, scorul fiind egal şi cu un minut înaintea finalului celei de-a doua reprize, moment în care “U” s-a distanţat decisiv pe tabelă şi s-a impus, în final, cu 98-92. Clujencele au avut trei jucătoare eliminate pentru greşeli personale, cea mai bună marcatoare fiind Dajana Butulija, 22 de puncte.

Universitatea a urcat din nou pe locul trei în clasament după această victorie, profitând de eşecul celor de la CSM Târgovişte la Arad, „studentele” jucând în etapa următoare chiar pe terenul CSM-ului, într-un nou derby al Ligii Naţionale. De menţionat că echipa din Târgovişte are şi un meci mai puţin disputat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *